Connect with us
Martor-cheie, declaraţie înfiorătoare după moartea lui Răzvan Ciobanu

Monden

Martor-cheie, declaraţie înfiorătoare după moartea lui Răzvan Ciobanu

Se adânceşte misterul în jurul morţii lui Răzvan Ciobanu. În exclusivitate pentru Observator, un martor susţine că, imediat după ce designerul s-a răsturnat pe câmpul din Constanţa, în jurul maşinii sale ar fi apărut mai multe persoane.

Anchetatorii sunt nevoiţi să ia în calcul şi o ipoteză şocantă. Pentru că se afla sub influenţa drogurilor, nu este exclus ca cineva să-l fi pus în autoturism, pe pilot automat.

Citește și: Ultima filmare cu Răzvan Ciobanu! Acesta era “zombie”. „Auzi, ești ok? Ce ai? Ești…”

Sunt, deocamdată, doar teorii pe care procurorii le verifică în acest moment. A doua anchetă a fost deschisă, pentru a stabili cum a intervenit poliţia.

Ar fi putut fi distruse probe în momentul în care maşina a fost trasă cu un tractor. Răzvan Ciobanu va fi înmormântat astăzi, iar cunoscuţii au venit să-şi ia adio.

Martor: L-au urmărit.
Reporter: Şi credeţi că a fost omorât?
Martor: Nu cred. Sigur a fost omorât!
Reporter: S-a văzut o altă maşină?
Martor: Trei maşini au fost!

Bărbatul ar putea fi un martor-cheie. În faţa echipei Observator, spune că a auzit impactul mortal în jurul orei 4 dimineaţa. Şi că a văzut, la acea oră, lângă maşina distrusă, mai multe persoane.

În faţa anchetatorilor, declaraţia martorului nu a fost la fel de detaliată. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a auzit o bubuitură dar că i-a fost teamă să iasă să vadă despre ce e vorba.

Citește și: Bunica lui Răzvan Ciobanu, distrusă de durere! Ce s-a întâmplat la capela în care este depus trupul designerului

Le-ar fi indicat însă anchetatorilor unde pot găsi imagini de pe camerele de supraveghere care au surprins ultimele clipe din viaţa lui Răzvan Ciobanu.

Designerul a fost văzut ultima oară la festivalul Sunwaves, în Mamaia, în jurul orei 23:30, când le-a spus amicilor că pleacă la o petrecere în Corbu. Nu se ştie ce s-a mai întâmplat apoi şi cum a ajuns maşina lui pe câmpul din Săcele.

Anchetatorii nu exclud încă ipoteza crimei sau a sinuciderii

Au de vizionat casete întregi cu imagini surprinse de camerele de supraveghere instalate în locurile pe unde a trecut Ciobanu în seara aceea. Imaginile sunt greu de desluşit din cauza calităţii slabe şi a întunericului. Se gândesc chiar că cineva ar fi putut seta pilotul automat al maşinii şi l-ar fi putut lăsa singur la volan, în câmp. S-ar putea explica astfel de ce maşina a fost condusă aproape în linie dreaptă 850 de metri, aşa cum arată şi imaginile surprinse de noi, de la înălţime.

În locul unei firme specializate de ridicări, epava maşinii a fost recuperată cu ajutorul unui tractor. În cadrul poliţiei din Constanţa este acum o anchetă internă pentru a se afla cine a luat această decizie. Este posibil ca asta să fi dus la deteriorarea unor componente importante ale maşinii şi, indirect, la alterarea unor probe.

Aseară, maşina a fost dusă de poliţişti într-un service din Constanta, pentru a putea fi obţinute cele mai importante informaţii: viteza şi ora din momentul impactului.

Printre ultimii care au vorbit cu Răzvan Ciobanu se numără şi Iulică Cercel, bărbatul al cărui buletin a fost descoperit în maşina condusă de designer.

Am plecat amândoi de la Bucureşti. El la volan. Se întâmpla sâmbătă spre duminică. A ramas cheia la el, nu a împrumutat maşina. I-am lasat-o eu. Nu ştiam că pleacă cu maşina la Bucureşti, nu l-aş fi lăsat. L-aş fi trimis cu cineva – Iulică Cercel

Duminică seara am vorbit cu el ultima oară, eram la un restaurant şi l-am invitat să mănânce şi să-mi aducă maşina. Aveam banii în torpedou. Şi cardul. Era lucid. coerent. Mi-a zis că vine. Se întunecase. Am aşteptat puţin, cam 15 minute. L-am sunat iar și nu a mai raspuns. Şi luni am aflat bomba  – Iulică Cercel

În ziua de Paşte, Răzvan nu părea să se bucure deloc de timpul petrecut pe litoral. Sorin Oprea, unul dintre amicii săi, s-a întâlnit cu el în după amiaza aceea la o terasă.

Era supărat, era abătut, nu era în apele lui. N-a vrut să stea, voia să ajungă neapărat la Bucureşti în secunda aia. Zic: ”Măi, dacă vrei, mergi cu mine.” Zice: ”Da, dar conduci tu, nu conduc eu, că sunt super obosit”. Era foarte tăcut. El de obicei nu era aşa. A mai stat un pic, a zis.”Mă duc să îmi cumpăr ţigări.” –  Sorin Oprea, prieten

De atunci, Răzvan Ciobanu nu i-a mai răspuns nici lui la telefon.

Avea probleme financiare

Prietenii povestesc şi că, în ultima vreme, era deprimat. Şi mulţi s-ar fi îndepărtat de el, din cauza stilului de viaţă zbuciumat şi a problemelor financiare pe care le avea.

La testele rapide, medicii legişti au descoperit prezenţa a cinci droguri, printre care cocaină şi amfetamină. Procurorii au demontat speculaţiile privind poziţia în care a fost filmat trupul designerului pe câmp. Şi au transmis că Răzvan Ciobanu a fost singur în maşină la momentul accidentului.

În ceea ce privește poziția în care a fost găsită victima, precizăm că aceasta a fost proiectată în afara autovehiculului și găsită în proximitatea acestuia, orientată cu fața în jos. Specialiștii SMURD sosiți la fața locului în urma apelului 112 au fost cei care au procedat la modificarea poziției victimei, în vederea aplicării procedurilor specifice – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa

În timp ce ancheta merge mai departe, la capela unde a fost depus trupul neînsufleţit, zeci de cunoscuţi au venit să-şi ia rămas bun.

Răzvan Ciobanu, înmormântat la Cimitirului Progresul

Răzvan Ciobanu va fi înmormântat astăzi. Trupul neînsufleţit al acestuia este depus la capela Cimitirului Progresul din Capitală. Acolo, apropiaţii dar şi oamenii care l-au admirat, au venit deja să îi aducă un ultim omagiu. Niciunul nu crede în ipoteza unei sinucideri a designerului.

La căpătâiul celebrului creator de modă au venit pe rând, să-şi ia rămas bun atât membrii ai familiei, dar şi apropiaţi, oameni care l-au cunoscut îndeaproape şi l-au iubit pe Răzvan Ciobanu.

Nici colegii nu au uitat de Răzvan Ciobanu. Cunoscutul model Raluca Podea a trecut la capelă a lăsat o coroană şi şi-a luat rămas bun. Aceasta respinge cu vehemenţă ideea că designerul şi-ar fi pus capăt zilelor.

Cunoscutul creator va fi înmormântat la cimitirul Progresul, în cripta familiei.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top