Știri
Horoscop Oana Hanganu FECIOARĂ, săptămâna 6 – 12 martie
Pentru dvs, astrele au pregătit o săptămână specială, pentru că fenomenul de Lună Plină din 12 martie va alea loc exact în zodia dvs.
Soarele şi planeta Neptun în Peşti vă ajută în planul relaţiilor, armonia din cuplu fiind greu de tulburat atâta vreme cât dvs reuşiţi să treceţi peste dorinţa de perfecţiune şi mai ales peste spiritul critic.
Marele Benefic, Jupiter, vă activează „casa Banilor”, iar „Micul Benefic”, Venus, vă ajută să primiţi întotdeauna, la timp, sprijinul de care aveţi nevoie.
O săptămână „cu dreptul” pentru Fecioare
Treceţi printr-o perioadă în care puteţi, de asemenea, să recuperaţi bani pe care i-aţi împrumutat cuiva, să intraţi în posesia unei moşteniri, să primiţi cadouri consistente ori să câştigaţi concursuri cu premii importante.
În ceea ce priveşte profesia, începeţi săptămâna „cu dreptul” pentru că în sectorul Carierei din astrograma Fecioarelor se află Luna, cu tot felul de şanse şi ocazii. Iar Marte, planeta Acţiunii, vă face mai să renunţaţi la timiditate şi chiar la modestia exagerată. Acum ştiţi ce vreţi şi ştiţi ce trebuie să spuneţi pentru a obţine exact ceea ce vreţi.
Nu doar astrele sunt de partea dvs, ci şi prietenii, mai ales în zilele de 7, 8 şi 9. Luna vă ajută atunci nu doar să vă consolidaţi relaţia cu prietenii vechi, ci şi să vă transformaţi colegii sau partenerii de afaceri în prieteni.