BERBEC
Lumea largă e atracţia numărul unu de azi, deci petrece cât mai mult timp printre oameni, chiar şi printre necunoscuţi. E o reală bucurie pentru tine să conversezi, să legi noi prietenii, să flirtezi, să te simţi liber să faci ce vrei, cum vrei, unde vrei! Te simţi bine numai în medii aglomerate, populate, gălăgioase, şi mai ales printre persoane tinere, eventual printre copii, pentru că, în adâncul sufletului, şi tu mai eşti un copil care vrea libertate! Te bucuri de tot ce vezi în jurul tău ca un puşti care se distrează de orice.
TAUR
Ai mare noroc de anturajul în care te afli azi, pentru că obţii numai avantaje de pe urma lui. Ai alături oameni gata să te sprijine în ceea ce faci, care au încredere în tine şi vor să te vadă mai repede ajuns la marele tău scop şi sunt pregătiţi să pună efectiv umărul la ridicarea acestui proiect. Profită din plin de ajutorul primit aproape pe tavă, când nici nu mai sperai, dar nu uita nicio clipă că nu ai fi reuşit fără ei. Trebuie să ţii minte cât de importanţi sunt pentru tine, ca să le întorci şi tu cândva serviciile!
GEMENI
Nu ajunge doar să visezi frumos – deşi acesta e cel mai bun start către ceea ce vei obţine – dar trebuie să şi faci ceva concret pentru ca visele tale să prindă contur. Azi treci la fapte, pui mâna pe unelte şi găseşti cea mai directă cale spre împlinirea dorinţelor tale. Eşti mulţumit de felul cum evoluează lucrurile, semn că deţii toate resursele necesare unui succes deplin, de aceea te implicit trup şi suflet în această minunată construcţie. Priveşti spre finalul acestei etape cu nerăbdare, cu entuziasm şi cu bucurie, convins că numai de tine depinde ca acest plan să ajungă acolo unde ţi-ai dorit. Visele tale se materializează superb, dar trebuie să pui umărul concret pentru a atinge acest ţel!
RAC
Elanul tău este tăiat de tot felul de contradicţii ce se iscă pe marginea ideilor tale. Parcă toţi s-au aliat azi împotriva ta şi nu sunt de acord cu tine, indiferent ce ai de spus. Nu ai forţa de a le ţine piept şi, în loc să-ţi pui imensa ambiţie la treabă pentru a demonstra că ai dreptate, te laşi păgubaş la primele semne de conflict. Poate ceilalţi vin cu argumente mult mai puternice şi accepţi tacit înfrângerea. Dar nu pentru mult timp, deoarece în curând se va întoarce roata.
LEU
Trebuie să pleci la drum, pentru că undeva la destinaţie te aşteaptă o situaţie care te cere de urgenţă acolo, tu fiind salvatorul momentului. Tu reuşeşti să analizezi problema pe toate părţile cu mai multă atenţie şi luciditate decât cei direct implicaţi, ca atare vei lăsa orice activitate deoparte pentru a ajunge acolo unde eşti aşteptat cu braţele deschise. După ce se vor calma spiritele, vei fi foarte mulţumit de faptul că ai fost şi tu prezent acolo, căci de la distanţă ar fi fost mai greu de rezolvat.
FECIOARĂ
Poate e aer de petrecere sau, chiar dacă nu există un motiv de celebrat, atmosfera din jurul tău se animă atât de frumos, de parcă ai avea ceva minunat de sărbătorit alături de cei dragi. Muzica are un efect aparte asupra ta azi, ca atare însoţeşte-ţi toate activităţile zilei de acorduri muzicale şi ai să vezi ce grozav ai să te simţi. Poate mergi la un spectacol sau la un concert, pentru că energia ta creşte ori de câte ori umpli spaţiul cu muzică la volumul şi în tonalitatea pe care le preferi. Dacă tu eşti cel care cântă la un instrument, azi observi că talentul tău se manifestă cu altă putere, cucerind tot mai mulţi admiratori.
BALANȚĂ
Încrederea e cel mai de preţ aspect pe care îl apreciezi în orice gen de colaborare. Omul cu care discuţi azi îţi inspiră acest sentiment şi te apropii de el cu inima deschisă. Cât timp dialogul se menţine pe un teren cinstit, cât timp vă demonstraţi unul faţă de altul fidelitatea şi loialitatea, totul merge ca la carte, ca atare continuă să-ţi arăţi bunele intenţii în cel mai sincer şi clar mod. Nu se resimte nicio urmă de suspiciune între voi, parcă vă cunoaşteţi de o viaţă şi legătura se strânge şi mai mult, cu şansa ca de aici să se nască o relaţie de o viaţă, bazată pe respect şi încredere absolută.
SCORPION
Lasă comentariile în situaţia de faţă, pentru că acest vacarm chiar nu-şi are rostul. Chiar dacă eşti o fire mai sonoră care, atunci când are ceva de spus, iese în faţă şi vorbeşte răspicat, de data aceasta cea mai bună soluţie e… tăcerea! Ştii cum se spune: dacă tăceai filosof rămâneai! Cam asta vei trăi şi tu astăzi, pentru că situaţia prin care treci nu merită atât de intens judecată, analizată, comentată pe toate părţile. Se va rezolva de la sine cu un dram de discreţie. Lasă discuţiile nervoase pe altădată, pune-te în pielea celuilalt şi gândeşte-te dacă ai chef azi de atâta zgomot!
SĂGETĂTOR
Chiar dacă tu consideri că ţi-ai făcut tema cu brio, nu eşti apreciat aşa cum ai fi dorit, ceea ce te irită. Există cineva care consideră că nu ai făcut totul aşa cum ar fi trebuit şi începe să te critice, dar înainte de a te supăra şi a-ţi lua angajamentul să nu mai faci niciodată ceva similar, gândeşte-te dacă nu cumva reproşurile acestea îţi sunt utile. Ai multe de învăţat din critici şi judecăţi, chiar dacă pe moment te supără, deci nu aluneca nici spre agresivitate verbală, nici spre tăcere, ci meditează asupra acuzelor care ţi se aduc. Ai de învăţat multe din ele iar data viitoare totul va ieşi perfect. Nu te simţi jignit, ci profită de aceste lecţii!
CAPRICORN
Uneori, ai nevoie şi de un pic de solitudine, să te retragi în lumea ta pentru o oră sau pentru o zi, deoarece inima ta are nevoie de linişte. Rupe-te de zgomotul din jurul tău şi apleacă-te cu multă grijă şi iubire asupra nevoilor tale cele mai profunde. Rareori îţi acorzi asemenea atenţie, ca cea de azi, dar efectele grijii pe care ţi-o arăţi vor fi eliberatoare! Scapi de temeri care te apasă, descoperi ce anume te ţinea captiv într-o zonă emoţională negativă sau scoţi din nou la lumină un vechi vis pe care l-ai înăbuşit cândva pentru că nu îl mai credeai posibil. Deschide acea cutiuţă secretă din inima ta şi vezi ce găseşti acolo!
VĂRSĂTOR
Fie că eşti gata să scrii romanul vieţii tale sau doar un bileţel lăsat pe masă, talentul tău se simte în fiecare cuvinţel. Nu te-ai gândit să duci mai departe acest talent? Poate un expert în domeniu, un scriitor de renume, te sfătuieşte să aprofundezi această preocupare, să publici sau să te înscrii într-un cenaclu literar, orice care te-ar putea ajuta să-ţi dezvolţi mai bine calităţile de scriitor. Cuvintele curg din mâna ta, dând dovadă de uşurinţă în a redacta orice gen de text. Dacă scrii azi cuiva o scrisoare sau un mail, impactul emoţional va fi maxim şi vei primi un feed-back de-a dreptul incredibil faţă de mesajul tău!
PEȘTI
Iubirea partenerului parcă îţi hrăneşte sufletul şi te simţi revigorat cu orice gest de devotament şi afecţiune ce vine de la el. Acelaşi lucru îl oferi şi tu înapoi, în egală măsură, şi iubirea devine astfel un proces reciproc de dăruire. Îţi dai seama că practic îţi alimentezi fericirea din aceste semne de iubire pură şi necondiţionată, şi vă oferiţi unul altuia inima pe tavă, ca într-un gest de sacrificiu. Cât timp ştii că primeşti la fel de mult şi la fel de intens, nu te deranjează să oferi cantităţi imense de iubire, ba chiar iubirea ta dospeşte cu fiecare gest ce vine de la celălalt.
Acest articol a fost actualizat la: 2019-04-01T17:33:56+03:00 17:33
Acest site foloseste cookies.
Read More