Connect with us
Sfinții Petru și Pavel, tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci astăzi, sub nicio formă

Stil

Sfinții Petru și Pavel, tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 29 iunie, sub nicio formă

Pe 29 iunie, creștin ortodocșii îi comemorează pe Sfinții Petru și Pavel. Este finalul celui de-al doilea post de peste an, iar cei doi sfinți sunt printre cei mai importanți sfinți din calendar.

Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Petru și Pavel cu o slujbă specială. Cei doi apostoli ai lui Iisus Hristos sunt prăznuiți împreună pentru că au murit în aceeași zi de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creștine pe care a declanșat-o împăratul roman Nero.

Sfântul Apostol Petru este considerat o „piatră de temelie a credinței”, în timp ce Pavel a fost numit „vas ales” al alegerii dumnezeiești. Sfinții marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Citește și: O nouă sărbătoare şi încă o zi liberă pentru români. Când vom sta acasă

Pentru că au manifestat fidelitate față de Iisus și de învățătura sa, cei doi apostoli se bucură de o cinstire deosebită. În România, peste 500000 de români poartă numele celor doi sfinți. Petru, Pavel, Paul, Paula, Petronela, Petruț, Petruța, Paulina ori Petrică sunt cele mai cunoscute prenume derivate din numele sfinților.

Citește și: Mesaje de Sf. Petru și Pavel 2018: Urări, sms-uri și felicitări pentru cei dragi

În credința populară, se spune că Sfântul Petru este cel care guvernează peste ploaie și căldură. El posedă puterea de a aduce grindina pe pământ. Înainte de a ajunge pe pământ, grindina este fiartă timp de trei zile și mărunțită, pentru a nu strica ogoarele oamenilor. De asemenea, Sfântul Petru este cel care deține cheile Raiului, iar creștinii care mor îl întâlnesc la porțile Raiului.

Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici.

Ce nu ai voie să faci de Sfinții Petru și Pavel

Credința populară spune că atunci când oamenii se îndepărtează de credință, Sfântul Petru, numit și Sânpetru, cheamă balaurii și începe să pornească grindina asupra lor, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua de Sfinții Petru și Pavel, oamenii obișnuiesc să dea de pomană celor morți. Ziua este cunoscută și drept Moșii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. Iar pe 29 iunie este obligatoriu ca cei care au oameni plecați dintre noi să dea de pomană pentru sufletul lor.

În această zi se respectă sărbătoarea lupilor. De aceea, este interzis să se pună capcane. Iar lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

De asemenea, potrivit tradiţiei, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă.

Tot în această zi, oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top