Horoscop Minerva special Iulie-august 2019 Rac. Ai tendința să îți aperi sistemul de valori, obiceiurile personale și chiar de obsesiile pe care le ai. Îți concentrezi atenția, în mod deosebit asupra banilor și totuși poți să fii banal și să fii nebun, în funcție de circumstanțele exterioare care te stimulează. Dificultatea acestei poziții este că procesele gândirii pot deveni atât de adânc înrădăcinate într-o chestiune particulară, încât poți întâmpina dificultăți în a vedea importanța relativă a altor niveluri în viață. Și asta aș spune că se datorează, eclipsi parțiale de Luna care se produce pe axă relațională, Casele 1 – 7, iar dacă nu ești atent, să echilibrezi aceste lucruri ai putea pierde ceea ce nu ai dori.
Tot Eclipsa parțială de Lună din 16 iulie, ar putea face să simți o hotărâre reînnoită de a fi cu adevărat tu și mai autentic. Acest lucru ar putea însemna să vă fi cu picioarele pe pământ în situațiile în care alții te presează sau dacă te confrunți în vreo luptă să o ții sub control. S-ar putea să trebuiască să îți întărești limitele în zilele următoare, deoarece aceasta ar putea continua toată săptămâna.
Cu toate acestea, s-ar putea să simți exact invers, joi, ca urmare a pătratului Marte – Uranus. Acest lucru te-ar putea aduce pe culmea momentului.
Nu ți-egândul decât la dragoste. Banii vor cântări greu în acest proces. Este posibil să cauți venituri suplimentare în speranța că vei cimenta unele planuri de a avansa cu un obiectiv personal de care ești pasionat. Mergi cu dorințele tale, inclusiv cele romantice, atâta timp cât nu ești prea aprig în dorințele tale. Încearcă să nu analizezi lucrurile acum. Grijile pot fi inutile. Păstrează comunicarea pozitivă și să ai așteptări rezonabile.
Soarele este în semnul tău imaginativ atunci când se opune lui Saturn la începutul săptămânii. Aceste două energii nu prea merg perfect împreună, iar rezultatul poate fi stres nedorit.
Trigonul Soare – Neptun se întâmplă aproape de același timp, ceea ce poate ușura starea de spirit și îți va oferi o perspectivă romantică mai optimistă. Așteaptă-te nerăbdătoare să se întâmple ceva bun în curând.
Va fi greu să te concentrați asupra sarcinilor de săptămâna aceasta. Probabil simți că ai mintea împrăștiată și nu te poți concentra. Nu te forța să termini cavea mare sau poți fi frustrat la ideea că ai mușcat mai mult decât puteai mesteca.
Te-ai simți asemenea unicului copil din cameră. Șefii pot fi deosebit de gravi și intoleranți la apelurile ocazionale. Fii atent la mașina care amenință să se defecteze. Mergi la service înaite ca problemele să devină serioase. Energia se va îmbunătății în curând. Poți străluci în orice zonă care necesită simpatie și o bună comunicare. Este un timp norocos pentru călătorii, educație sau munca ce îi ajută pe alții să vadă lucrurile dintr-o perspectivă nouă.
Analizează-ți fluxul de numerar. Evaluează chestiunea financiară și asigură-te că exploatezi totul. Idei noi de a face bani cu succes, pot apărea în curând. Dacă ai venit cu o propunere în urmă cu ceva timp, acum ar putea fi momentul pentru a vorbi. Lasă-i pe colegii tăi să știe cum te pot ajuta. Rămâi practic și asigură-te că ai clarificat ce anume dorești și ce ai nevoie. O comunicare clară în afaceri te va ajuta să stabilești și să îți atingi obiectivele.
Îmbunătățește-ți cariera în timp ce profiți de noi oportunități în viața profesională. Asigură-te că serviciul tău este stabil înainte de a investi tot ce ai. Uneori, lucrurile se pot schimba atât de repede încât structura unei afaceri nu poate ține pasul cu schimbarea. Protejează-ți interesele cu orice preț.
Ești impresionabil și ușor de stimulat. Cu energiile planetare din această săptămână ești capabil să cedezi unor impulsuri senzuale care nu sunt întotdeauna în interesul tău: a sta până târziu să mănânci înghețată cu cineva care îți place este o modalitate de a evoca amintiri dar trebuie să te oprești aici! Climatul astral adaugă lipsa de limită atunci când visezi și este, în același timp seducătoare dar, de asemenea, provoacă probleme. Bucura-te, să nu renunți la tabieturile tale – dacă poți să faci mișcare la sală de trei ori pe săptămână ține-o tot așa!
Acest site foloseste cookies.
Read More