Horoscop 9 august 2019, vinerea aduce vești bune pentru doua zodii. Racii trebuie să facă niște compromisuri, nu vor, dar e musai.
Gemenii ai cam prin curaj să te joci cu focul și culmea nu te arzi, dar ai grijă totuși, nu profita de norocul pe care-l ai.
Lei n-au răbdare să obtină rezultatele dorite, le vor, ca de obicei pe loc, uneori treptele sunt mai mari și mai greu de urcat, aveți răbdare vor sosi.
Ascultă cu atenţie poveştile nu tocmai fericite ale celor din jur, pentru că vei învăţa enorm şi necazurile sau ghinioanele altora. E bine să mai auzi şi astfel de experienţe, pentru că ele îţi pot atrage la timp atenţia că există şi riscuri, şi pericole, şi greşeli, şi decât să te confrunţi tu direct cu ele, poţi învăţa de la ceilalţi.
Unii chiar sunt gata să-şi împărtăşească experienţele nefaste cu multă sinceritate, chiar dacă nu îi pun în cea mai bună lumină, pentru că n-ar dori să mai treacă şi alţii prin ce au trecut ei. Stai cu urechile pâlnie la poveştile lor: nu compătimire vor ei, nici să te sperie, ci îţi oferă nişte ponturi gata verificate pentru a le folosi şi tu, dacă vei trece vreodată prin ceva similar.
Iubirea te face să te simţi bine în pielea ta şi îl vezi şi pe cel drag într-o lumină desăvârşită. Totul ţi se pare perfect atunci când iubeşti şi când primeşti aceleaşi sentimente înapoi, de aceea eşti mult mai generos în gesturi de afecţiune.
Cei la care ţii au numai de câştigat de pe urma acestei abundenţe de emoţii frumoase şi gânduri bune pe care le oferi pe tavă, pentru că, atât timp cât îi ştii pe ei fericiţi, că se bucură de ceea ce ai tu de oferit, ţie nu-ţi mai trebuie nimic în schimb. Mai pui o cărămidă la relaţia perfectă la care îţi aduci contribuţia zi de zi şi eşti mulţumit de perspectivele promiţătoare.
Deşi te cam joci cu riscul, urmările propriilor tale neglijenţe nu se văd, de parcă ai fi protejat de o aripă nevăzută. Faci lucruri clar riscante, care altădată ar fi generat adevărate probleme, dar de data aceasta te joci cu focul şi, culmea, nu te arzi!
Asta nu înseamnă că trebuie să faci din acest tip de aventură o practică obişnuită, că nu se ştie de câte ori merge ulciorul la apă. Dacă ai scăpat de consecinţe neplăcute acum, nu înseamnă că va mai merge şi altădată, ca atare nu crede că eşti invincibil. E noroc, aşa e, dar nu ţine veşnic!
Dacă situaţia devine un pic cam tensionată în jurul tău fără ca tu să ai vreo contribuţie la această problemă, nu încerca să te lupţi, pentru că agresivitatea lor creşte cu fiecare încercare a ta de a calma situaţia. Mai bine taci şi înghiţi şi tolerezi totul cu calm, pentru că nu deţii armele potrivite pentru a aplana conflictul.
Cineva trebuie să renunţe, iar tu eşti cel mai potrivit în a face compromisuri. Tu nu ai orgolii atât de mari încât să vrei să deţii neapărat victoria acestui conflict, ci preferi să te retragi şi să-i laşi pe cei nervoşi să obţină aparenta victorie. Fii sigur că cel mai deştept, aici, e cel care cedează şi acela eşti tu!
Nu trebuie să le iei pe toate chiar aşa în serios, ci merită să mai tratezi şi în glumă unele lucruri. De exemplu, oricât de mult ai ţine tu la securitatea materială, nu privi banii ca pe un bau-bau de care trebuie să te temi la orice pas, ci ca pe un prieten cu care te poţi şi juca.
Cheltui şi de plăcere, mergi la cumpărături doar ca să te relaxezi, nu te gândi cu atâta încrâncenare doar la rate, datorii şi restanţe. Toate vor fi duse cu bine la capăt, dacă nu te cramponezi de chestiunea banilor ca şi cum ar fi vitală. Da, e important să ai bani, dar nu le da mai multă importanţă decât merită. Cât sunt, sună bine, bucură-te de ei!
Uneori, ca să ajungi la cel mai mare ţel al tău, nu e nevoie să-ţi iei un avânt colosal şi să faci un salt imens până acolo, ci e suficient să faci paşi mici, unul câte unul, dar constanţi până departe. Ca atare nu-ţi propune azi cine ştie ce obiectiv măreţ, ştiind chiar tu cât de greu e să ţinteşti direct acolo, ci primul pas spre succes e… să faci primul pas.
Ascensiunea ta e ca o scară: urcă o treaptă, o vezi pe a doua, şi tot aşa, fiind concentrat numai asupra treptei următoare, nu direct la destinaţia cea mai înaltă. Fă-ţi, deci, un plan din etape mici, pe care să le parcurgi una câte una. Marile reuşite se clădesc din succese mai mici, adunate!
Toate problemele vin şi trec, sunt evenimente ciclice în viaţa oricui, de aceea nu are rost să-ţi torni cenuşă în cap dacă azi treci printr-o astfel de situaţie. Nu e nici prima nici ultima oară când trăieşti un astfel de moment cu o încărcătură energetică predominant negativă, dar există ceva bun în toate.
Fără câte un mic motiv de suferinţă, din când în când, nu ai lua măsurile care se cer pentru a echilibra balanţa în viaţa ta. Dacă toate ar curge lin şi frumos, te-ai mulţumi cu acea stare de fapt, ori, câte un mic cutremur, ca cel de azi, cere de la tine gesturi decisive.
Nu te învinovăţi pentru problemele altuia, pentru că nu tu le-ai influenţat. Nu ai nicio vină pentru felul în care cineva drag se plânge de toate relele pământului! Nu uita că, în fond, fiecare are destinul lui, fiecare cu norocul lui şi fiecare are viaţa pe care o merită sau şi-o clădeşte cu propriile mâini.
Tu bucură-te dacă viaţa ta merge bine şi eşti într-o pasă optimistă, pentru că asta contează acum! Da, suferi să-l vezi pe celălalt că se plânge, dar nu tu ai declanşat problemele sale, deci nu încerca să i le rezolvi tu. Poţi fi pentru el un exemplu de gândire pozitivă şi de atitudine tonică în faţa greutăţilor, dar nu trebuie să preiei pe umerii tăi ghinioanele sale.
Oricât de energic ai fi tu de obicei, azi ai nevoie de multă pace, de aceea vei profita de orice moment în care rămâi singur pentru a dormi sau pentru a te retrage în lumea ta. Izolarea nu te deranjează câtuşi de puţin, o accepţi cu bucurie, pentru că aşa îţi asiguri un mediu liniştit în care poţi avea timp doar pentru tine.
Doar în astfel de stare, complet detaşată, fără nimeni în jur, îţi poţi auzi gândurile mai bine, încât vei descoperi că erau multe aspecte care îţi cereau de multă vreme atenţia, dar abia acum le poţi auzi. Caută un loc, măcar câteva minute, în care să fii singur cuc: vei vedea ce efecte miraculoase are izolarea!
Ţi se pare mult prea greu un plan la care ai depus mari eforturi, dar simţi că deja te depăşeşte. Ar trebui să priveşti un pic înapoi, nu la ce faci azi şi nici la ce ai făcut ieri, ci la felul cum ai pornit acest plan, atunci, la început. Problema se află chiar la sursă, pentru că nu ai pornit cu dreptul, ci de acolo s-au dat toate peste cap.
Ia-o înapoi cu calm şi atenţie pe firul acţiunii până la punctul de început şi repară totul, pentru că ai acum ocazia de a o lua de la capăt, cu alt tonus şi cu soluţii mult mai bune. E ca şi cum ai tricotat un fular până la un punct, dar descoperi că nu ai urmat modelul corect chiar de la primele rânduri, deci eşti nevoit s-o iei de la început. Fă-o fără reţinere!
Ai nevoie de mult studiu, ca atare propune-ţi să cauţi, să descoperi şi să explorezi serios acel domeniu care te va face să te simţi împlinit. Eşti pe drumul cel bun spre un apogeu personal, fie că e vorba de un proces de dezvoltare spirituală început cu încredere, pentru că vrei să devii mai bun, mai matur, mai înţelept, fie că e un continuu studiu pentru a urca mai sus pe scara ierarhică.
Te preocupă mult reputaţia ta, renumele tău de bun profesionist, imaginea ta în carieră şi ceea ce decizi azi poate avea efecte dintre cele mai bune şi pe termen lung. Nu te aştepta la rezultate imediate, e un drum lung şi greu, dar plin de satisfacţii atunci când vei ajunge la capăt. Ai curaj, deci, să iei o decizie de zile mari privind drumul pe care vrei să evoluezi în viaţă!
Imaginaţia poate fi calea către cele mai inteligente soluţii, ca atare lasă-ţi mintea să zburde în voie, pentru că va naşte idei excelente pentru problemele care te macină acum. Nu te lăsa dominat de alţii mai rigizi sau mai demodaţi care îţi spun că numai unele căi duc acolo unde vrei, pentru că tu ai la dispoziţie un instrument invincibil: creativitatea.
Foloseşte-te de ea cu încredere, din abundenţă, şi ai curajul să inventezi noi şi noi soluţii. Nu te opri la ceea ce îţi spun alţii că e bine sau corect. Tu trebuie să îndrăzneşti să treci şi în zona iluziei, a visului, pentru că acolo vei găsi idei de excepţie. Vizează liber, inventează!
Acest site foloseste cookies.
Read More