Connect with us
Vladimir Putin: Discuţiile cu DonaldTrump au fost ''reuşite'' şi ''utile''

Externe

Vladimir Putin: Discuţiile cu DonaldTrump au fost ”reuşite” şi ”utile”

Momente istorice! Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni drept „reuşite” şi „utile” discuţiile purtate cu omologul său american Donald Trump, în conferinţa de presă comună de după întâlnirea celor doi lideri desfăşurată la Helsinki, relatează Reuters.

La rândul său, Donald Trump a declarat că a petrecut o „zi foarte constructivă” şi că a convenit cu omologul său rus să continue discuţiile în viitor.

Potrivit lui Putin, întâlnirea a marcat primii paşi spre reinstalarea încrederii „la un nivel acceptabil şi revenirea la nivelul anterior de interacţiune în toate problemele de interes comun”.

Putin a subliniat că „negocierile cu (preşedintele Trump) au avut loc într-o atmosferă deschisă şi constructivă”, menţionând însă că „este clar pentru toată lumea că relaţiile internaţionale trec printr-o perioadă dificilă”, „războiul rece s-a încheiat de mult, situaţia de pe plan mondial s-a schimbat drastic, iar Rusia şi SUA se confruntă azi cu provocări total diferite”.

Ce exemplu de cooperare de succes a dat președintele rus

Preşedintele rus a evocat drept un prim posibil exemplu de cooperare de succes „misiunea de instalare a păcii şi de reconciliere în Siria”. El a amintit şi de conflictul din Ucraina, afirmând că „SUA ar putea convinge conducerea ucraineană să pună în aplicare acordurile de la Minsk”.

Liderul de la Kremlin nu a omis să reitereze că „statul rus nu a intervenit niciodată şi nu are intenţia să intervină” în alegeri, menţionând că preşedintele american a abordat în cursul discuţiilor „şi tema aşa-zisei ingerinţe a Rusiei” în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016.

Donald Trump – care a luat cuvântul după Vladimir Putin în conferinţa de presă – a dat asigurări că relaţiile „mai proaste decât oricând” dintre SUA şi Rusia „s-au schimbat” în urma summitului de luni, a relatat EFE.

Citește și: Uniunea Europeană este iritată de faptul că este considerată drept ”inamic” de către Donald Trump

Potrivit Reuters, Trump a afirmat că a abordat numeroase probleme de importanţă critică pentru ambele ţări, între care războiul din Siria, chestiunea Iranului, terorismul global şi controlul armelor nucleare, dar şi presupusa ingerinţă rusă în alegerile din SUA.

„Am făcut primii paşi către un viitor mai luminos, bazat pe cooperare şi pace”, a susţinut liderul de la Casa Albă, citat de Reuters. „Refuzul implicării nu duce la nimic”.

Putin şi Trump au avut la Helsinki două runde de convorbiri, care au durat în total peste patru ore.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top