Anul acesta putem spune că nu am fost foarte norocoși în privința zilelor libere acordate prin lege, multe dintre acestea fiind în weekend. Așa că până la Crăciun, nu vom avea prea multe ocazii să mergem cu prietenii sau familia în mini-vacanțe sau la petreceri prilejuite de zile libere de la muncă.
Dar asta nu înseamnă că nu vom avea motive să sărbătorim. Sunt șanse mari să cunoașteți pe cineva, în cercul de prieteni sau poate la serviciu, care este născut în octombrie, cu alte cuvinte, care este în semnul Balanței. De obicei, petrecerile cu ocazia zilei de naștere pe care le organizează aceștia sunt memorabile. Iar asta implică să găsim niște cadouri pe măsura sărbătorii. Ce tip de cadouri li s-ar potrivi cel mai bine Balanțelor, dacă este să ne luăm după ceea ce ne spun stelele despre ei?
Atunci când știm ce cadou i se potrivește cuiva, nu doar că-i facem persoanei respective o mare bucurie, dar economisirea banilor nu ne mai dă dureri de cap, deoarece reușim să impresionăm fără să băgăm adânc mâna în buzunar.
Femeia Balanță preferă cadourile rafinate
Gust elegant, rafinat, aspect și garderobă întotdeauna remarcabile. Femeia Balanță întoarce ușor și rapid capetele celor din jur. Precum toți cei care sunt în semnul Balanței, nici femeile din această zodie nu se grăbesc să ia decizii, orice este cântărit atent, cu argumente „pro” și „contra”. Femeia Balanță adoră să facă totul împreună cu perechea, fiind într-o permanentă căutare a echilibrului și a compromisului care asigură pacea și confortul. Acest lucru este foarte bun, însă se întâmplă ca lipsa unor granițe ferme să fie în dezavantajul ei câteodată.
Cadoul perfect pentru o femeie balanță trebuie să țină cont de această dorință a sa de a nu deranja echilibrul universului. De la un voucher pentru un masaj relaxant sau un bilet la premiera unui film, la un set interesant de prosoape sau poate un set de ceai, orice poate să stârnească bucuria ei sinceră, cât timp este dăruit cu zâmbetul pe față și cu o explicație clară despre semnificația cadoului. Un loc bun unde puteți căuta un cadou pentru o Balanță dacă nu aveți un buget semnificativ și doriți să cumpărați mai ieftin este în ultimul catalog Pepco.
Cadoul pentru bărbații Balanță trebuie să-i stimuleze inteligența
Bărbatul Balanță este un prieten minunat. Stilul și comportamentul său fermecător, ideile neconvenționale și uneori nebunești fac din el un prieten de pus la inimă. Pe lângă admirația lumii exterioare, bărbatul Balanță are nevoie de diversitate. Este un maestru al conversației, obsedat de simetrie, străduindu-se să creeze echilibru în toate domeniile vieții sale. Aceste semn de aer este printre cei mai mari iubitori ai frumosului din tot zodiacul: condus de Venus, planeta care guvernează iubirea, frumusețea și banii, Balanța adoră arta, intelectul și cunoștințele.
Pentru el, un album de artă s-ar putea să fie cel mai potrivit cadou, dar atenție – dacă nu-i va plăcea artistul sau stilul, chiar și de nu o să vă spună niciodată nimic, cu siguranță va fi dezamăgit. Un truc excelent este să apelați mai degrabă la intelectul său și să-i oferiți un puzzle sau un joc care să-i pună creierul la treabă. Puteți găsi o gamă variată de asemenea cadouri, la prețuri foarte accesibile, aruncând o privire asupra ultimului catalog Jumbo.
Indiferent de semnul zodiacal al celui căruia îi oferim cadouri, este esențial să o facem din inimă. Atât Balanțele, cât și sărbătoriții care urmează în noiembrie, Scorpionii, sunt semne de o sensibilitate aparte. De aceea, modul în care dăruiți cadoul este important, chiar și dacă acesta a fost luat profitând de prețurile reduse din ultimele cataloage online de la magazinele de pe siteul Kimbino. Un „La Mulți Ani!” din inimă și o scurtă poveste despre semnificația cadoului cu siguranță vor face diferența între un cadou interesant și unul banal.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-10-04T13:56:12+03:00 13:56
Acest site foloseste cookies.
Read More