Horoscop

Horoscop 11 iunie 2018. Două zodii au mare noroc astăzi

Horoscop 11 iunie 2018. Balanțele trebuie să facă schimbări majore în viața lor. Află ce îți rezervă astrele.

HOROSCOP BERBEC 11 iunie

Ai ajuns la finish aşa cum ai dorit, dar nu deţii tu toate meritele pentru acest final de capitol, pentru că ai fost ajutat permanent de cineva care a stat alături de tine.

Dacă acum culegi roadele finale, nu uita cine a participat la această reuşită, pentru că l-ai supăra profund dacă i-ai ignora contribuţia.

Nu fi egoist şi nici nu trage pe turta ta toate meritele, ci trebuie să recunoşti că ai avut un partener pe tot parcursul acestui proiect şi fără el nu ai fi ajuns aici în aceleaşi condiţii. Scoate-i mai mult în evidenţă rolul şi mulţumeşte-i!

HOROSCOP TAUR 11 iunie

Trebuie să fii foarte ferm pe poziţie astăzi şi ceea ce decizi să rămână literă de lege de acum înainte. A venit vremea unui final de drum extrem de categoric pe care nu îl mai poţi schimba după aceea, deci gândeşte-te bine înainte de a spune ultimul cuvânt.

Dacă nu e decizia corectă, va interveni altcineva mai puternic decât tine care va lua măsuri drastice în defavoarea ta. Când eşti sigur pe ceea ce vrei, spune-ţi părerea!

HOROSCOP GEMENI 11 iunie

Ai toate motivele să crezi că planul la care îţi aduci contribuţia va avea urmări dintre cele mai bune. Chiar dacă e un demers de lungă durată care te solicită enorm din toate punctele de vedere, deja se conturează la orizont rezultatele spre care ai pornit alături de un grup mai larg de persoane, care au aceleaşi interese.

Dacă vă uniţi cu toţii forţele în acelaşi scop, lucrurile vor evolua pe teren mult mai sigur. Norocul tău e contribuţia unei persoane mai mature şi mai experimentate care a mai trecut prin astfel de situaţii şi vă sfătuieşte pe toţi ceilalţi ce trebuie făcut, ca să nu mai pierdeţi timpul pe experimente inutile.

HOROSCOP RAC 11 iunie

Ai mare grijă la declaraţiile de dragoste care ţi se fac azi, pentru că există riscul să pici în plasa unui mare mincinos. Se foloseşte de atuurile sale fizice, de talentul de a meşteşugi cuvinte frumoase, de arsenalul său irezistibil de seducţie pentru a ajunge direct în inima sau… în patul tău, şi, dacă te prinde într-un moment vulnerabil, naiv, sensibil, l-ai putea crede, spre nefericirea ta.

Spune nu oricărei ispite sentimentale, chiar dacă inima ta conţine o imensă dorinţă de a iubi şi a fi iubit, dar ceea ce ţi se oferă azi într-un ambalaj atrăgător ascunde şi ceva periculos pentru suflet!

HOROSCOP LEU 11 iunie

Mare grijă încotro îţi canalizezi astăzi energia, pentru că eşti cam nervos şi mai ales cam neglijent şi reacţia ta impulsivă poate strica totul. Intervii într-un mod cam abrupt, gata să închei aici o acţiune doar pentru că aşa ţi s-a năzărit, deci fii cu mare băgare de seamă în faţa reacţiilor de moment, pentru că nu se vor dovedi a fi şi cele mai înţelepte.

Dacă te grăbeşti să spui ce-ţi trece prin minte, rişti să greşeşti, dar probabil ţi se cere un răspuns extrem de rapid şi acesta e singurul care-ţi vine. Pregăteşte-te pentru o răsturnare de situaţie neprevăzută şi riscantă.

HOROSCOP FECIOARĂ 11 iunie

Planurile pe care le-ai pregătit în cele mai mici detalii împreună cu familia cunosc un impas, poate pentru a-ţi atrage atenţia că ai scăpat ceva din vedere.

Posibil să fi intervenit un impediment, dar care poate fi depăşit cu brio dacă vă uniţi cu toţii forţele, cu mic şi mare, în acelaşi sens. Ascultaţi-vă unii pe alţii, folosiţi-vă de ideile puse la comun, pentru că aceste oprelişti sunt minore şi pot fi date la o parte prin efort comun.

Hopurile de acest gen sunt inerente şi aveţi cu toţii ceva de învăţat din ele, dar tot împreună le veţi rezolva.

HOROSCOP BALANȚĂ 11 iunie

Vrei multe de la viaţă, dar uneori ţi-e frică să exprimi liber tot ceea ce îţi doreşti. Lasă temerile deoparte deoarece, pentru a primi ceea ce aştepţi, trebuie să ai curajul să exprimi prin cuvinte, să verbalizezi, să spui sus şi tare ce dorinţe ai, altfel cum ai vrea să te răsplătească Universul?

Ia-ţi inima în dinţi şi găseşte o formă de a transmite în eter ce vise ascunse ai, deci vorbeşte cu tine însuţi, meditează, scrie într-un jurnal, fă astfel de gesturi prin care să dialoghezi cu ghizii tăi spirituali care astfel aud limpede şi ferm chiar de la tine că vrei un anumit lucru.

E primul pas pe care îl faci către materializarea lui.

HOROSCOP SCORPION 11 iunie

Eşti foarte sensibil la vorbe frumoase, la gesturi de romantism şi afecţiune, la poveşti lacrimogene. Ai ocazia de a sta de vorbă cu oameni care te impresionează uşor cu mesajele lor de prietenie.

Oricine te poate cuceri într-o clipă dacă apelează la toată recuzita de vorbe dulci şi declaraţii pompoase, dar acest lucru poate avea şi reacţii adverse: ai putea fi manipulat mult mai uşor prin aceste arme, pentru că unii văd că te pot influenta repede dacă umblă la coarda ta sensibilă.

Deşi te bucuri de simpatia celor care îţi in companie, dar nu toţi merită încrederea ta. Ţine-ţi emoţiile sub control şi acoperă-ţi inima cu un scut protector.

HOROSCOP SĂGETĂTOR 11 iunie

Eşti vajnic militant pentru dreptate şi adevăr şi ai fi în stare să lupţi până în pânzele albe ca să obţii ceea ce consideri că ţi se cuvine. Urmezi doar căile cele mai drepte, nu te abaţi de la litera legii, şi ori de câte ori observi pe undeva o greşeală, o amendezi imediat, ca nu cumva să se creeze antecedente negative.

Dacă ai descoperit pe undeva o neregulă, trateaz-o cum maximă seriozitate pentru că tu eşti cel mai în măsură să ţină lecţii despre corectitudine. Nu accepta abateri de la lege, nici măcar celor mai dragi, deci fii un arbitru imparţial pentru oricine.

HOROSCOP CAPRICORN 11 iunie

Este o zi pe gustul tău, care îţi răsfaţă toate simţurile şi îţi oferă o senzaţie plăcută de linişte şi confort. Este exact ce aveai nevoie pentru a te reaxa şi tu, ca atare te vei lăsa învăluit de emoţii şi senzaţii excelente.

Dacă în acest peisaj mai este loc şi de iubire sau de cumpărături, două din subiectele tale preferate, se poate spune că e o zi perfectă, dar cum nu le poţi avea pe toate simultan, ar fi bine să te mulţumeşti ori cu una, ori cu alta, la fel de plăcute ţie!

Dacă dragostea lipseşte, poţi compensa cu o partidă de shopping ce îţi distrage atenţia de la orice altă problemă neimportantă.

HOROSCOP VĂRSĂTOR 11 iunie

Ar fi trebuit să faci azi o mare schimbare de direcţie, dar apare ceva care îţi strică ţie planurile, fiind nevoit să amâni totul pe altă dată. Devine frustrant, pentru că tu erai pregătit pentru marea noutate şi, când colo, nu-ţi ies treburile conform planurilor.

Cum nimic nu e întâmplător, ai putea trata acest hop ca pe o şansă de a revedea încă o dată decizia luată, pentru că ar fi nevoie de unele ajustări, pe ici, pe colo.

O zi în plus de repaus pentru a gândi strategia aleasă ţi-ar putea oferi idei noi, soluţii la care nu te-ai gândit iniţial, sau poate chiar o cu totul altă direcţie. Un hop nu e un dezastru, ci poate fi chiar un atu!

HOROSCOP PEȘTI 11 iunie

Faci tot felul de drumuri cu scopul de a strânge sau depune o serie de documente importante, fără de care nu poţi duce mai departe un proiect. Umbli pe la tribunal, pe la notari, pe la instituţii ale statului şi peste tot ţi se mai cere câte ceva.

Înarmează-te cu multă răbdare, pentru că nu vei rezolva tot ce ai de făcut dintr-o singură ieşire. Te vor mai chema şi mâine, mai trebuie să aduci cine ştie ce altă hârtie la dosar, nu sunt întrunite toate condiţiile legale să termini totul aşa cum ţi-ai propus, ca atare toate relaţiile pe care le ai acum cu forurile supreme sunt motiv de stres şi de insistenţă.

Până rezolvi tot, durează şi faci zeci de drumuri!

HORSOSCOP 11 iunie oferit de Acvaria.

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More