Connect with us
Horoscop 8 mai 2021. Morala zilei pentru zodii: Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt

Zilnic

Horoscop 8 mai 2021. Morala zilei pentru zodii: Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și-n iaurt

Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 mai 2021, aduce în atenția zodiilor o vorbă de duh care nu și-a pierdut esența și în jurul căreia mulți își construiesc viața. Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și în iaurt, ceea ce vrea să transmită că o experiență neplăcută te poate face mai prudent decât este necesar.

Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 mai 2021

Morala zilei pentru zodii este: Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și în iaurt. Iată ce îți rezervă astrele mâine, în funcție de zodia în care te-ai născut. Aveți, în cele ce urmează, previziuni pentru fiecare zodie în parte.

Zodia Berbec

Astăzi, nativii zodiei Berbec primesc o vizită sau merg la cineva acasă în vizită. Este o zi a surprizelor plăcute din partea celor dragi. Trebuie doar să fiți deschiși, să vă bucurați.

Zodia Taur

Îți îndrepți atenția spre o discuție cu cineva apropiat, discuție care te va pune pe gânduri în sensul bun. Poate ar fi bine să procedezi cum ești sfătuit.

Zodia Gemeni

Pentru Gemeni se încheie o perioadă plină de provocări și da, este momentul să culegi roadele muncii tale. Bucură-te din plin de tot ce ți se întâmplă!

Citește și: Horoscopul banilor mai 2021

Zodia Rac

Pentru nativii zodiei Rac, va fi o zi plină de vești bune, atât pe plan profesional, cât și personal și sentimental. Burlacii au șansa să-și cunoască sufletul pereche.

Zodia Leu

Volumul de muncă de la birou a devenit atât de mare încât e nevoie să-ți iei de lucru și acasă. Totuși, îți vei face timp și pentru relaxare, un pic mai spre seară.

Zodia Fecioară

Ziua bună se cunoaște de dimineață și începe cu multă energie bună pentru nativii zodiei Fecioară. Azi trebăluiesc prin casă și grădină, activitate care le produce o stare de bine.

Zodia Balanță

Te simți ca între ciocan și nicovală. Părinții vor una, partenerul de viață vrea cu totul altceva și tu nu știi încotro să pleci ca să scapi. Reacționează ca un adult și stabilește clar prioritățile.

Zodia Scorpion

Azi te ocupi de chestiunile birocratice din familie, care ți-au revenit ca sarcină. În a doua parte a zilei cineva drag îți va călca pragul, iar seara se va încheia în tihnă și relaxare.

Zodia Săgetător

Te gândești să faci niște schimbări în viața ta și ești tentat să începi cu mutatul în altă locuință, pe principiul: îți schimbi locul, îți schimbi norocul. Fă-o dacă asta îți dorești!

Zodia Capricorn

De multă vreme nu ai mai simțit liniștea deplină și ți-ai propus să faci niște lucruri pentru sufletul tău.

Zodia Vărsător

Astăzi mulți au nevoie de tine și îți cer favorul sau ajutorul într-o formă sau alta. Te simți bine ajutându-i, dar în același timp ești conștient că unii profită de amabilitatea ta.

Zodia Pești

Ingeniozitatea de care dai dovadă astăzi te face să fii un om bun la toate. Pe plan profesional, lucrurile merg strună.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Zilnic

To Top