Connect with us
Tradiții și superstiții în Săptămâna Neagră! Ce NU ai voie să faci

Spiritualitate

Tradiții și superstiții în Săptămâna Neagră! Ce NU ai voie să faci

A doua săptămână de după Paște este cunoscută în tradiția populară drept „Săptămâna Neagră”. Iată ce nu ai voie să faci în aceste zile.

Conform tradiției din popor, în lunea care urmează duminicii Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În zonele rurale, oamenii mai folosesc și denumirea de Rohmani când se referă la Blajini. Potrivit credinței populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ.

În această zi, mai ales în Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura ouă roșii în amintirea Blajinilor. În Bucovina se obișnuiește să se mănânce la iarbă verde. Multe firimituri erau lăsate să cadă intenționat pe pământ, pentru pomenirea celor morți.

În cele mai multe locuri, oamenii merg în această zi la cimitire, unde dau de pomană ouă roșii, pască și cozonac și pun flori pe morminte. Se spune că Blajinii ar fi reprezentări ale oamenilor primordiali sau ale strămoşilor, că ei ar fi luat parte la facerea lumii şi că, de atunci, susţin stâlpii de sprijin ai Pământului. Fără ei, lumea ar fi în haos.

Din bătrâni se spune că întreaga Săptămâna Neagră este o perioadă nefastă, care trebuie respectată și rânduită așa cum se cuvine.

A doua și a treia săptămână după Paște sunt săptămâni consacrate de creștini morților.

Se spune că tot ce se naște în Săptămâna Neagră va muri. De asemenea, viermii de mătase înviați săptămâna aceasta mor.

Pentru oamenii care au murit fără lumină, rudele trebuie să țină post, pentru ca morților să le fie bine pe lumea cealaltă.

În unele locuri se spune că cei care mor în această săptămână ajung în iad. În Săptămâna Luminată, prima de după Paște, cei care mor ajung direct în Rai. Tot în această a doua săptămână de după Paște sunt pomeniți și copiii care nu au apucat să se nască.

Cine lucrează, se crede că se îmbolnăvește de epilepsie

Potrivit datinilor străbune, trei marți și trei joi după Paști se sărbătoresc ca să nu bată piatra. Cele trei marți se numesc Ropotinii sau Marțea Mânioasă. Bătrânii credeau că cine lucrează în aceste zile se îmbolnăvește de epilepsie. Femeile care nu lucrau în aceste zile se credea că vor căpăta puteri deosebite.

De asemenea, în Miercurea Neagră, cei care țin post și se roagă li se iartă păcatele.

CITEȘTE ȘI: Duminica Tomii 2018. Ce NU ai voie să faci în această zi
Săptămâna Luminată – Ce să nu faci în fiecare zi din săptămâna de după Paște
Lidia Fecioru: Fa asta de Paste si in Saptamana Luminata si vei avea noroc tot anul

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top