Connect with us
Horoscop 29 august 2019. Mesaje cheie pentru Fecioare

Zilnic

Horoscop 29 august 2019. Mesaje cheie pentru Fecioare

Horoscopul zilei de miercuri, 29 august 2019, aduce întâmplări neprevăzute tuturor zodiilor. Nativii din zodia Fecioară trebuie să aibă mare grijă la persoanele din jurul lor și la mesajele cheie pe care acestea le transmit în mod constant.

Berbecii ar putea avea probleme în relația de cuplu, din cauza presiunilor pe care le pun pe umerii partenerului. Este momentul să fim mai calmi și să cântărim lucurrile mai mult timp, înainte de a lua o decizie.

Horoscopul zilei pentru fiecare mai jos.

Horoscop 29 august 2019 – Berbec

Aşezi pe umerii persoanei iubite prea multe aşteptări, de parcă ţi-ai lega acum toate visele numai de el, dar acest lucru s-ar putea să nu îi prea convină. Cu cât te vede mai ancorat de el, cu atât s-ar putea să bată în retragere, ca atare nu te agăţa de el cu toată fiinţa ta.

A proiecta asupra lui tot ce visezi e o responsabilitate mult prea mare pentru un om şi nu va înţelege corect nevoia ta imensă de a fi cu cineva, de a iubi şi a fi iubit. Pune-te un pic în pielea lui şi vezi cum te-ai simţi dacă el s-ar prinde de tine şi nu te-ar mai lăsa să respiri. Nu te-ai simţi prea bine, nu-i aşa? Şi el e în aceeaşi situaţie, deci… altuia nu-ţi face ce ţi-e nu-ţi place!

Horoscop 29 august 2019 – Taur

Duci după tine nişte resentimente care ar fi trebuit să dispară demult din inima ta, dar tu nu le poţi şterge încă din memorie. La originea acestei stări negative e un conflict mai vechi care nici nu mai e valabil, a trecut, dar tu tot despre el aduci vorba. A devenit o povară pentru tine, o obsesie chiar, şi nu reuşeşti să scapi odată de sub această influenţă negativă.

Ai impresia că cel cu care nu te-ai înţeles cândva te priveşte şi acum cu ostilitate sau că lumea îşi aduce aminte de problema aceea de demult, ceea ce nu e deloc adevărat. Toţi au uitat, numai tu eşti cel care se mai gândeşte la asta, deci nu mai zgândări de unul singur rana!

Horoscop 29 august 2019 – Gemeni

Unii încearcă să te oprească din elan, vorbindu-ţi despre viitorul unui proiect în cei mai sumbri termeni, dar nu trebuie să asculţi ce spun aceştia. Ei nu se simt în stare să facă faţă acelei provocări şi, pentru că altădată au eşuat, vor să te influenţeze şi pe tine să te opreşti, să nici nu mai încerci.

Nu te lua după ei şi implică-te serios în această acţiune care se deschide în faţa ta. Dacă ei nu au reuşit, nu înseamnă că toţi ceilalţi vor eşua ca şi ei. Tu te bazezi pe alte resurse şi, la urma urmei, fiecare cu norocul lui. Implică-te în această nouă confruntare cu încredere deplină în şansele tale, pentru că la tine va fi altfel.

Citește și: Karma zodiilor pana pe 7 septembrie 2019. Începe o perioada excelenta pentru 3 zodii

Horoscop 29 august 2019 – Rac

Credeai că prietenii te vor susţine într-un moment dificil, dar, în loc de încurajări care să-ţi ridice moralul, te trezeşti sub tirul criticilor lor. E un semnal de alarmă cu privire la bunele lor intenţii, deci ai tot dreptul să le pui la îndoială sinceritatea şi loialitatea. Tu nu ai fi făcut aşa, dacă ei ar fi trecut prin situaţii similare, ba chiar ai fi pus umărul alături de ei ca să depăşească hopul, pe când ei ce fac?

Te judecă, te ceartă, fug de răspundere sau încearcă să te influenţeze să renunţi. Nu de asemenea ajutor ai tu nevoie acum. S-ar putea ca prietenii mai vechi să te dezamăgească, în timp ce alţii, de la care nu aşteptai nimic în mod special, să te susţină mult mai bine. Fii deci exigent cu cei pe care îi accepţi alături!

Horoscop 29 august 2019 – Leu

Greu să faci pace între cele două energii care-ţi dau târcoale astăzi. Una te împinge la acţiune, să te apuci să faci ceva curajos, să nu stai pe loc. Alta te trage de mânecă şi îţi spune s-o laşi mai moale, să ai răbdare, pentru că rezultatele visate sunt încă departe.

Cum tu eşti o fire activă, de felul tău, vei da până la urmă întâietate acţiunii, pentru că nu-ţi place să stai pe margine aşteptând ca lucrurile să evolueze ca melcul. Pui mâna pe unelte şi începi să construieşti chiar tu ceea ce vrei să obţii, zorind cumva lucrurile. Oricât te-ai grăbi tu, totuşi, acest proiect va dura mai mult şi tot vei ajunge să aştepţi momentul adecvat pentru toate.

Horoscop 29 august 2019 – Fecioară

Reuşita proiectelor începute depinde mult de tovarăşii pe care îi atragi alături de tine pentru acelaşi scop. Trebuie să fii foarte atent la colaboratori, pentru că ai tendinţa de a aduna oameni pesimişti, negativişti, care ţi-ar putea pune doar beţe în roate la orice pas, şi degeaba ai tu chef de acţiune şi elan, dacă ceilalţi te trag înapoi ca o ghiulea prinsă de picior.

Selectează cu mai multă exigenţă colegii pe care să te bazezi, pentru că nu poţi face treabă bună cu cei care se plâng întruna sau spun nu la orice hop.

Horoscop 29 august 2019 – Balanță

Deşi nu e genul tău să te comporţi aşa, azi eşti cam delăsător şi nu ai chef de nimic. Leneveşti prin casă, te ocupi de activităţi domestice simple şi sedentare, orice, numai să nu fii prea solicitat fizic sau mental. Dacă ai putea, ai dormi câteva ore în plus sau te vei culca mai devreme diseară, pentru că simţi că nu ai energie şi mai bine stai pe loc.

Declicul vine din propria ta minte, pentru că dacă te complaci în această situaţie, vei simţi că ziua trece fără nimic interesant în program. De tine depinde să te rupi de comoditatea care te copleşeşte şi, chiar banale să fie, să te ocupi totuşi de câteva sarcini mai interesante care să nu te lase să dormitezi lângă sobă.

Horoscop 29 august 2019 – Scorpion

Eşti invitat să te alături unei acţiuni, unui proiect din care ai şi tu multe de câştigat, dar totuşi, înainte de a culege roadele, trebuie să şi contribui cu ceea ce ştii să faci tu cel mai bine. Rezultatele foarte bune ale acestei afaceri apar din cooperare, completându-te reciproc cu cei care au şi ei un rol de jucat aici.

Singuri, fiecare separat, nu aţi ajunge la aceleaşi roade excelente, dar aşa, punând mână de la mână, umăr lângă umăr, idee lângă idee, iese un plan colectiv de toată frumuseţea care va mulţumi pe toată lumea care participă echitabil. Poate se lasă şi cu bani, dar şi aceştia se împart, nu doar eforturile!

Horoscop 29 august 2019 – Săgetător

Parcă ai fi consemnat la domiciliu, dar nu-ţi displace deloc să stai acasă, mai ales dacă ai tot felul de treburi de rezolvat între pereţii locuinţei tale. Preocuparea ta numărul unu se îndreaptă spre confortul tău domestic, încât nu ar fi de mirare să întorci toată casa pe dos ca să rearanjezi totul.

O curăţenie generală ar suna excelent la dorinţa ta de a schimba mediul în care trăieşti, dar, cu ceva noroc, poate e chiar vorba de o mutare în altă casă, în alt decor. Se resimte un aer proaspăt, confortabil şi tihnit: e o plăcere să te bucuri de mediul tău casnic.

Horoscop 29 august 2019 – Capricorn

Eşti într-un moment în care, fără să-ţi dai seama de ce, aluneci mai mult într-o zonă sumbră a gândurilor tale, deşi nu ai nici un motiv. Te paşte o vagă depresie, de parcă te-ai fi împotmolit în propriile griji şi limite. Capul sus, nu ai de ce să te comporţi aşa, de parcă ţi s-au înecat toate corăbiile, pentru că pesimismul nu te caracterizează!

Sigur vei găsi în preajma ta ceva mult mai bun decât motivul supărărilor tale inexplicabile, şi de care te poţi agăţa cu toată speranţa. Îţi vei reveni uşor dacă scoţi mai mult în evidenţă acel oricât de mic detaliu excelent din viaţa ta! Vezi că ai pentru ce zâmbi?

Horoscop 29 august 2019 – Vărsător

Eşti foarte darnic şi dispus să treci cu vederea probleme din care chiar ai avut de suferit şi bine faci, pentru că aşa te eliberezi de un stres inutil care nu te lasă să evoluezi. Iertarea ta poate fi legată de orice.

De exemplu de împrumuturi în bani acordate cuiva, mai demult, încât ai fi în stare chiar să ştergi complet datoria din memorie şi să accepţi faptul că celălalt trece prin momente dificile şi nu are cum să dea înapoi ce i-ai dat. Unii au comis erori faţă de tine, dar ierţi, te eliberezi şi uiţi, fără a duce după tine un balast emoţional negativ care nu mai ajută la nimic.

Horoscop 29 august 2019 – Pești

Dacă vezi că s-au aliat o grămadă de rivali împotriva ta şi se opun cu vehemenţă părerilor tale, ar fi bine să nu ţii cont de aceştia. Unii nu ştiu altceva decât să critice ceea ce fac alţii, ca atare, ca să depăşeşti cu bine afrontul, ar fi bine să fii mai întâi de acord tu singur cu propriile tale alegeri.

Dacă nici tu nu eşti sigur că ai făcut cea mai bună alegere, cum ar vrea ca ceilalţi să te aprobe? Fă pace cu tine, acceptă-ţi deciziile aşa cum sunt şi militează pentru deciziile luate, fără a te bloca în disputele din jur. Dacă vrei ceva anume, poţi obţine prin forţe proprii, chiar şi fără acceptarea lumii!

Horoscop zilnic scris de Acvaria.

Sunt Cristina Bosioc și de 5 ani fac parte din echipa HUFF de 5 ani. În 2015 pășeam pe porțile redacției în postura de redactor pentru Revista Teo, mai apoi am fost promovată ca redactor șef, iar din 2019 conduc site-ul HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Zilnic

To Top