Connect with us
Nicoleta Svarlefus: Mercur retrograd in Taur

Horoscop

Nicoleta Svarlefus: Mercur retrograd in Taur

Incepand de joi, 28 aprilie 2016, Mercur va fi retrograd in Taur pana pe 22 mai. Este a doua retrogradare din acest an si pare sa fie ceva mai blanda decat celelalte.
Stiu ca Mercur retrograd nu se bucura de cine stie ce simpatie in randul mai putin cunoscatorilor, de aceea o sa va dau cateva motive pentru care ati putea sa invatati sa-l iubiti:

1. Mercur retrograd aduce cele mai profunde si uimitoare constientientizari/revelatii. Solutii la care nici nu speram, detalii pe care le-am scapat din vedere, usi deschise pe langa care am trecut… toate acestea devin observabile, ne sunt acum mult mai usor accesibile.

2. Mercur retrograd e „spatiul obiectelor pierdute”. Acum e vremea sa gasim ceva ce am pierdut, ratacit, cautat fara succes.

Citeste aici: TOP 3 Cele mai materialiste zodii

3. Mercur retrograd e adeptul intoarcerii inapoi, verificarii atente; repara si ajusteaza acolo unde gaseste nereguli sau insuficiente. Asa se face ca multe proiecte devin mai bune, mai profitabile, dupa ce au trecut printr-o retrogradare a lui Mercur, tocmai pentru ca au fost evidentiate erorile, scaparile, neajunsurile… deci ni s-a dat ocazia sa reparam si sa imbunatatim ce a fost nevoie.

4. Mercur retrograd face cuvintele mai intelepte… astfel ca poate apropia oamenii care s-au indepartat, poate rezolva si aplana conflicte, lamureste lucrurile, clarifica, aduce pacea acolo unde a lipsit. Se pot repara relatii sau pur si simplu se completeaza lucruri din relatii vechi, se scot de sub pres emotii si resentimente pentru a fi vindecate, eliberate, transate.

5. Idei vechi prind aripi. Mercur retrograd deschide sertarul cu idei. Ei bine, acele idei pentru care mereu am spus ca nu avem timp… acum pot fi scoase la lumina si insufletite.

6. Mercur retrograd conduce la maiestrie… Ne da ragazul de a aprofunda anumite cunostinte si studii, de a ne perfectiona, a relua cercetarea si documentarea, a invata ceva bine.

7. Mercur retrograd ne ajuta sa ne aliniem cu inima noastra. Pare ca afecteaza logica si ratiunea, pentru a lasa loc inimii sa se manifeste, pentru a sti si a recunoaste ce vrem, de fapt.

De data aceasta Mercur retrogradeaza in Taur, un semn fix, de pamant, guvernat de Venus, despre care stim ca e in afinitate cu placerile, luxul, siguranta materiala, confortul, talentele, banii, iubirea romantica. Asadar, toate acestea vor fi revizuite acum si probabil incetinite pentru a putea fi analizate pe indelete. E ca si cum viata se va derula cu incetinitorul, asa ca, in primul rand iti recomand sa iei totul mai incet si cu mai multa relaxare decat pana acum.

CITESTE AICI: TOP 3 cele mai bune perechi de zodii

Sunt revizuite si clarificate relatii, se reiau anumite discutii, proiecte. Se pun la punct de detalii, cu scopul de a deveni mai eficienti in munca noastra si, de ce nu, mai prosperi.

De pe 28 aprilie si pana pe 9 mai, cand Jupiter isi va relua mersul direct, vor fi pe cer nu mai putin de 5 planete retrograde, fenomen destul de rar care se intampla in 4% din timp.
Cele 5 planete retrograde sunt: Mercur, Marte, Jupiter, Saturn, Pluto.

E posibil sa ne simtim ca intr-o lume paralela, ca si cum suntem neintelesi sau noi nu mai intelegem lumea din jurul nostru. In orice caz, intr-un asemenea context, cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne intoarcem la noi insine, sa ne introspectam, analizam, intrebam. Sa meditam, eventual. Si sa lasam viata sa se deruleze fara sa mai avem pretentia de a o controla. Pentru ca acum oricum totul va parea iesit de sub control. Si intr-un fel chiar asa si este.

Suntem intr-un spatiu, ca un fel de carantina, in care fiecare isi primeste constientizarile, isi lasa balastul, se vindeca, isi proceseaza interiorul si/sau isi traieste si observa creatia in urma alegerilor facute. Acum ne traim rezultatele alegerilor, iar unele ne vor placea, altele nu. Si, cel mai important, ne gasim propriile raspunsuri, propriul drum, in acord cu noi, cu glasul fiintei noastre.

Cu atatea planete retrograde, s-ar putea sa ne simtim ca frunzele in vant, ca si cum n-am avea repere si sens, dar de fapt este retragerea din „matrix”, din glasul colectiv si din conventii, spre a ne gasi pe noi, individualitatea si unicitatea noastra, crezul si drumul fiecaruia asa cum ii este lui potrivit acum.

Pot reveni amintiri, putem avea momente de clarviziune, clarauditie, vise premonitorii sau pur si simplu avem momente de claritate absoluta si STIM sigur ce urmeaza. Putem intalni oameni pe care avem sentimentul ca-i stim de cand lumea.

Sa avem incredere in noi, in ce simtim si stim… in proces asa cum este. Sa inaintam usor si delicat. Sa lasam aceasta perioada sa ne reveleze, constientizeze, transforme… Sa ne fie de bine si cu usurinta!

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop

To Top