Connect with us
Horoscop săptămânal ACVARIA 27 august - 2 septembrie

Știri

Horoscop săptămânal Acvaria 27 august – 2 septembrie 2018

Horoscop saptamanal prezentat de Acvaria, pentru perioada 27 august – 2 septembrie.

Horoscop saptamanal Berbec

Ai grijă cum tratezi o situație care conține un oarecare factor de risc, pentru că o atitudine infantilă, de copil nevinovat, poate strica și mai mult problema.

Uneori, e mai bine să iei taurul de coarne și să faci o schimbare radicală, să tai răul din rădăcină, cum s-ar spune, pentru că nu poți ieși din încurcătură nici făcând-o pe niznaiul, nici prefăcându-te că nu vezi problema, și nici cu o glumă de copil inocent.

Fii radical, fii curajos în marile schimbări ce se cer făcute și spune odată: gata! Cu cât ești mai ferm și mai categoric, cu atât mai bine se va rezolva situația, deci nu te mai juca așa cu șansele tale. A le lua pe toate în glumă, ca și cum ar fi o joacă de copil, nu te ajută, deci pune piciorul în prag și răstoarnă munții!

Horoscop saptamanal  Taur

Nu există ”nu se mai poate face nimic”… Ba da, există sigur soluții! A nu face nimic nu e atitudinea cea mai corectă în situația de față, ca atare evită pasivitatea, așteptarea, aruncarea pisicii în curtea celuilalt.

Trebuie să faci un pas în față și să arăți lumii că știi ce ai de făcut, că ești pregătit pentru o confruntare directă cu destinul, evitând orice atitudine care te-ar putea ține departe de provocări. Pune în balanță ce ar însemna că nu faci NIMIC și să faci TOTUL, și ai să vezi că, evident, cea de a doua variantă duce mult mai repede la rezultatele favorabile de care ai nevoie.

Apelează la oameni, ai la dispoziție un adevărat grup de susținere care nu te va lăsa să stai, așteptând miracole, ci chiar te va stimula să pui mâna pe unelte și să faci. Orice, nu contează ce, dar în nici un caz… nimic.

Horoscop saptamanal  Gemeni

Ce te agiți atâta pentru fantome care nu există? Unii ar spune că te minți singur, că te împovărezi fără rost cu gânduri negative care nu au ce căuta, că vezi peste tot doar pericole și dușmani, deși nimic din toate acestea nu există.

Parcă ești bolnav de frică, sufli si-n iaurt, calci ca pe coji de ouă, temător și nesigur pentru o sperietoare care chiar nu ar merita atâta atenție. Lucrurile au rezolvare și știi care e soluția optimă, în această situație? Trecerea timpului!

Lasă să treacă o zi, o lună, câteva săptămâni și ai să vezi că, la finalul așteptării tale, nimic din ceea ce acum te înnebunește nu mai are greutate. Lasă lucrurile o vreme pe linie moartă, fără să te macini atâta, și peste o vreme nici nu vor mai conta.

Horoscop saptamanal  Rac

Răbdarea îți este pusă la încercare din greu, deși reușești cumva să îți controlezi nervozitatea cauzată de trecerea prea lentă a timpului. Tu ai vrea rezultate mult mai rapide, or, procesul prin care treci acum chiar nu poate fi grăbit, orice i-ai face.

Ia-o încet, pas cu pas, stabilește un curs firesc de evoluție fără a sări peste etape intermediare și fără a grăbi lucrurile. Cu cât te grăbești mai mult, cu atât riști să scapi din vedere aspecte care, mai devreme sau mai târziu, tot vor cere de la tine atenție.

Educă-ți răbdarea, merită să faci pași mărunți până ajungi acolo unde ți-ai propus, pentru că situația prin care treci acum are clar un anumit curs care nu poate nici schimbat, nici prescurtat. E musai să treci prin anumite puncte, dar care vor veni toate la vremea lor!

Horoscop saptamanal Leu

O mare suferință ți s-a cuibărit în suflet și nu mai iese de acolo de ceva vreme, devenind cumva parte din tine. Te-ai obișnuit cu ea și, în loc să faci ceva ca s-o repari și să dispară, tot o alimentezi cu noi și noi motive de suferință.

Rezistă, e doar o chestiune de timp până vei descoperi că totul a revenit la normal și motivul tău de tristețe nici nu mai există, pentru că de cele mai multe ori, cel mai bun terapeut este chiar timpul.

Că mai ai de așteptat o lună sau un an, nu mai contează, important e să lași rana aceea în pace, fără s-o tot zgândărești cu amintiri și procese de conștiință, pentru că nu mai e mult până va fi complet vindecată. Lasă timpul să vindece rana, fără să tot provoci iar durerea.

Horoscop saptamanal Fecioara

Te stresezi prea mult pentru nimic, când problemele tale au sigur o rezolvare. Ai chiar la dispoziția ta instrumentele optime, dar te cam temi să le folosești, spunând ori că nu e momentul potrivit, ori că nu ești tu pregătit așa cum se cuvine, ori că ce o să spună lumea dacă…

Ai acele arme în recuzită, ai toate soluțiile la îndemâna ta, dar le lași acolo, la sertar, nefolosite, ca să nu strici ceva. Nu pasivitatea e cheia, ca atare treci peste temerile tale și drămuiește-ți bine forțele, acționând atunci când e cel mai bine.

Nu-ți spune nimeni ce să faci, știi chiar tu ce se cuvine făcut în situația de față, totul e să treci peste auto-cenzura ta caracteristică ce nu te lasă să acționezi ca nu cumva să greșești.

Horoscop saptamanal Balanta

Nu te mai înțelegi la fel de bine cu un grup de prieteni lângă care, altădată, te simțeai excelent.

Lipsește ceva în mediul vostru, poate libertatea de exprimare – altul impunându-și doar punctul său de vedere – poate optimismul – unul, mai împovărat de propriile probleme monopolizează orice discuție – poate apropierea – ori de câte ori ați avea nevoie unul de altul, fiecare e în altă parte.

Încearcă să aduni grupul de amici în jurul unui scop comun vesel, fără alte conotații, la o bere, la un grătar, într-o drumeție, ca să petreceți o zi lipsită de orice griji, în care nimeni nu vorbește de necazuri, ci doar glumiți, râdeți, distrați-vă. Ar lega din nou relațiile, ca odinioară, căci prietenia trebuie întreținută cu gesturi care fac plăcere tuturor.

Horoscop saptamanal Scorpion

Simți că nu faci pe deplin parte dintr-un mediu în care lumea colaborează, discută, comunică intens. Ție ți se pare că nu sunt toți sinceri, că există multă perfidie la mijloc, că zâmbetele lor sunt false și prietenia lor e doar mimată.

Dacă vrei să faci parte din acest mediu, dacă vrei să te simți pe deplin integrat și nu dat la o parte, marginalizat sau ignorat, trebuie să te comporți… ca ei. Da, chiar și cu gesturi de ipocrizie, chiar și cu unele complimente false, chiar și cu o amiciție afișată de fațadă, dar asta e viața: mai există și minciuni necesare atunci când vrei să-ți atingi scopurile.

Fă un efort și îmbracă această haină falsă, doar pentru a-ți asigura intrarea sau în acel grup. Pe urmă vei vedea tu…

Citeste mai departe aici.

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top