Eclipsă TOTALĂ de Soare. Vezi când va avea loc! Ultima dată când am avut ocazia să observăm o eclipsă totală de Soare se întâmpla în 1999, pe data de 11 august. Atunci, astrul ceresc a fost acoperit complet de Lună, prilej cu care a fost emisă şi o bancnotă specială.
De data aceasta România va avea parte de o eclipsă parţială, iar specialiştii spun că pe teritoriul nostru Soarele va fi acoperit în proporţie de 50-60%. Norocoşi vor fi cei din Marea Britanie, unde Soarele va fi „înghiţit” aproape complet.
Astfel, cei care vor fi în Londra pe 20 martie, vor putea vedea o eclipsă în proporţie de 84%, iar cei din Glasgow, Anerdeen şi Edinburgh vor asista la o acoperire a Soarelui de către Lună de aproape 94%.
Eclipsa, prima de o însemnătate mai importantă după cea din 1999, va avea loc în dimineaţa zilei de 20 martie şi va fi vizibilă nu doar în Europa, ci şi în Nordul Africii şi Rusia. Fenomenul astronomic va dura preţ de 90 de minute. În Londra, eclipsa este aşteptată să înceapă la ora 8.45 GMT, iar la ora 9,31 va atinge punctul maxim, informează dailymail.co.uk.
Întrucât consumul de energie solară este din ce în ce mai popular printre europeni, operatorii de electricitate au avertizat deja populaţia despre viitoarele pene de curent.
Dacă speraţi să aşteptaţi un alt fenomen de acest gen, mult mai intens, aflaţi că următoarea eclipsă totală de Soare este “programată” abia în 2026, spun astronomii.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T18:37:33+02:00 18:37
Acest site foloseste cookies.
Read More