Horoscop Neti Sandu 12 noiembrie 2019

Ultimul update: marți 12 noiembrie 2019 11:41 Data publicării: marți 12 noiembrie 2019 11:41
Autor , în Horoscop

Horoscop 12 noiembrie 2019, prezentat de Neti Sandu. Avem o lună plină care ne ajută să rezolvăm multe probleme. Ne eliberăm de o povară, sau de niște secrete car epână acum ne măcinau și ne țineau captivi.

Vibrația zilei este 3 și o să ne bucurăm de înțelegere în cadrul relațiilor.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 SCORPION

O să apară cineva care nu poate trăi fără voi și o să v-o spună, și se lasă și cu vreo cerere în căsătorie. Se poate să luați o decizie care vă frământă de multă vreme și să vă reorganizați în familie, să stabiliți și cum să cheltuiți banii sau cum să-i economisiți.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 SĂGETĂTOR

Starea de bine o să fie dublată de speranța că o să puteți fi și voi fericiți că aveți un bun impresar în persoana lui Jupiter, anul ăsta, un fel de cupidon. Noutăți la serviciu. Poate vin și mai mulți bani. O să strângeți un capital ca să vă puteți cumpăra o casă, o mașină, să călătoriți.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 CAPRICORN

Poate o să cheltuiți niște bani ca să vă luați lucruri noi prin casă și să le asigurați și copiilor aparatura de care au nevoie la școală. E cineva care vrea să vă coopteze într-o afacere și să lucrați la foc continuu, că nu se va putea altfel și se pare c-o să vă convingă.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 VĂRSĂTOR

O să vă alăturați unui grup care se preocupă de binele celorlalți și o să puneți și voi umărul la ce fac ei acolo. Se poate să vi se mulțumească pentru calitatea muncii, să primiți un titlu, bani, zile libere sau un concediu plătit, ceva care să vă răsplătească așa cum meritați.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 PEȘTI

O să luați bani sau echivalentul în produse, pentru excesul de muncă pentru serviciu și contul are de câștigat. E posibil să vă luați inspirația profesională din deplasare de undeva, dacă vă trimite conducerea cu treaba prin țară, sau străinătate.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 BERBEC

Se poate să luați acei bani pentru care v-ați luptat în ultima vreme și să faceți acele cheltuieli mari pe care nu vi le permiteați sub nicio formă. O să vă cereți drepturile și n-o să lăsați nimic la voia întâmplării că sunteți hotărâți să vă impuneți punctul de vedere, să nu rămâneți în poziție de subordonare.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 TAUR

O să lămuriți pe deplin ce se întâmplă în relația de cuplu și o să știți dacă sunteți pe punctul de a vă căsători sau nu. E agitație, dar o să faceți treabă bună. Ies la iveală niște lucruri care v-au stresat, v-au făcut să acționați poate greșit și vreți să îndreptați situația.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 GEMENI

O problemă de sănătate se poate acutiza și să vă ia mult până să vă redresați. Cel mai bine e să faceți un consult medical. O să vă luptați pentru poziția voastră în ierarhia de la slujbă, poate dați un concurs ca să câștigați un proiect, o funcție, să vă crească salariul.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 RAC

O discuție între patru ochi cu ființa iubita v-ar reda încrederea în viitorul relației, că ați făcut o alegere bună. E posibil să intrați în vizorul șefilor pentru o funcție pe care o puteați primi de la începutul anului viitor. Important este că v-au fost remarcate eforturile și rezultatele.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 LEU

Se poate să vă caute cineva care-și dorește să fiți împreună și o să vă spună inima ce răspuns să-i dați. Voi o să faceți echipă cu cineva care vă împărtășește o pasiune și o să fie un câștig sufletesc. O să vă întalniți mai des de-aici înainte ca să vă destindeți.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 FECIOARĂ

E momentul să descoperiți o metodă mai bună de comunicare cu anturajul și cu partenerul de cuplu, ca să fiți la unison, să vă armonizați. O să vă luptați pentru drepturile voastre și o să vi le și câștigați, cu condiția să dați dovadă de diplomație, să urmați regulile ca să nu încasați vreo amendă.

HOROSCOP 12 NOIEMBRIE 2019 BALANȚĂ

E posibil să apară cineva care să vă dea toată viață peste cap și să vă și placă noul fel de a trăi, să fie ceva cu totul neașteptat. Poate vă mobilizați să faceți o schimbare în viața personală, să vă așezați la casa voastră, să vă luați o locuință, să vă duceți poate, și la alt serviciu.

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii