Vestea bombă care cade azi în calea ta te lasă fără replică, de parcă s-ar destrăma un mare vis. Revii cu picioarele pe pământ în cel mai abrupt mod şi e normal să fii debusolat şi trist. Rişti chiar să aluneci spre depresie, spre o zonă sensibilă a psihicului tău, dar dacă ai avea alături de tine pe cei dragi, nimic nu va fi greu de trecut.
Acceptă grija celor care ţin cu adevărat la tine, pentru că vorbele lor de încurajare, semnele lor de afecţiune vor contrabalansa perfect situaţia şi vei începe să vezi, chiar şi în cel mai negru punct, o rază de lumină. Nu lupta singur cu problemele.
Întâlnirea de astăzi aduce lumină în viaţa ta, de parcă ai cunoaşte exact persoana de care aveai nevoie pentru a rezolva o problemă. Mesajul transmis de cel care îţi iese astăzi în cale se va dovedi a fi salvator, ca atare fii deschis spre toate persoanele cu care ai ocazia să discuţi.
Printre ele se află un potenţial prieten sau o posibilă iubire, dar numai de tine depinde cum profiţi de ocazia care se iveşte. Culmea, nu e unică, ai atât de mult noroc încât, dacă nu profiţi azi de şansă, ţi se va mai arată şi a doua oară, dar, dacă eşti deja la a doua încercare, trebuie să pui acum, repede, mâna pe şansă!
Ceea ce decizi azi va avea efecte pe termen lung, tocmai de aceea trebuie să spui ultimul cuvânt după o analiză foarte atentă şi prudentă a datelor de care dispui. Greu vei mai putea schimba după aceea calea aleasă, deci nu deschide gura până nu eşti sigur că ai înţeles situaţia.
Posibil să fii influenţat în sens pozitiv de o altă persoană care îţi oferă, de pe margine, informaţii folositoare, detalii clarificatoare sau un stimulent excelent de a nu mai sta pe gânduri şi să spui odată ce ai decis. Porneşte pe noua cale cu încredere că ai făcut alegerea cea mai bună şi nu te gândi ce-ar fi fost dacă ai fi ales altceva.
Toate merg bine în colectivul din care faci parte, dar de data aceasta pui mai mare accent pe cooperare decât pe afirmare personală. Îţi cunoşti rolul în acest grup, dar nu vrei să ieşi cu nimic în evidenţă, considerând că acum contează mai mult să vă completaţi unii pe alţii şi nu să luptaţi fiecare pentru supremaţie.
Acum recunoşti că ar fi altul mai bun decât tine mai potrivit în funcţia superioară, deci îl vei accepta uşor ca lider, pentru că ştie mai multe, are soluţii profitabile şi, la urma urmei, ai şi tu multe de învăţat de la el.
Trebuie să iei la bani mărunţi orice afacere în care sunt implicate sume mari, documente oficiale, acte importante, pentru că există riscul de a trece cu vederea o cifră de la care se poate declanşa mai apoi o serie întreagă de probleme.
O neglijenţă minoră, cum ar fi o virgulă pusă greşit sau lipsa unui zero în coada unui număr pot fi erori banale la prima vedere, dar ale căror efecte se vor dovedi a fi mult mai grave. Verifică legalitatea tuturor tranzacţiilor pe care le închei azi, citeşte clauzele contractuale cu atenţie, pentru că aici se pot infiltra erori periculoase.
Discuţia pe care o ai azi cu ceilalţi membri ai familiei are darul de face lumină asupra unor perspective de care nu erai prea sigur. Acum aveţi cu toţii starea necesară şi timpul potrivit pentru a discuta despre ceea ce urmează să se întâmple şi vă mai clarificaţi aspectele incerte.
De acum înainte vei primi mult mai obiectiv sensul spre care vă îndreptaţi şi veţi fi recunoscători acestei zile care v-a aşezat faţă în faţă cu sinceritate pentru a vă prezenta fiecare intenţiile şi aşteptările. Era nevoie de aceste lămuriri!
Atmosfera de la serviciu e cam sumbră, de parcă ai lucra sub presiune, sub tensiune, sub supravegherea deloc prietenoasă a unui superior care pândeşte greşelile oricui. Dacă te simţi cu musca pe căciulă cu ceva, fă tot posibilul să repari acel aspect, pentru că supraveghetorul aspru abia aşteaptă să-ţi descopere punctul sensibil şi să te sancţioneze.
Nu lucrezi cu plăcere într-o atmosferă atât de apăsătoare, şi abia aştepţi să scapi cât mai repede. Vei termina ziua cu un puternic sentiment de vină, de nemulţumire, de eşec, doar din cauza celor care te critică sever.
Ţi se face o ofertă tentantă, dar nu o poţi accepta cât timp eşti încă implicat în alte contracte. Fă mai întâi ordine prin actualele proiecte şi nu te implica în nimic nou, ca nu cumva să-ţi aglomerezi prea mult agenda.
Caută mai întâi care proiect se apropie de final şi du-l la capăt cu maximă seriozitate, pentru că dacă accepţi şi una, şi alta, rişti ori să le rasoleşti pe toate, ori să laşi o impresie proastă la adresa ta, cum că ai fi superficial şi neglijent. Şi propunerea proaspăt făcută merită atenţie, dar eliberează-te de ceea ce e acum pe ultima sută de metri.
Caută pe cineva care să-ţi semene pentru a-ţi fi alături într-un proiect important. O persoană la fel de energică, de puternică, de implicată ca ţi tine ar fi de folos pentru a lua startul cu dreptul, pentru că primeşti de la acesta aceeaşi dorinţă de acţiune, generatoare de energie pozitivă.
Cel care îţi sare acum în ajutor îşi arată astfel cât de mult apreciază prietenia ta, pentru că şi tu i-ai fost, cu alte ocazii, alături în acelaşi mod. Uniţi-vă forţele şi porniţi acum, în tandem, umăr la umăr, spre un viitor succes din care fiecare are ceva de câştigat, deci aveţi acelaşi interes.
Eşti împins de la spate de termene limită, dar, deşi eşti o fire iute de obicei, acum parcă eşti strâns cu uşa, şi nu dai randament sub asemenea presiune. Cineva te bate la cap să te grăbeşti, să nu pierzi vremea, să termini totul acum, dar tu ai mai avea încă multe de rezolvat înainte de a încheia un proiect în desfăşurare.
Consideri că graba poate strica tot ce ai construit, de aceea o laşi mai moale, în ciuda tuturor stimulentelor impulsive de pe margine. Eşti convins că a lucra sub tensiune poate genera erori majore şi preferi să-ţi iei răgazul necesar pentru a te ocupa de tot pe îndelete, fără să-i laşi pe ceilalţi să te streseze. Grăbeşte-te încet!
Ai grijă la decizia pe care eşti gata s-o iei pentru că, deşi pe tine poate te avantajează, pe altul îl trimite într-o zonă cam sumbră. Evident, aşa e viaţa, când unul câştigă, altul pierde, dar nici să sacrifici total pe cel de lângă tine pentru fericirea ta nu e bine. Caută o soluţie de mijloc, prin care şi unul şi altul să iasă mulţumit din această împărţire.
Cum tu ţii enorm la propria persoană, e normal să alegi ceva în beneficiul personal, dar pune-te, măcar o clipă, şi în pielea celui care te priveşte de pe margine cu jind.
S-a terminat o etapă din viaţa familiei tale şi a venit vremea să vă luaţi rămas bun de la tot ce a fost. Aţi învăţat ceva din cele trăite, dar nu mai are rost să duceţi mai departe capitolul tocmai încheiat. Este un moment excelent pentru a trasa o nouă direcţie împreună cu cei dragi ţie, trecutul fiind de acum înainte doar o amintire sau sursa unor învăţături înţelepte.
Priveşte spre viitor de acum, nu te mai întoarce înapoi decât pentru a accesa, din când în când, atunci când ai nevoie, câte o idee, câte o lecţie acumulată, câte o informaţie de demult. Concentrează-te spre ce va fi!
Horoscop 24 iulie 2019 Acvaria.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-07-23T22:36:21+03:00 22:36
Acest site foloseste cookies.
Read More