Connect with us
Iată care este cea mai puternică rugăciune care se spune de Schimbarea la Față a Domnului. Este o rugăciune care te ajută la îndeplinirea unei mari dorințe.

Știri

Schimbarea la Față a Domnului. Rugăciunea care îți îndeplinește cea mai mare dorință

Creștinii prăznuiesc astăzi Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos. Este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini. Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe Muntele Tabo,r s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Iată rugăciunea pentru Schimbarea la Față a Domnului, pe care trebuie să o rostești astăzi. Se spune din bătrâni că această rugăciune ajută la îndeplinirea unei mari dorințe. Și pentru că este postul Sfintei Marii, se recomandă ca astăzi să se țină post.

„Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, pentru ce ne-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti lumină neapusă, încât ne-a acoperit întunericul cel străin al păcatelor pe noi, nevrednicii? Ci Te rugăm: curăţeşte-ne, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile noastre şi scoate-ne din adâncul răutăţii! Întoarce-ne către Tine şi la lumina poruncilor Tale îndreaptă căile noastre!

Citește și: Schimbarea la față a Domnului: Ce NU AI VOIE să faci în această zi sfântă

Tu, Cel Ce în muntele Taborului Te-ai transfigurat în slavă, Hristoase Dumnezeule şi ucenicilor Tăi le-ai descoperit slava dumnezeirii Tale, luminează-ne şi pe noi, păcătoşii, cu lumina cunoaşterii Tale şi ne arată vrednici moştenitori ai Împărăţiei Tale celei fără de sfârşit!

Deschide, Doamne, ochii cugetelor noastre spre cunoaşterea luminoaselor Tale propovăduiri! Înalţă-ne în Duhul Tău cel Sfânt deasupra micimilor omeneşti, ca astfel, laolaltă cu ucenicii Tăi, să fim şi noi părtaşi contemplaţiei duhovniceşti şi să ne bucurăm de Tine, Domnul şi Dumnezeul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Citește și: Schimbarea la Fata a Domnului, praznuita la 6 august: traditii, obiceiuri, superstitii

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte.

Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască.

Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top