Connect with us
Horoscop zilnic 11 februarie 2019 - oboseala își spune cuvântul

Horoscop

Horoscop zilnic 11 februarie 2019 – oboseala își spune cuvântul

Horoscop 11 februarie 2019 – previziunile de luni, 11.02.2019, pentru fiecare zodie.. Oboseala își spune cuvântul, gemenii au nevoie de odihnă. Balanțele se luptă cu neînrederea.

Berbec – Horoscop 11 februarie 2019

Unde mergi tu, lucrurile se liniştesc ca prin farmec, de aceea vei vedea în ochii multora un soi de bucurie, de relaxare atunci când te văd pe tine. Eşti factorul de echilibru în medii tensionate sau garanţia că lucrurile vor merge într-o direcţie bună imediat ce vei pune şi tu umărul la acţiunile care vă aduc laolaltă.

Eşti apreciat pentru ceea ce ştii să faci, pentru ceea ce eşti, şi cum să nu te simţi bine într-un spaţiu în care toată lumea te priveşte cu simpatie, recunoscându-ţi astfel valoarea.

Taur – Horoscop 11 februarie 2019

Bucură-te din plin de auspiciile acestei zile, pentru că vine la pachet cu o mulţime de motive de fericire! Cele mai deosebite momente le poţi trăi în relaţie cu persoana iubită, care te aşează pe un piedestal de unde te simţi important, răsfăţat mai mult ca oricând, ceea ce evident că îţi place grozav.

Oferă-i şi tu aceeaşi atenţie, pentru că o relaţie de succes înseamnă reciprocitate, un schimb permanent de gânduri bune şi gesturi de afecţiune, deci nu aştepta doar de la celălalt! Dacă îţi place ţie, şi lui îi place la fel!

Gemeni –  Horoscop 11 februarie 2019

Oboseala îşi spune cuvântul şi, pe un fond fizic şi mental deja extenuat, te poţi trezi şi azi cu nişte sarcini dificile în program. Pentru că nu ai putere, vei fi tentat să priveşti misiunea ca pe o povară şi lucrezi fără nicio tragere, dar dacă ai lupta cu extenuarea care te copleşeşte, ai vedea că mai ai încă resurse de energie suficiente pentru a duce la îndeplinire şi această sarcină.

Ai fi dorit să te odihneşti şi tu după atâta muncă, dar nu poţi încă răsufla uşurat, ca atare adună-ţi ultimele forţe şi apleacă-te asupra acestui rol. Te vei simţi mai bine dacă îl rezolvi şi scapi de el, decât dacă îl laşi pe altădată.

Rac – Horoscop 11 februarie 2019

Este o zi agitată în care vei cădea de multe ori în tirul altora şi mai nervoşi decât tine. Se ştie că ai limba ascuţită, dar de data aceasta nimereşti în medii în care ceilalţi sunt şi mai agresivi, şi mai furioşi, încât nu ştii cum să le ţii piept. Te poţi aştepta la afronturi dure din partea unora care îşi seamănă.

Deci ai ocazia să vezi, prin intermediul lor, cum arăţi şi tu când îţi sare ţandăra. Ei sunt oglinda propriilor tale manifestări violente, deci poţi învăţa ceva din asta: să îţi mai domoleşti furia atunci când ceva nu-ţi convine.

Leu – Horoscop 11 februarie 2019

Eşti atras de o destinaţie interesantă şi încerci de pe acum să planifici o viitoare călătorie până acolo. Simţi că vei întâlni acolo sursa fericirii tale, că acolo se află o persoană ce va juca un rol major în viaţa ta sau că acolo poţi pune în practică un mare vis de-al tău.

Te motivează, te atrage ca un magnet, ca atare nu trebuie să mai amâni: pleacă la drum plin de energie pozitivă şi entuziasm. Îţi vei atinge cu succes scopurile cu care ai plecat de acasă şi te poţi întoarce înapoi cu o victorie de răsunet, cu un motiv de fericire, cu inima încărcată de energie pozitivă la cote maxime. Dacă simţi că nu acasă e stimulentul tău principal, mergi unde te cheamă inima!

Fecioară – Horoscop 11 februarie 2019

Dacă atmosfera e mai tensionată în jurul tău, vei prefera să te izolezi de oamenii puşi pe harţă, pentru că nu ai chef să-ţi strice nimeni odihna. Atragi în calea ta doar persoane nervoase, agitate, certăreţe, iar tu nu ai deloc chef de aşa ceva, ca atare alegi singurătatea în care să fii doar tu cu tine însuţi.

Să nu crezi că dacă tu te retragi în lumea ta nu vor da buzna şi acolo, pentru că aşa sunt unii croiţi: să strice şi buna dispoziţie a altora. Când te credeai şi tu mai relaxat şi mai odihnit, ba sună telefonul, ba bate cineva la uşa ta, ba dai de vreun amic arţăgos, deci pregăteşte-te şi pentru câteva meciuri aprinse.

Balanță – Horoscop 11 februarie 2019

Se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă sau neîncredere, încât ai dori să se amâne cumva. Timpul trece fără să-l poţi opri, deci trebuie să te înarmezi cu putere, ca să faci faţă acelei provocări pe care o presimţi a fi complicată.

Nu va fi uşor, dar nu e prima oară când treci prin aşa ceva, ca atare nu trebuie decât să îţi aduci aminte cum ai reacţionat cu alte ocazii şi să treci peste acest hop cu succes. Dacă a mers bine cândva, va merge şi acum!

Scorpion – Horoscop 11 februarie 2019

Analizează-ţi un pic gândurile şi raţionamentele şi ai să descoperi cât de mult le-ai împovărat cu griji şi pesimism. Le vezi pe toate într-o tentă panicardă, negativistă, de parcă nu ai spera nimic bun de la ceea ce faci, dar cu siguranţă e o atitudine greşită.

Mult mai uşor s-ar aranja toate dacă l-ai lua pe da şi pe pot în braţe, pentru că acum te laşi influenţat de aspecte care nici măcar nu există, dar care te îngrijorează fără motiv. Alungă aceste temeri inutile care nu merită absolut deloc atenţie, şi revino cu picioarele pe pământ, descoperind cât de multe instrumente constructive ai la dispoziţie. Poţi tot ce-ţi pui în minte!

Săgetător – Horoscop 11 februarie 2019

Când eşti cu un pas înaintea altora, fii sigur că încep să apară invidiile şi atacurile nemeritate la adresa ta. Întotdeauna se va găsi cineva care să te critice şi să aibă ceva de comentat cu privire la valoarea ta, dar tu trebuie să devii imun la săgeţile lor răutăcioase şi să-ţi urmezi calea cu încredere.

Mai bine ai fi mândru de faptul că prin aceste atacuri practic ţi se recunoaşte valoarea şi supremaţia, pentru că, dacă nu ai fi mai bun ca ei, nimeni nu ar avea nimic împotriva ta. Mulţi vor să fie în locul tău şi, pentru că nu au resursele potrivite pentru a te întrece, preferă să te critice pe la spate, cu vorbe dure

Horoscop 11 februarie 2019

Capricorn – Horoscop 11 februarie 2019

Unii sunt nervoşi şi îşi eliberează răutăţile pe oricine le cade în plasă, iar azi se pare că tu eşti în colimatorul lor. Nu te încărca inutil de energiile lor negative care îţi pot face mult rău, deci cel mai bine ar fi să nu le dai satisfacţie, să-i ignori, să-ţi ţii la respect, pentru că ei abia aşteaptă o nouă victimă în tirul lor.

Nu eşti tu acela, ca atare nu accepta să consumi otrava aruncată de ei pe oricine. E problema lor de ce sunt atât de nervoşi, dar tu ce vină ai să captezi tot ce dau ei afară cu răutate? Abordează o atitudine rece, indiferentă, impasibilă, ca să le arăţi că pe tine nu te poate atinge nimic din ploaia lor de cuvinte aspre. Nu pune la suflet şi nici nu le răspunde la provocări!

Vărsător – Horoscop 11 februarie 2019

Nu ai alături de tine persoanele cele mai potrivite pentru ceea ce intenţionezi să realizezi, ci atragi doar persoane sensibile, slabe, suspicioase, care resping orice.

Chiar dacă reuşeşti să-i chemi alături de tine cu un anumit scop, ei sunt cei care te vor trage mereu înapoi, pentru că întotdeauna au ori o îndoială care-i macină, ori critică toate propunerile tale, ori se tem să şi încerce ceva, convinşi că oricum nu va ieşi nimic bun din asta. Mai bine te-ai descurca singur decât cu asemenea tovarăşi negativişti, ca atare ieşi din mediile în care cuvântul de ordine e: nu! Dar nici nu oferă altă variantă în schimb!

Pești – Horoscop 11 februarie 2019

Dacă ţie îţi lipseşte entuziasmul sau energia, atunci caută persoanele potrivite care să te înlocuiască cel mai bine. Există în preajma ta oameni mult mai optimişti decât tine, dornici de acţiune, cu spirit de conducători, care ar putea reuşi să te atragă şi pe tine în diverse activităţi faţă de care tu nu arăţi nici un interes iniţial.

Dacă ştiu să-ţi ofere stimulentele potrivite – o promisiune, o veste bună, o motivaţie oricât de mică – îţi vei recăpăta cheful de muncă. Nu ai de ce te agăţa, deocamdată, dar cineva cu autoritate din preajma ta are soluţia perfectă pentru a te stimula să iei măsuri.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop

To Top