Connect with us
Bacalaureat 2019: 397 de elevi au lipsit, joi, în București de la proba scrisă la alegere a profilului

Știri

Simulare Bacalaureat 2018. Programul fiecărei probe. Când vor fi comunicate rezultatele

Elevii din clasele a XI-a și a XII-a încep luni simularea probelor scrise din examenul naţional de Bacalaureat 2018 va începe luni cu proba la Limba şi literatura română – proba E) a).

Marţi va avea loc simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E) b) pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale din clasele a XI-a şi a XII-a, miercuri – proba obligatorie a profilului – proba E) c) pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, iar joi – proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – exclusiv pentru elevii de clasa a XII-a.

Rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, MEN precizează că probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

„Subiectele sunt elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată.

Evaluarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli”, se arată în comunicatul MEN.

Rezultatele înregistrate vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele de la simulare nu se trec în catalog

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

MEN precizează că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie – iulie.

CITEȘTE ȘI: Bacalaureat 2018. Calendarul complet pentru olimpici şi sportivi 2018

BACALAUREAT 2018 – Astăzi și mâine se susține proba orală la Limba Română. Subiectele

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top