Horoscop zilnic 13 martie 2019 pentru toate zodiile.
Piedica de care dai azi în planurile tale pare a fi imposibil de trecut, încât ar fi bine să nu consumi inutil resurse de energie doar pentru a demonstra că poate fi depăşită. Din păcate, e o uşă complet blocată dincolo de care nu se mai află nimic, deci mai bine ai abandona această cale şi te-ai apuca de altceva. Indiferent în ce plan al vieţii resimţi acest mare hop, nu trebuie să-l iei ca pe un eşec, ci ca pe o provocare de a-ţi încerca forţele în cu totul altă direcţie. S-ar putea ca planul de rezervă pe care îl începi să fie mai bun decât cel care nu mai duce unde vrei!
Îţi lipseşte motivaţia, curajul, determinarea, deşi exact acestea sunt de obicei atuurile tale forte, dar de data aceasta preferi să stai cuminte în banca ta. Parcă aştepţi ca scânteia să vină din altă parte, şi spui înainte de orice doar: nu se poate, nu merge, nu mă bag. Păcat, ai face faţă de minune dacă te-ai mobiliza un pic, dar te laşi cuprins de o oarecare stare de lehamite combinată cu teama de a nu greşi, ceea ce, evident, te opreşte din elan. Dacă intuiţia îţi spune să mai aştepţi, poate e bine s-o asculţi, dar nu da cu piciorul la această acţiune. S-ar putea să deţii toate resursele pentru a o începe în forţă, dar eşti cam obosit.
Familia, prietenii, anturajul apropiat sunt sursa principală de energie pozitivă către succesele acestei zile. Dacă ai vâsli singur spre ceea ce ţi-ai propus, roadele ar întârzia să apară, pentru că îţi lipseşte stimulentul puternic de pe margine. Când îi vezi pe ceilalţi atât de implicaţi şi de dornici de succes, parcă te concentrezi şi tu mai bine către ceea ce ai de făcut. Ca să nu-i dezamăgeşti, vei face tot ce-ţi stă în putinţă să atingi acele scopuri. E o plăcere să vezi entuziasmul lor, care te molipseşte şi pe tine!
Munceşti mult, ai agenda încărcată, dar ai norocul de a găsi de fiecare dată persoanele potrivite care să participe la proiectele tale. Baţi la uşa potrivită, ţi se răspunde amabil fără a fi amânat sau trimis la plimbare, şi, într-o atmosferă atât de constructivă, ajungi repede la scopurile propuse. E chiar o plăcere să munceşti când ai la dispoziţie toate resursele şi mijloacele de care ai nevoie şi, mai ales, găseşti în toane bune pe toţi cei care joacă un anumit rol în proiectele tale. Dacă i-ai găsi ocupaţi sau nervoşi, rezultatele ar întârzia să apară
Nu te juca aşa cu orele pe care le ai la dispoziţie, pentru că fiecare minut care trece contează în situaţia de faţă. Nici nu-ţi dai seama când trece timpul, deci, a-l risipi pe nimicuri nu e în avantajul tău. Tu ai o relaţie cu totul specială cu timpul, eşti eficient, organizat, îţi administrezi bine resursele de timp, dar de data aceasta ai impresia că ai tot timpul din lume pentru a te mişca din voie. Ei, nu e chiar aşa, vei ajunge în faţa unui impas în care îţi vei da seama că nu ai folosit orele cu înţelepciune, că le-ai lăsat să treacă sigur că îţi ajunge cât ai, intri în criză de timp şi începi să faci gafe şi regreţi că nu ţi-ai organizat mai bine sarcinile înainte. Acum e deja prea târziu, dar înveţi din toate!
Eşti un pic reticent la nou, deşi nu eşti din fire aşa, dar de data aceasta ai mari rezerve dacă această viziune nouă ţi se potriveşte. Înainte de a face vreun pas, ori pentru a o accepta, ori pentru a o respinge, mai aşteaptă puţin să vezi dacă apar ceva informaţii suplimentare prin care să te lămureşti mai bine ce aduce noua atitudine de viaţă. Poate nu o vrei doar din comoditate, din obişnuinţă, pentru că nu ai forţa de a renunţa la ceea ce ai deja, dar poate e şi mult prea grea pentru puterile tale actuale. Nu o respinge, mai meditează asupra ei, pentru că într-o zi îi vei vedea efectele. uneori, schimbarea nu vine lin, ci ca un tăvălug!
Aştepţi prea mult de la lume, dar nu vezi că nu ai în jur persoanele potrivite pentru a răspunde solicitărilor tale? Tu vrei sprijin financiar de la colegi care o duc şi mai greu decât tine. Vrei înţelegere de la un soţ care se consideră el la rându-i neînţeles. Vrei să fii susţinut de un grup de suport care nu ştie ce să facă în situaţia de faţă. Trebuie să te descurci singur, pentru că nu ai pe cine te baza. Dimpotrivă, prietenii dispar atunci când e mai greu.
Colaborezi destul de greu cu ceilalţi, pentru că nu ai parte de tovarăşi pe măsura ta. Unii mai mult te încurcă, alţii nu ştiu altceva decât să critice ceea ce fac ceilalţi dar cel mai mult te deranjează incompetenţii care se bat cu pumnul în piept că le ştiu pe toate. E groaznic să fii liderul unor astfel de oameni care nu ştiu să urmeze sfaturile sau îndrumările tale, încât va trebui să pui chiar tu efectiv mâna să faci totul în locul lor.
Nu insista să termini repede ce ai început, pentru că un ritm susţinut nu naşte decât extenuare ce poate duce la atingerea limitelor tale maxime. Cu cât te străduieşti mai mult, cu atât piedicile vor părea mai mari, de aceea azi trebuie să faci totul lent şi chibzuit, fără a ţinti prea departe. Din aproape în aproape, vei materializa acest ţel, iar oboseala nu ar fi la fel de mare ca acum, când încerci să-ţi depăşeşti limitele. Eşti om şi neputinţa poate fi atinsă la un moment dat.
Nu ştii cum să reacţionezi la evenimentele acestei zile, deoarece conţin câte puţin din toate. Ai şi motiv de bucurie, dar şi de îngrijorare, ai şi ceva de câştigat, dar şi ceva de plătit, deci e complicată situaţia. Mai greu va fi dacă şi părerile din jur vor fi împărţite, pentru că unii te vor influenţa într-un sens pozitiv, în timp ce alţii te vor împinge în extrema cealaltă. Fii moderat, nici nu sări în sus de bucurie, dar nici nu privi totul ca pe un dezastru, pentru că poate fi un moment care trece de la plus la minus şi invers în timp foarte scurt. Aşteaptă să se aşeze pe un făgaş stabil înainte de a extrage concluzia.
Te cramponezi de probleme mărunte şi le faci să pară mai mari decât sunt. Unele nici n-ar merita luate în seamă, dar te agăţi de ele ca şi cum ar fi cele mai mari necazuri ale zilei. Posibil ca şi lipsa unor colaboratori de nădejde să contribuie la complicarea situaţiei, pentru că, dacă ai fi avut pe cine te baza, nu ar fi devenit blocaje pn ceea ce ţi-ai propus. Descurcă-te singur cum te pricepi mai bine şi nu aştepta ajutor de la nimeni, pentru că ceilalţi mai mult te trag înapoi.
Rutina zilei îţi consumă toată energia încât nu mai apuci să te ocupi de nimic altceva decât de chestiuni administrative prin dosare şi de restanţele care îşi aşteaptă rândul. Dacă ţi-ai planificat ceva mai interesant pentru astăzi, va trebui să amâni pe altădată, pentru că acum trebuie să aduci la zi mărunţişurile pe care le-ai tot amânat în ultima vreme. După ce scapi de ele, te poţi gândi şi la alte lucruri, dar, pentru o fire activă ca tine, e frustrant să bată pasul pe loc cu astfel de fleacuri. Cineva trebuie să le onoreze şi pe acestea.