Horoscop

Horoscop sâmbătă 15 august 2020. Află ce zodie va avea o zi de weekend dificilă

Previziuni pentru toate zodiile în luna august. Găsești aici horoscop sâmbătă 15 august complet pentru zodia ta. Află dacă astrele sunt de partea ta și vezi ce surprize ți-au pregătit în această zi, dar și ce trebuie să faci pentru a depăși momentele neplăcute. Horoscopul acestei zile aduce vești bune pentru anumite zodii, iar pe unele le pregătește pentru testele la care vor fi supuse în prima zi de weekend, mai ales în plan financiar și personal.

Horoscop sâmbătă 15 august 2020. Berbec

Nu te lăsa intimidat de cei din jurul tău care pun la îndoială paşii parcurşi de tine până acum. Nu toată lumea te cunoaşte aşa cum eşti tu, nu oricine are răbdare să asculte cu ce te lauzi din trecutul tău, şi, ori din invidie, ori din dezinformare, comentează şi critică tot ce le povesteşti.  Nu pune la suflet circumspecţia lor, pentru că unii nu ştiu să aprecieze decât ceea ce fac ei înşişi, ca atare contează să fii tu mulţumit de ceea ce ai realizat, fără să aştepţi neapărat aplauzele celor din jur, deşi alt tonus ai avea dacă lumea ar şi aprecia eforturile depuse de tine.

Taur

Un succes profesional te scoate azi mai mult în evidenţă, deci ai numai motive de sărbătoare. Nu e un succes propriu, au participat şi alţii la acest moment şi, lucrând împreună, cot la cot, iată că aţi ajuns la acest nivel care vă face pe toţi să fiţi mândri. Cea mai mare bucurie va fi în clipa în care şeful vă va lăuda public, dar dacă doar unul din voi este cel ovaţionat, acesta ar trebui să amintească imediat că reuşita a fost comună.  Fără participarea celorlalţi nu s-ar fi ajuns aici.

Gemeni

Dacă apare veste de călătorie, ţi-ai şi făcut bagajele, gata de drum, pentru că te cuprinde un dor de ducă ce nu te lasă în pace până în momentul plecării. Vrei să ajungi în locuri prin care nu ai mai fost, vrei aventuri interesante şi excursii palpitante, orice care să te scoată din mediul tău cotidian. Numai printr-o astfel de escapadă simţi că trăieşti cu adevărat, pentru că eşti obosit, stresat şi ai neapărat nevoie de o evadare. Profită de prima ocazie care te trimite departe de casă şi de locurile pe care le frecventezi de obicei, pentru că o schimbare de decor e vitală.

Horoscop sâmbătă 15 august. Rac

Oricât de greu ţi-ar fi să spui da, ia-ţi inima în dinţi şi acceptă condiţiile defavorabile de astăzi, pentru că sunt obligatorii pentru a merge mai departe spre ce ţi-ai propus. E tributul care se cere plătit pentru a putea trece la etapa următoare. Sunt şi momente în care trebuie să accepţi situaţii dificile şi umilitoare, dar compromisurile fac parte din felul tău normal de a fi şi nu ţi-e greu să le accepţi. Eşti conştient că, fără aceste sacrificii de pe parcurs, nu-ţi vei putea atinge scopul, deci taci şi înghiţi. Într-o zi îţi vei lua revanşa!

Leu

Închide sufletul, pentru câteva minute, cât timp trebuie să priveşti o situaţie fragilă cu maximă detaşare şi înţelepciune. Inima nu are nimic de spus aici, e nevoie de luciditate şi calm, pe care sufletul tău sensibil nu le deţine astăzi, în schimb mintea ta e clară, organizată, detaşată şi înţelege exact situaţia. Decizia pe care o iei poate părea unora cam rigidă şi lipsită de sensibilitate, dar vei vedea, mai târziu, că era varianta optimă pentru situaţia în care te afli. A lăsa doar inima să dicteze nu e adecvat în acest moment, pentru că ea ar fi prea slabă.

Horoscop sâmbătă 15 august. Fecioară

Niciodată nu le poţi avea pe toate. Ai bani în portofel, nu ai iubire, ai prieteni – nu ai sănătate, iar într-o astfel de zi ai tendinţa de a pune în balanţă plusurile şi minusurile acestui moment. Evită astfel de comparaţii, pentru că oricum ai privi lucrurile, unul din talere întotdeauna va cântări cel mai puţin. Bucură-te cu ceea ce ai din belşug fără să te mai gândeşti la ceea ce nu ai de unde primi. Sigur vei fi compensat pe alte planuri astfel încât să poţi spune că eşti norocos pe măcar unul din planuri.

Citește și despre Luna Nouă în Leu.

Balanță

Eşti invitat să te alături unei cauze deşi nu simţi că intervenţia ta ar duce, din prima, acolo unde speri. Nu te teme să încerci, consideră-l doar un antrenament, experimentezi ceva înainte de a ajunge la rezultatele visate. Nimeni nu e reuşit să inventeze ceva de mare valoare dintr-o singură încercare, ca atare alătură-te acestui proiect fără a aştepta vreo răsplată. E încă o încercare din atâtea altele, dar care va pune o cărămidă în plus la experienţa ta de viaţă. Tocmai pentru că ştii că nu eşti foarte bine pregătit sau nu ai experienţa necesară, lucrează ca voluntar, fără să ceri bani sau alte merite.

Scorpion

Este o zi pe placul tău, dar cea mai mare fericire provine din contactul cu lumea. Întâlneşti persoane a căror prezenţă îţi face multă plăcere. Primeşti un telefon de la cineva drag şi numai auzul vocii sale te face să zâmbeşti. Îţi intră cineva în casă iar atmosfera pe care o creează acesta prin simpla sa apariţie face tuturor bine, ca atare fii deschis spre dialog, comunicare, socializare, pentru că de la oameni şi din spaţii aglomerate vin azi cele mai plăcute surprize. Ieşi în lume şi bucură-te de veşti bune, pentru că meriți, după ce ai trecut prin atâtea!

Horoscop financiar luna septembrie

Horoscop sâmbătă 15 august. Săgetător

Ca să te eliberezi de o povară pe care o tot duci pe umeri, e mai bine să accepţi acum un compromis. Nu mai amâna, nu mai tergiversa decizia, chiar dacă nu te încântă prea tare momentul, dar ai să vezi că, dintr-o dată, ţi se clarifică orizonturile şi inima-ţi devine mai uşoară pentru că ai reuşit să faci sacrificiul. Uneori e nevoie şi de asemenea gesturi, chiar dacă nimănui nu-i place să accepte condiţii defavorabile, dar de data aceasta se va dovedi a fi cel mai bun lucru pe care îl poţi face. Spui da la o propunere la care altădată ai fi spus cu tărie nu, dar te vei simţi mult mai bine după aceea!

Capricorn

Se ştie că eşti un om extrem de creativ, original şi inventiv, deci de ce nu te foloseşti de aceste atuuri? Ai la dispoziţia ta instrumente de-a dreptul magice de a rezolva lucrurile foarte uşor, dar trebuie să-ţi iei inima în dinţi ca să te opui curentului impus de alţii. Nu contează că unii te vor considera ciudat sau nu-ţi vor înţelege metodele total diferite de ale lor, ci aici e important să-ţi atingi scopurile prin forţele proprii. Uneori, e mult mai bine să te abaţi de la reguli, legi sau calea deja trasată de alţii. Succesul e ca la cules de ciuperci: ciupercile bune nu sunt cele care cresc lângă cărare, ci în adâncul pădurii!

Vărsător

Mintea ta e plină de idei şi toate au ca numitor comun lupta pentru adevăr. Conştiinţa îşi lasă amprenta pe tot ce faci şi consideri că nu te poţi abate de la calea cea bună nici măcar un pas. Nu poţi accepta să faci niciun fel de compromis, priveşti lucrurile cu maximă seriozitate doar din prisma adevărului, şi dacă observi chiar şi cea mai mică urmă de iluzie, de minciună, de abatere de la reguli, iei măsuri imediate. E mai bine să iei acum aceste decizii radicale, decât să accepţi să continui un drum ştiind că eşti nevoit să comiți şi unele greşeli, dar ceva din interiorul tău nu te lasă să calci pe alături.

Pești

Iubirea e sursa celor mai frumoase şi mai intense emoţii de care ai parte acum, de aceea dăruieşti cu la fel de multă pasiune înapoi celui drag! Vă simţi perfect împreună, nimic nu mai contează decât să vă staţi unul altuia în preajmă, de parcă fiecare îşi extrage energia şi fericirea din compania celuilalt. Eşti în stare să spui că iubirea e la cote maxime acum şi o oferi pe tavă partenerului, pentru că ştii că şi el are la fel de multă de oferit înapoi. Faci parte dintr-un schimb continuu şi abundent de senzaţii, emoţii, trăiri şi cuvinte frumoase, încât spui că iubirea te înalţă şi te trimite direct în al nouălea cer.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-08-14T14:50:30+03:00 14:50

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More