Zilnic

Horoscopul și Sfatul zilei din 15 februarie 2019

Horoscopul și sfatul zilei 15 februarie 2019. Gemenii sunt, vineri, 15 februarie 2019, pe teren minat. Racii se resimt au muncit mult în ultima perioadă, iar oboseala își spune cuvântul. Horoscopul zilei de 15.02.2019.

Berbec

Cele mai aprinse discuţii vor avea loc în familie, pentru că părinţii au mereu ceva de comentat pe seama faptelor copiilor lor. Ai grijă la ton, indiferent din ce tabără faci parte, pentru că se pot încinge dispute agresive dacă nu sunteţi atenţi şi unii şi alţii. Energia aceasta, care se resimte între pereţii casei voastre, ar putea fi canalizată şi într-o direcţie pozitivă: părinţii să-şi mobilizeze copiii la diverse activităţi pe placul lor, iar copiii să anime atmosfera din casă printr-o atitudine jucăuşă şi amuzant, dar ţineţi departe, şi unii şi alţii, ironiile şi criticile!

Sfatul zilei 15 februarie 2019. Scorpionii ating Nirvana

Taur

Azi apeşi pe butonul de pauză şi te bucuri din plin de lucrurile simple şi uşoare pe care viaţa ţi le oferă. Bine faci, e o decizie înţeleaptă de a te detaşa de miezul agitaţiei de zi cu zi, pentru că ai nevoie, din când în când, şi de vacanţă. Fă orice altceva care să-ţi distragă atenţia de la preocupările mai grave ale acestei perioade şi nu te gândi nicio clipă la ceea ce lipseşte. Scoate în lumină multele motive de bucurie de care ai parte, fie că e vorba de jocul cu copiii, de o plimbare pe afară, de o oră de sport, pentru că efectele vor fi miraculoase pentru a prinde iar chef de viaţă.

Gemeni

Relaţia cu autorităţile sau cu şefii se desfăşoară pe teren minat şi încerci să te porţi cu mănuşi ca nu cumva să declanşezi vreo furtună. Dai numai peste oameni cu capsa pusă care ori te ceartă de la orice, ori îţi strică ţie toate planurile doar pentru că îi prinzi într-o pasă proastă. Alege cu grijă tonul, împrejurarea, stilul de abordare al acestor persoane, dacă ai de a face cu ele, ca nu cumva să le deranjezi cu ceva. Nici nu ştii cum te trimit la plimbare cu problemele nerezolvate doar pentru că sunt ei iritaţi şi stresaţi. Fii ferm pe poziţie şi nu te lăsa intimidat, dar păstrează dialogul pe teren paşnic.

Rac

Nu te simţi bine în compania în care te afli azi. Ori ai nimerit într-un mediu ostil, în care planează neîncrederea, ostilitatea şi rivalitatea, ori printre străini cu care nu reuşeşti să găseşti nici un subiect comun de conversaţie. Mai bine stai în banca ta, fără să încerci să conversezi din lipsă de altă preocupare, nici să le fii lor pe plac, pentru că oricum relaţiile vor fi dificile şi obositoare. Sunt şi momente când tot arsenalul tău de succes în arta conversaţiei nu funcţionează, dar nu tu eşti vinovat de eşec, ci anturajul neadecvat în care ai nimerit.

Leu

Eşti genul de om care crede doar atunci când vede, iar azi vei primi atât de multe semnale clare ce îţi alungă orice urmă de nesiguranţă încât ar fi culmea să le pui şi pe ele la îndoială. Fii atent la tot ce vezi, tot ce auzi, tot ce-ţi apare în cale, pentru că toate aceste semne au ceva de transmis pentru tine. Sunt mesaje cât se poate de limpezi că mergi în sensul cel bun, deci nu mai are rost să te îndoieşti de tine sau de succesul drumului ales. Parcă cineva tot îţi oferă mici informaţii care îţi confirmă ceea ce intuiţia deja îşi transmitea, dar nu credeai fără a avea şi nişte garanţii foarte certe. Acum le ai!

Fecioară

Profită de fiecare invitaţie care ţi se face azi şi de fiecare cuvânt bun îndreptat spre tine, pentru că toate conţin energia pozitivă ce îţi va face ziua mai fericită. Chiar simţi lumina caldă a iubirii care te învăluie atunci când te afli în compania unor persoane care te răsfaţă în gesturi de simpatie şi afecţiune şi oferi şi tu la fel de mult înapoi. Datorită lor, vei trăi momente de vârf, în care schimbul de vorbe bune, de încurajări sincere, de poveşti mobilizatoare sau de mesaje de prietenie adevărată vor fi la cote maxime. Pur şi simplu simţi energia pozitivă cum te însoţeşte peste tot şi ai motive de maximă bucurie!

Balanță

Eşti obosit şi această stare de epuizare fizică reduce sensibil randamentul la orice activitate. Să nu te mire că apar critici, că ţi se reproşează o oarecare indiferenţă sau neimplicare, dar nimeni nu vede de fapt cât de stresat eşti. Ţi-ai luat prea multe sarcini pe umeri şi eşti copleşit de gravitatea lor. Învaţă să mai refuzi unele misiuni pe care nu le poţi duce acum la îndeplinire, mai spune şi nu la nevoie, pentru că unul eşti şi ai şi aşa destule pe cap. Nu vei găsi cele mai bune soluţii şi nici proiectele la care îţi aduci contribuţia nu înaintează prea repede, pentru că om eşti şi tu şi ai limitele tale fizice.

Scorpion

Te simţi bine printre oameni, pentru că descoperi în jurul tău tot felul de personalităţi pe care le simţi pe aceeaşi lungime de undă. Unii îţi pot fi prieteni apropiaţi, în faţa cărora îţi este uşor să-ţi deschizi inima. Alţii sunt colegi de nădejde pe care te poţi baza în proiectele începute. Oferă-le şi tu ceea ce ştii mai bine, ceea ce ai în minte şi în suflet, pentru că şi ceilalţi au nevoie de companie, la fel ca şi tine. Şi ei aşteaptă enorm de la persoana ta, deci dedică-te lor cu încredere, pentru că veţi avea cu toţii senzaţia unei zile în care v-aţi mai îmbogăţit cu ceva.

Săgetător

Ştii să scoţi bani şi din piatră seacă, încât i-ai putea uimi pe toţi cum, dintr-o situaţie financiară nu tocmai fericită, ai ajuns dintr-o dată la prosperitate. E talentul tău de afacerist la mijloc, flerul tău de a investi în cel mai profitabil sens, deci foloseşte-te de acest atu pe care îl ai la tine pentru a-ţi regla conturile. Atât de mari pot fi diferenţele încât de la zero te trezeşti la sume cu mai mulţi de zero… în coadă! Pune-ţi mintea la contribuţie, gândeşte-te ce mai poţi să vinzi, ce mai poţi să oferi, ce servicii mai poţi presta pentru a urca mai repede spre profit. Dar atenţie, roata se poate învârti şi invers… spre zero absolut, dacă sari calul!

Capricorn

Munceşti mult, dar fără prea multă tragere de inimă, de parcă ai fi chiar tu nesigur pe rezultatele spre care te îndrepţi. Poate nu ai o motivaţie clară să te împingă de la spate, ci faci totul ca pe o povară. Nu ai încotro, trebuie să îţi duci la capăt sarcina fără să comentezi, pentru că vei primi în final o recompensă. Merită efortul, chiar dacă-ţi spui că ai fi avut şi altceva mai bun de făcut în acest timp, dar dacă e obligatoriu, ocupă-te de asta cât mai repede ca să scapi de o grijă. Ceva-ceva tot vei obţine, măcar o eliberare de stres şi tot e bine!

Vărsător

Nu te aştepta ca toată lumea să fie de acord cu modul în care judeci tu unele situaţii, mai ales dacă au mai multe direcţii de interpretare. Tu ai o anumită viziune asupra evenimentelor, or cei din jur au mari îndoieli cu privire la stilul tău de a aprecia situaţia, deci te poţi aştepta la controverse, dispute sau o atitudine ostilă la deciziile luate de tine. Continuă să-ţi susţii punctul de vedere cu argumente logice, raţionale, imparţiale, pentru că tu înţelegi situaţia cel mai corect. Într-o zi îşi vor da seama şi ceilalţi!

Pești

Chiar dacă de multe ori preferi să rămâi în banca ta şi să-ţi vezi de treabă de unul singur, de data aceasta succesul apare numai dacă te integrezi cu succes într-un grup cu acelaşi interes. Toţi urmăriţi acelaşi lucru, deci vă puteţi uni forţele pentru a ajunge acolo unde vă doriţi. Împreună munciţi şi, la urmă, tot împreună veţi împărţi roadele. Ai norocul de a găsi un grup de persoane care îţi seamănă, printre care te simţi bine, încât comunicarea şi cooperarea merg ca pe roate. Adaptează-te tu lor, nu le cere lor să se comporte ca tine, pentru că merită să li te alături!

Citește sfatul zilei de 15 februarie 2019 pentru zodia ta și află ce te îndeamnă astrele să faci azi.

Sfatul zilei de 15 februarie 2019 pentru fiecare zodie

BERBEC: Lucrurile iau o întorsătură neașteptată așa că trebuie să reconfigurezi traseul. Este în interesul tău. Numărul norocos al zilei: 2.

TAUR: Singurul instrument eficient în situația dificilă în care te afli este munca. Arată ce poți. Numărul norocos al zilei: 9.

GEMENI: Ai muncit mult pentru a ajunge în acest stadiu, așa că stai liniștit. Vine și răsplata așa cum ți-o doreai. Numărul norocos al zilei: 1.

RAC: Pleci la drum cu niște rezerve uriașe. Ai mare grijă pe unde umbli și cui i te destăinui. Numărul norocos al zilei: 3.

LEU: Acum e momentul să riști, acum e momentul să iei acele decizii care îți pot schimba complet viața. Numărul norocos al zilei: 6.

FECIOARĂ: Nu-i lăsa pe cei din jur să își bată joc de slăbiciunile tale. Arată-le că ești puternic. Numărul norocos al zilei: 5.

BALANȚĂ: Ai grijă ce faci cu informațiile în posesia cărora intri azi. Ai șanse mari de schimbare. Numărul norocos al zilei: 4.

SCORPION: Ești zen. Ai atins fericirea supremă și parcă nu îți vine să crezi. Savurează din plin acest moment. Numărul norocos al zilei: 13.

SĂGETĂTOR: Merită să intri în competiție, să simți că ai pentru ce lupta. Nu te lăsa bătut pentru nimic în lume. Numărul norocos al zilei: 10.

CAPRICORN: Oboseala își spune cuvântul. Ar fi cazul să mai ieși în oraș la un suc, cu prietenii, cu familia, cu cei dragi. Numărul norocos al zilei: 11.

VĂRSĂTOR: Ești cuprins de un soi de spaimă, de un soi de incertitudine. Ai grijă ce decizii iei. Numărul norocos al zilei: 8.

PEȘTI: Nostalgia pune putere pe tine. Ți-e dor de anumite locuri, ți-e dor de anumite persoane și vrei să revii. Ia o decizie finală. Numărul norocos al zilei: 7.

Share
Scris de
Andrei Petrescu