Horoscop Saptamanal
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 – GEMENI
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 Gemeni. Nu gândi automat că frumusețea trebuie definită întotdeauna de standarde la modă. Este timpul să ai propria definiție. Nu este nevoie să te încadrezi într-un anumit tipar social, care nu rezonează cu cine ești cu adevărat. Nu ai de ce să încerci să te asiguri că toată lumea te iubește. Există o singură persoană pe care trebuie să o satisfaci și asta ești tu.
S-ar putea să fii impulsionat să eliberezi ceva de care te-ai agățat. Adânc în inima ta, poți să-ți dai seama că este timpul ca acest lucru sau persoană să plece din viața ta, chiar dacă o parte din tine încă rezistă. Conjuncția Jupiter – Pluto din zonă, poate declanșa luni evenimente care te împing să le dai drumul.
În același timp, concentrarea pe sectorul financiar personal și legăturile cu inspirația indusă de Uranus ai putea avea câteva idei, care încep să prindă contur, cu privire la modul de creștere a veniturilor. Unele dintre acestea ar putea apărea de pe urma intuiției sau urmare a unui vis. Dacă le urmărești, se pot întâmpla lucruri bune.
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 Gemeni Relațional
Există un potențial sentimental în aer, cu energiile planetare de peste săptămână. Cu toate acestea, întâlnirile semnificative pot începe nu cu o atracție puternică, ci mai de grabă cu o prietenie, în care să constați că te poți relaxa în compania celuilalt și poți vorbi despre orice și glumi fără să îți faci griji despre ce impresie ai făcut. Uneori acesta este cel mai bun mod de a dezvolta o relație cu adevărat și de durată.
Stăpânul tău planetar Mercur, revine sâmbătă în mers direct, astfel încât eforturile de a flirta să fie mai mult decât vizibile. Ești în continuare un bun comunicator acum, poți controla tehnologia și o poți manipula să rezolvi varii sitații.
Conjuncția Jupiter-Pluton din Capricorn începe să se desfacă și cu toate acestea stabilește câteva standarde ridicate și s-ar putea să lupți ca să nu înțeli așteptările. Cât de mult îți dorești ceva va determina efortul pe care îl depui să îl obții.
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 Gemeni Profesional
Luni este o zi „off” pentru tine în ceea ce privește cariera. Nu transpira. Este pur și simplu una din acele zile când nimic nu pare să meargă corect, dar acest lucru nu înseamnă că ești condamnat pe vecie. Ia-o ușor și ai răbdare. Lucrurile se vor îmbunătăți.
A merge mai departe cu proiectele săptămâna aceasta va fi mult mai ușor decât te-ai fi așteptat. Dacă îți dorești un nou loc de muncă, astăzi este un moment bun să ieși și să cauți. Ceva va fi sigur. Norocul este de partea ta.
Pe de altă parte, sunt în joc, emoții puternice. Dacă un șef este abuziv verbal sau te jigenște ori te supără cu ceva, poți să te gândești să renunți sau să iei poziția mutului și să nu ripostezi. Ți-aș sugera să încerci o abordare mai directă. Ai curajul să vorbești – „Vă rog să vă opriți” sau „Vă rog să explicați cum vă pot ajuta să îmbunătățiți situația”. O minte calmă este un atu real în situații stresante. Dacă emoțiile aleargă pe culoarele minții, atunci pleacă și revin-o după ce situația se liniștește. Sâmbătă vei avea o comunicare mai bună.
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 Gemeni Financiar
Ai prefera probabil să nu îți faci griji pentru bani, mai ales săptămâna aceasta. Dar, deoarece sunt o parte necesară a vieții, preferi să îți faci griji pentru lucruri mai mari și pe care nu le poți controla. În acest moment, viața ta financiară este mai mult idei decât realitate, datorită aspectelor care au loc în acel sector al temei natale asociat cu viețile trecute, instituțiile statului, mintea inconștientă și visele, adică în Casa a 12-a. Eforturile de a face schimbări în situația financiară ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta.
Horoscop Minerva săptămâna 6 – 12 Iulie 2020 Gemeni Sănătate
Poți beneficia foarte mult de creativitatea pusă la dispoziție de energia astrală aflată în joc. Rutina de zi cu zi poate deveni un pic plictisitoare, iar această săptămână aduce scânteie și energie care te conduc spre restabilirea credinței în practicile sănătoase! Fii deschis să te schimbi în timp ce îți respecți principiile de bază și vei ajunge să ai surprize nesperate! Încearcă glumele neobișnuite, amuzante, ciudate ale naturii când ești afară. În plus, Universul îți poate aduce un nou prieten.