Connect with us
Un copil de 13 ani s-a electrocutat în București după ce s-a urcat pe tren

Știri

UPDATE Un copil de 13 ani s-a electrocutat în București după ce s-a urcat pe tren

Un copil de 13 ani s-a urcat pe un tren pentru a-și face un selfie, dar din păcate acesta a atins firele de înăltă tensiune. Din fericire copilul a fost văzut la timp, iar acum medicii îi oferă primul ajutor. Copilul încă este în viață, datorită medicilor SMURD, însă starea lui nu este stabilă.

„Roxana Ciucă, de la Antena 3, a transmis de la locul accidentului, imagini cu vagonul pe care s-a urcat copilul.”

Martor: „Eram la poartă, am întrebat vecinii ce s-a întamplat, între timp ambulanța sosise, era un baiat de 13 ani, cu părul creț, nu avea papuci și a fost aruncat de peste vagon. Din câte am înteles se plimba cu bicileta și ceva i-a făcut să se urce acolo sus.

”Cred că cel mai bine ar fi ca vagoanele astea să dispară de aici, sunt de peste 14 ani aici și sunt un pericol public.”

Părinții dar și tinerii sunt rugați de autorități, să conștientizeze pericolul la care se supun persoanele care se urcă pe vagoanele de tren sub firele de înaltă tensiune.

Chiar dacă acestea nu sunt atinse se poate oricând declanșa un arc electric de peste 27.000 de volți, ceea ce înseamnă moarte imediată.

Tot mai dese sunt cazurile cand selfie-urile făcute pe vagoanele de tren au luat vieți.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top