Connect with us
Horoscop februarie 2018 Gemeni - Oana Hanganu. Ce se anunță în această lună pentru nativii din zodia Gemeni, conform astrologului.

Știri

Horoscop Oana Hanganu GEMENI, săptămâna 27 martie – 2 aprilie 2017

În săptămâna 27 martie -2 aprilie, Gemenii îşi fac noi prieteni. Luna Nouă din 28 martie va activa „casa Prietenilor” din astrograma Gemenilor, acolo unde se vor afla nu doar Soarele şi Luna, ci şi planetele Uranus, Venus şi Mercur.

Dar Luna Nouă aduce nu doar noi prieteni, ci şi o nouă atitudine faţă de prietenii mai vechi, cărora Gemenii nu le mai trec orice cu vederea şi nu mai ezită să le facă reproşuri atunci când consideră că este cazul.

În ceea ce priveşte cariera, sub influenţa planetelor din zodia Berbec, Gemenii vor fi interesaţi şi să îşi extindă „reţeaua profesională” şi se vor înscrie în cluburi şi asociaţii sau vor lua parte la evenimente la care vor putea întâlni profesionişti din domeniul lor de activitate.

Nativii din Gemeni și-ar putea schimba cariera

Nu este exclus ca nativii Gemeni să acorde o mai mare atenţie unor hobby-uri sau să înscrie la cursuri şi seminarii prin care vor învăţa să îşi exprime creativitatea. Iar în lunile mai-iunie, s-ar putea chiar să îşi schimbe cariera, îndreptând-o spre un domeniu artistic sau spre transformarea unui hobby într-o afacere.

În 31 martie, Mercur, planeta care îi guvernează, va părăsi semnul Berbecului şi se va muta în zodia Taur. Acolo va fi şi Luna şi planeta Marte, iar, sub influenţa acestei „combinaţii astrale”, Gemenii vor deveni dacă nu mai melancolici sau mai însinguraţi, măcar mai selectivi atunci când vor decide cu cine ar trebui să îşi petreacă timpul.

Citește și: Horoscop lunar martie 2017 Oana Hanganu – GEMENI

Weekend-ul va fi destul de „agitat”: cu Luna în semnul lor zodiacal, Gemenii vor încerca să răspundă la toate mesajele şi telefoanele pe care le vor primi şi, în acelaşi timp, îşi vor face timp pentru cei dragi cărora vor încerca să le îndeplinească dorinţele.

În ceea ce priveşte viaţa sentimentală, unii Gemeni se pot îndrăgosti de prieteni mai vechi şi, chiar dacă au o relaţie de cuplu stabilă, pot trăi o idilă plină de pasiune, dar de scurtă durată. Din păcate, o astfel de escapadă poate ieşi la iveală în lunile aprilie-mai, zdruncinând viaţa de cuplu „oficială” a Gemenilor.

Cristalul norocos al săptămânii pentru Gemeni: ametistul

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top