Connect with us
Simona Halep, în finala turneului de la Cincinnati. Cu cine joacă

Știri

Simona Halep, în finala turneului de la Cincinnati. Cu cine joacă

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în finala turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.874.299 dolari, după ce a învins-o cu 6-3, 6-4 pe belarusa Arina Sabalenka, vineri, în penultimul act.

Halep (26 ani) a făcut un joc consistent şi a încheiat conturile după o oră şi 16 minute cu Sabalenka (20 ani, 34 WTA).

Debutul meciului a fost unul destul de echilibrat, dar Simona Halep a făcut break-ul în al treilea ghem, fără a reuşi să îl consolideze. Halep s-a desprins apoi la 4-2, belarusa şi-a câştigat serviciul, dar apoi Halep a reuşit două ghemuri la rând şi a luat primul set cu 6-3.

În actul secund, românca a câştigat contra serviciului la 2-1, dar Sabalenka a revenit şi a egalat, 3-3. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, iar Halep a salvat trei mingi de break, după care a reuşit să smulgă victoria pe serviciul belarusei (6-4).

Halep a avut un as, nu a făcut nicio dublă greşeală şi a avut procentaje excelente la ambele servicii, 64% la primul şi 62% la al doilea, a reuşit 6 winners şi a comis doar 15 erori neforţate. Sabalenka a contabilizat 7 aşi, a făcut 3 duble greşeli, a reuşit 30 de winners şi a făcut 36 de erori neprovocate.

Halep o mai învinsese pe Sabalenka la începutul anului, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, câştigând apoi titlul.

Românca, principala favorită şi finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, va juca în finală cu olandeza Kiki Bertens, care a trecut de cehoaica Petra Kvitova (28 ani, 6 WTA) cu 3-6, 6-4, 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA. Ea are 3-1 în meciurile directe cu Bertens (26 ani, 17 WTA), ultimul meci consemnând victoria în 2017, în semifinale la Roma, cu 7-5, 6-1.

Simona Halep ajunge la finala cu numărul 33

Pentru Simona Halep, finala de la Cincinnati va fi a 33-a din carieră, până acum având 18 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal.

Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.

Simona Halep a cucerit şi un titlu WTA la dublu, anul acesta, la Shenzhen, alături de Irina Begu, jucând şi o finală în 2016 la Montreal, alături de Monica Niculescu.

Citeşte şi: Halep, în culmea fericirii după câștigarea Rogers Cup: „Încă sunt motivată”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top