Horoscop marți 5 iunie. Fecoarelor li se va îndeplinii cea mai arzătoare dorință, iar altei zodii i se va face o ordine atât în gânduri cât și în viață.
Te uiţi în jurul tău şi vezi că e cam gol pe lângă tine, încât ai fi tentat să spui că nu ai pe cine te baza. Greşit: eşti singur pentru că eşti cu o sută de metri înaintea celorlalţi care alergă în spatele tău.
Bucură-te de această solitudine – seamănă cu singurătatea alergătorului de cursă lungă – pentru că, neavând pe nimeni alături de tine, e semn că tu eşti în fruntea plutonului, că eşti cel mai aproape de finish, şi deci nu ai motive să te temi de concurenţa care e atât de departe în urmă.
Tu eşti liderul, deschizătorul de drumuri, căpitanul de echipă, şi, prin exemplu personal, le arăţi ce înseamnă să fii primul!
Decât să stai şi să-ţi faci atâtea procese de conştiinţă că nu ştii cum să ieşi dintr-un impas, mai bine te-ai elibera de griji şi temeri şi ţi-ai pune imaginaţia bogată la treabă.
Eşti prin de idei excelente, numai gândirea negativă te blochează să te manifeşti în voie, ca atare e nevoie de un efort de voinţă din partea ta ca să te rupi de starea sumbră în care ai alunecat.
Nu te mai plânge, nu te mai teme de orice, nu mai vedea în jur doar riscuri şi pericole, ci lasă-ţi mintea să inventeze liberă, pentru că propria ta creativitate va găsi azi cele mai interesante soluţii. Ştii ce ai de făcut, doar că preferi să spui prea repede: nu pot.
Nu poţi ajunge la succes chiar din prima. Gândeşte-te la campioni, de câte ori au căzut până au ajuns pe podium.
Inventatorii de câte ori au eşuat, până au spus evrika. La fel şi tu: experimentezi întruna, încerci ba una, ba alta, strici şi o iei de la capăt de nenumărate ori până într-o zi când vei putea spune cu mândrie că ţi-ai atins marele scop.
Nu te teme deci de eşecuri, de hopuri, de probele nereuşite, pentru că ele sunt absolut fireşti în ascensiunea oricărui om către succesul deplin. Ai de învăţat din fiecare etapă care, aparent, nu ajunge încă unde doreşti, dar… insistă!
Se aude clinchet de pahare, de parcă ar apărea motiv de celebrat în mediul tău apropiat de prieteni.
Dacă nu ieşi undeva cu amicii după serviciu, la o cafea sau la o bere, atunci lucrurile pot deveni şi mai sofisticate, în sensul că ai putea primi o invitaţie la o recepţie sau la o nuntă. Clar că la asemenea ocazie trebuie să te prezinţi impecabil, ca atare cea mai mare preocupare a ta va deveni vestimentaţia.
Eşti influenţat şi de cei din jur, pentru că dacă îi vezi pe ceilalţi îmbrăcaţi la patru ace, preocupaţi de tot ce-i mai scump şi mai modern, nu poţi fi mai prejos, deci vei face unele investiţii în haine mai scumpe. Dar motivul ce se cere sărbătorit merită din plin efortul, căci distracţia va fi maximă.
Tot ţi-ai pus întrebări dificile despre viaţă dar nu prea ai găsit răspunsuri. E semn că nu le-ai căutat unde trebuie, de aceea trebuie să laşi în urmă dilemele neclare ale trecutului şi să fii deschis spre ceva nou.
E posibil să începi o nouă şcoală a vieţii, pentru că îţi dai seama că etapele parcurse anterior nu au fost cele mai adecvate, deci nu renunţa să-ţi pui întrebări existenţiale.
Curiozitatea e un prim pas spre înţelepciune, deci recunoaşte că nu le ştii pe toate şi învaţă mai departe. Găseşte cursul, cartea, profesorul, mentorul potrivit care să te lumineze!
Pune-ţi o dorinţă, pentru că azi ai de partea ta un duh prietenos care e pregătit să-ţi asculte toate comenzile! Nu e o joacă, e chiar ceva cât se poate de real, dar pentru ca dorinţa ta să devină realitate, trebuie să te concentrezi numai asupra viitorului.
Nu-ţi mai aminti că ai mai trecut prin astfel de momente şi nimic n-a ieşit, că ai mai avut astfel de dorinţe şi nu s-au materializat, pentru că a face comparaţie mereu cu trecutul nu e decât o formă de a-ţi tăia singur creanga de sub picioare. Crede cu tărie în visul tău şi apoi lasă duhul tău bun să se ocupe de el!
Tu eşti doar sursa dorinţei, deoarece mijloacele de a ajunge la concretizare chiar nu mai sunt treaba ta: aşteaptă miracolul!
Nu renunţa nicio clipă să crezi cu tărie în norocul tău, în şansa ta de a-ţi îndeplini un mare vis, pentru că eşti pe drumul cel bun. Trebuie să rămâi concentrat permanent la scopul tău cel mare, deoarece e o călătorie care durează şi în care fiecare pas făcut contează.
Crede cu tărie în succesul final şi investeşte în ceea ce te aşteaptă la capăt toată energia ta, toată gândirea pozitivă, toate speranţele, pentru că ele devin resursele unui succes de care te vei bucura ani de zile.
Eşti încă la faza construcţiei, ridici acum zidurile puternice ale clădirii de mai târziu, dar fii sigur că fiecare cărămidă e pusă la locul potrivit. Continuă cu răbdare!
Nimereşti, pur şi simplu, într-un mediu tensionat în care energiile sunt descătuşate aiurea, fără un motiv anume.
Ai avea mai mult de câştigat dacă nu te-ai băga în aceeaşi oală cu cei din jur, pentru că tu chiar nu ai nicio legătură cu problemele acestora. Încearcă să zâmbeşti şi să treci mai departe ca şi cum n-ar fi nimic, pentru că atitudinea ta e net superioară.
Abordezi o oarecare indiferenţă la ceea ce se spune în jur şi, cu un dram de umor, ai putea depăşi momentul critic fără urmări neplăcute. Ce-a fost a fost!
Te bucuri de o stare de dolce far niente care nu te reprezintă de obicei, pe tine, un om mereu în mişcare, dar probabil aveai nevoie de puţină odihnă.
Dormi câteva ore în plus, te răsfeţi în tratamente care fac bine trupului sau sufletului, îţi permiţi să te ocupi de lucrurile carte îţi fac plăcere sau poate îţi permiţi o zi de vacanţă.
Ai dori să dureze cât mai mult această stare de bine, de confort emoţional, de pace interioară, dar numai de tine depinde cum reuşeşti să prelungeşti această binefăcătoare tihnă!
Ai de ales între două direcţii la fel de tentante. Pe moment, ai vrea să le urmezi pe amândouă, pentru că nu te poţi opri asupra uneia singure, dar după o vreme vei ajunge la concluzia că nu sunt valabile ambele, că de fapt fugi după doi iepuri care nu duc acolo unde crezi.
Ascultă ce-ţi transmite mintea dar şi ceea ce-ţi şopteşte inima, deoarece e o decizie în care ambele resurse ale tale au ceva de spus. Cântăreşte pe îndelete, nu te grăbeşte nimeni să dai răspunsul pe loc, dar alege ceva ce se pliază perfect pe speranţele tale actuale.
Ai mai multe lucruri de rezolvat în acelaşi timp şi vei face tot posibilul să te achiţi de toate sarcinile, fără să dezavantajezi pe niciuna. Oricum, chiar dacă te străduieşti să le faci pe toate perfect, nu se poate spune că ajungi la aceleaşi rezultate şi într-o parte, şi-n alta, deci tot va trebui să te apleci mai mult asupra uneia singure.
Dacă te concentrezi asupra unui singur scop, acesta va avea efecte mult mai bune decât dacă ţi-ai distribui forţele şi atenţia pe mai multe fronturi. Ştii cum se spune când alergi după doi iepuri, nu?
Ai mari rezerve dacă să te implici acum în planul pe care ţi-l prezintă cineva cu mult aplomb. Eşti mult mai suspicios ca altădată şi ai mereu impresia că în spatele aparenţelor mult prea frumoase se ascunde ceva care ţi-ar putea crea neplăceri, mai devreme sau mai târziu.
Intuiţia ta este bine dezvoltată şi vei reuşi să descoperi la timp fisurile secrete astfel încât să nu te bagi în ceva periculos pentru tine.
Mai bine mai aştepţi, pentru că nu e singura ocazie care ţi se oferă. Vor mai veni şi altele şi, dacă o accepţi pe cea de acum, vei regreta că te-ai pripit.
HORSOSCOP marți 5 iunie oferit de Acvaria.
Acest articol a fost actualizat la: 2018-06-04T11:49:27+03:00 11:49
Acest site foloseste cookies.
Read More