Horoscop

Horoscop 17 octombrie 2018. Zi grea pentru una dintre zodii

Horoscop 17 octombrie 2018. Iată care sunt zodiile care astăzi primesc o veste neașteptată. Citește horoscopul zilnic pentru zodia ta și vezi ce anunță astrele pentru zodia ta.

Horoscop 17 octombrie 2018 BERBEC

Cântăreşte cu sinceritate resursele de care dispui în faţa unei noi provocări ce ţi se deschide înainte. Fii corect în aprecieri, nu supraestima, dar nici nu subestima ceea ce poţi face, ca să nu trezeşti mai târziu în faţa unui impas.

Primul pas pentru a porni în această nouă direcţie ar fi să arunci o privire foarte clară asupra paşilor parcurşi anterior şi să îţi dai seama ce ştii, ce poţi, ce ai. Nu e în avantajul tău nici să te crezi mai puternic decât eşti, dar nici invers, să-ţi găseşti doar slăbiciuni şi defecte.

Dacă singur nu te poţi aprecia, priveşte-te prin ochii altora: oare ei cum te văd?

Horoscop 17 octombrie 2018 TAUR

Ai la dispoziţie nişte bani, dar după ce îi vei cheltui, nu vei mai rămâne cu nimic din această sumă considerabilă. A venit momentul unei mari decizii financiare, a unei achiziţii costisitoare, a unei investiţii masive, şi toată cărămida asta de bani pe care o ai în mână pentru câteva ore, va lua calea acestui mare ţel.

Nu contează că-i dai, că doar acesta le e scopul, ci contează minunata senzaţie de fericire, de abundenţă, de relaxare, de confort pe care o vei avea după aceea. Poţi considera, pentru o zi, că banii chiar aduc fericirea, şi când îi ai, şi când îi dai!

Horoscop 17 octombrie 2018 GEMENI

Nu te mai gândi atât de mult la acel eveniment care se apropie, pentru că fiecare gând care duce acolo, naşte în tine numai stări negative. Oricum se va produce, fie că îl transformi în obsesie sau nu, deci lasă lucrurile să se scurgă fără a mai analiza totul pe toate feţele în ton fatalist.

Se vede că eşti puternic influenţat de cineva din anturaj care îţi prezintă acel moment în cele mai sumbre tonuri, şi cum nici tu nu eşti, de felul tău, o fire mai optimistă, iată că totul se transformă într-o mică depresie. Luptă cu această pasă proastă şi nu te lăsa copleşit de ea!

Horoscop 17 octombrie 2018 RAC

Dacă nu încerci să le controlezi pe toate, vei vedea că propria intuiţie te va duce acolo unde trebuie să ajungi, deci lasă-te purtat de val. Înăbuşă gândirea, care poate veni cu reguli mult prea stricte pentru situaţia de faţă.

Eşti într-un moment în care numai sufletul te va ajuta să iei cele mai bune decizii, fără a încerca nici să le ştii pe toate dinainte, nici să le conduci tu într-o anumită direcţie, aşa cum ar vrea raţiunea.

Aşteaptă, imaginează-ţi că eşti o frunză dusă de apele care curg la vale şi te vei trezi, la un moment dat, că ai ajuns la destinaţie fără să fi făcut eforturi prea mari decât să pluteşti în voie.

Horoscop 17 octombrie 2018 LEU

O vreme, nimic nu părea să mai înainteze, dar pesemne că era doar liniştea de dinaintea unui mare salt cu câteva etape mai în faţă. Aşa simţi acum, că după o prelungă aşteptare, dintr-o dată lucrurile capătă un ritm mai alert, ducând din ce în ce mai repede spre un nivel superior pe care, după aceea, vor rămâne mai multă vreme.

E un semn bun că a meritat să aştepţi atât până aici, chiar dacă totul evolua mult mai lent decât ai fi tolerat tu, dar iată că, atunci când eşti motivat, ai suficientă răbdare chiar şi când te mişti ca melcul. Ai motive să fii mândru de ceea ce ai obţinut.

Horoscop 17 octombrie 2018 FECIOARĂ

Ai grijă la atitudinea agresivă pe care o adopţi astăzi, pentru că, deşi pe tine te ajută să-ţi atingi scopurile, s-ar putea să-l deranjeze pe altul. Cineva are de suferit din cauza nervilor tăi, a tonului ridicat, a ambiţiilor pe care le urmezi, de aceea trebuie să cântăreşti cu atenţie câtă energie investeşti în planul în care te implici.

A-i domina pe alţii, a le da ordine, a o face pe şeful doar pentru că ai un interes personal, nu e pe placul multora. Fii ambiţios şi urmăreşte-ţi scopul, dar nu face din asta un mod de a răni pe cei mai sensibili care pot considera orice cuvânt mai dur ca pe un atac la persoană, chiar dacă nu asta e intenţia ta.

Horoscop 17 octombrie 2018 BALANȚĂ

Adu-ţi aminte de vremea când erai copil şi comportă-te ca atunci. Eliberează-te de griji, de frici, de stresul vârstei actuale. Simte-te bine, liber să faci ce vrei, redescoperă copilul din tine.

Îţi dedici timpul lucrurilor frumoase, jucăuşe şi simple ale vieţii alături de cei mici care sunt încântaţi de atenţia pe care le-o acorzi. În fond, în adâncul sufletului, ai rămas şi tu ca şi ei, un copil dornic de distracţie şi joacă, deci lasă la o parte problemele specifice adulţilor.

Chiar dacă ai în agendă mai multe treburi de om mare, tratează-le cu un soi de lejeritate şi divertisment, ca şi cum ar fi floare la ureche şi ai să vezi ce repede le duci la îndeplinire.

Horoscop 17 octombrie 2018 SCORPION

Ţii mult la independenţa ta, ca atare azi dai randament numai dacă eşti lăsat să faci totul pe cont propriu. Te descurci de minune în acele situaţii în care poţi lua singur decizii, îţi poţi construi propria strategie, fără a aştepta îndrumări de la alţii.

Apar suficiente informaţii utile pe care le poţi în avantajul tău, iar contactul cu lumea este unul pozitiv, de vreme ce dai mereu exact de oamenii de care ai nevoie. Ştii exact la cine să apelezi şi pe ce informaţii să te bazezi astfel încât să-ţi iasă toate perfect pe parcursul zilei.

Horoscop 17 octombrie 2018 SĂGETĂTOR

Se iveşte o şansă nouă la orizont şi te atrage din ce în ce mai tare! Eşti conştient că nu e uşor de dus la capăt ceea ce vrei să începi, dar merită eforturile. Apucă-te serios de treabă, oricât ar dura şi oricât de greu ar fi, pentru că la capăt te aşteaptă numai rezultate excelente.

E o idee bruscă ce-ţi vine dintr-o inspiraţie genială şi te bazezi pe principiul bate fierul cât e cald şi începi să construieşti ceea ce se naşte acum în mintea ta. Cere ajutor la nevoie, ascultă sfaturile practice care vin de la alţii care poate au trecut şi ei prin provocări similare şi nu te opri din elan.

Acceptă schimbarea şi menţine ritmul alert până la capăt!

Horoscop 17 octombrie 2018 CAPRICORN

Mai prudent şi poate şi mai temător din fire, priveşti cu nesiguranţă spre zilele care vin, de parcă ai presimţi că urmează evenimente pe care nu ştii cum le vei gestiona. Lasă orice frică deoparte şi porneşte cu capul sus, cu planuri măreţe, cu mai multă încredere în capacitatea ta de a face faţă provocărilor.

Ştii cum se spune: de ce ţi-e frică nu scapi, ca atare nu trebuie să spui că nu poţi, că nu ştii, că nu meriţi. Ba da, toate sunt posibile dacă îl iei pe da în braţe şi crezi cu tărie în calităţile tale de a reuşi orice ţi-ai propune!

Horoscop 17 octombrie 2018 VĂRSĂTOR

Uneori, cele mai bruşte soluţii sunt şi cele mai bune, fără să ai timp suficient să analizezi problema pe toate feţele. Azi primeşti o veste neaşteptată pe care o poţi pune imediat în practică. Nu te mai gândi ce-ar fi fost dacă încercai şi altă variantă, ci profită imediat de această situaţie.

Dacă ai începe să cauţi la bani mărunţi, ai descoperi tot felul de puncte slabe, dar dacă o iei ca atare, aşa cum apare la prima vedere, ai avea mai multe de câştigat. Cu cât ai mai puţin timp la dispoziţie, cu atât şansele să iasă bine sunt mai mari, deci hai, acum e momentul!

Horoscop 17 octombrie 2018 PEȘTI

Nu te crampona de fleacuri, pentru că în situaţia de acum nu merită să acorzi atâta atenţie detaliilor. Fii mai superficial, mai lejer în aprecieri, şi ignoră acele mărunţişuri care, dacă te opreşti la ele prea serios, te-ar putea opri din elan.

Spune de fiecare dată când dai piept cu un hop că va trece, că nu-i nimic, că e o bagatelă, şi această atitudine pozitivă se va dovedi a fi salvatoare. Cu cât stai şi analizezi orice detaliu, cu atât consumi din resursele tale de timp, de energie, de optimism.

Eşti pe drumul cel bun spre reuşita finală, dar nu-ţi pune singur piedici de la orice nimic. Spune sigur pe tine: merge excelent!

Horoscop zilnic oferit de acvaria.com.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More