Connect with us

Politic

Reacția lui Klaus Iohannis după ce Liviu Dragnea a cerut să fie acuzat de înaltă trădare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că depunerea unei plângeri penale împotriva sa pentru înaltă trădare, cerută de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, reprezintă „un demers politicianist”, „o fantezie a pesediştilor, care nu are niciun suport”.

„Este un demers politicianist, care, din capul locului, este sortit eşecului. Nu poate nimeni să facă o plângere penală împotriva preşedintelui, iar pentru înaltă trădare este o procedură foarte complicată, parlamentară, care, în primul rând, nu are niciun suport. Este o fantezie a pesediştilor”, a spus Klaus Iohannis, marţi, la Viena, unde participă la Forumul la nivel înalt Europa – Africa.

Duminică, liderul PSD, Liviu Dragnea, le-a solicitat social-democraţilor să depună o plângere penală pentru înaltă trădare pe numele şefului statului, Klaus Iohannis.

Citește și: Decizie neașteptată luată de Klaus Iohannis, în urmă cu puțin timp! E oficial

„Ni s-a cerut să suspendăm legi adoptate de Parlament. Peste tot în UE parlamentele sunt suverane, reprezintă suveranitatea popoarelor. Nouă ni s-a spus să suspendăm legile. Pentru că conţin prevederi care <>. Dar sunt şi în alte ţări.<< Dar la voi nu merg>>. Ni s-a cerut să oprim proceduri de revocare. Să blocăm proceduri de numire şi revocare.

Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale CCR. Să modificăm şi propria Constituţie. Constituţia în 1991, înainte de a fi adoptată a fost avizat de Comisia de la Veneţia, înainte de a intra în UE, în 2003, s-a făcut cu consultanţa partenerilor externi”, a declarat Liviu Dragnea.

„Iohannis, care trădează interesele României, spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Acesta este act de trădare naţională, a intereselor naţionale ale acestei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis.

Domnule Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache (…) şi cu sprijinul de specialitate al domnului Toader, vă rog ca, după Anul Nou, să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a spus Dragnea, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD.

foto: hepta.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top