Connect with us

Stil

Mărturia bărbatului care a intrat în Mormântul Sfânt de la Ierusalim. Cum se aprinde Lumina de Înviere

Mărturia singurului bărbat care a reușit să intre în Mormântul Sfânt din Ierusalim și a văzut cum se aprinde Lumina în noaptea de Înviere.

Cel care a reușit să vadă cu proprii ochi cum se aprinde Lumina Sfântă, a fost monahul grec Mitrofan. Acesta se intitula singur un Toma Necredinciosul și ținut cu tot dinadinsul să fie martor la momentul sacru.

„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredinciosul, cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”, își începe el mărturisirea.

Citește și: Traditii si superstiții în Noaptea de Înviere și de Paște. Superstitii de Invierea Domnului

La 21 de ani, Mitrofan a fost fost trimis în închisoarea turcă Ntigiampakir, unde deținuții lucrau la minele de cupru. după câteva luni a reușit să evadeze și a ajuns la Ierusalim. El și-a dorit să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viață, scrie ciao.ro.

În anul 1925, Mitrofan a fost numit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I, având astfel posibilitatea de a participa la ceremonia Sfintei Lumini, a Paștelui din acel an. Nefiind însă membru al bisericii, nu a putut vedea tot ceea ce se întâmplă în interiorul lăcașului.

Părintele Mitrofan a trăit minunea coborârii Luminii Sfinte

În anul următor însă, bărbatul a descoperit în cupola din cadrul Sfântului Mormânt, o ascunzătoare mică, în care îi încăpea trupul, într-o poziție chinuită. În Vinerea Mare a anului 1926, acesta s-a ascuns în locul găsit, stăpânit însă de spaimă și emoție. Încălca o lege sacră, pentru a-și satisface curiozitatea umană.

„Am început să mă prihănesc pe mine însumi pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate… Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi”, a povestit părintele despre acea noapte.

Citește și: Obiceiuri stranii de Paște din întreaga lume

A stat ascuns o zi întreagă, cu doar puțină apă și o lumânare.

După 55 de ani, Părintele Mitrofan a povestit tot ce a văzut în acea noapte. Avea 80 de ai, iar de 56 era Păzitor al mormântului Sfânt.

„Atunci am desluşit chipul patriarhului care s-a plecat să intre în Mormântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină albăstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt…

Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care il vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului.

Citește și: Mesaje, felicitari si urari de Paste 2017

Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mănunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lu­mânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime”, a povestit părintele.

Părintele Mitrofan este singura persoană care, fără să aibă acest drept, a trăit minunea coborârii Luminii Sfinte, în Momentul Mântuitorului Iisus Hristos.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top