Connect with us
O postare despre cutremur a unui oficial a încins spiritele. Poziţia guvernului

Știri

O postare despre cutremur a unui oficial a încins spiritele. Poziţia guvernului

Şeful Corpului de Contril al premierului, Valentin Mircea, a şters de pe Facebook o postare privind reacţia slană a autorităţilor la cutremurul de 5,3 grade care a avut loc sâmbătă, scrie news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, pentru News.ro, că Executivul nu îşi asumă poziţia lui Valentin Mircea.

„Valentin Mircea a vorbit în nume personal”

„Valentin Mircea a vorbit în nume personal, acesta nu este şi poziţia Guvernului. Guvernul a analizat recent care este răspunsul autorităţilor la un cutremur cu consecinţe deosebite, raportul a fost prezentat în Guvern şi apoi public, împreună cu concluziile şi măsurile necesare pentru siguranţa populaţiei”, a spus Liviu Iolu, pentru News.ro.

Valentin Mircea a şters postarea respectivă de pe Facebook şi a afişat pe pagina sau un mesaj potrivit căruia opiniile exprimate pe pagina sa „reprezintă exclusiv poziţia personală a autorului”.

Gabriela Firea nu se va mai judeca în instanţă cu Traian Băsescu

Victor Ponta este varianta de premier propusă de PRU

„Este vina mea că nu am fost înnţeles. În curând voi reveni înapoi, în mediul privat, iar comunicarea va fi făcută în principal pe LinkedIn, Twitter şi pe blogul meu profesional”, a mai scris şeful Corpului de Control.

Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a comentat, sâmbătă, pe Facebook, modul în care s-au comportat instituţiile statului din punctul de vedere al comunicării în cazul cutremurului de sâmbătă noaptea, afirmând că nu şi-au făcut treaba corespunzător, la fel ca şi posturile de televiziune, care difuzau reluări şi nu au liniştit populaţia.

„Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii”, a scris oficialul guvernamental, la scurt timp după producerea cutremurului.

Secretarul de stat Raed Arafat consideră periculoasă afirmaţia şefului Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, potrivit căruia oamenii nu ar trebui să se bazeze pe instituţiile statului român în cazul unui mare cutremur, precizând că nu se poate spune că autorităţile au eşuat pentru că nu a fost nevoie de nicio intervenţie în cazul seismului din noaptea de vineri spre sâmbătă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top