Connect with us
Liviu Dragnea, prima reacție după condamnare

Politic

Liviu Dragnea, prima reacție după condamnare

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis în şedinţa de vineri să îl susţină în continuare pe preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, în toate funcţiile politice deţinute de acesta, la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor.

„Mi-am depus mandatul. Le-am spus colegilor, că mai mportante decat mine sunt stabilitatea țării stabilitate guvernării, îndeplinirea fiecărui punct din programul de gvernare și stabilitate partidului, fiindcă există riscul la PSD că se destructureze.  

Decizia mea este foarte fermă, rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt. rămân și la conducerea majorității parlamentare cu domnul Tăriceanu. Moțiunea de cenzură nu va trece”. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Kovesi, nici Pahonțu, nici Ponta, nici Oprea, nici alții.”, a spus Dragnea la ieșirea de CExN.

„CExN al PSD a decis susţinerea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în toate funcţiile politice deţinute de acesta, la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor din Parlamentul României”, se arată într-un document oficial adoptat la finalul unei şedinţe care a durat mai bine de patru ore şi care a avut loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Conducerea PSD a mai decis susţinerea Guvernului condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă, pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare, precum şi realizarea „tuturor demersurilor legale şi constituţionale” pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile Justiţiei şi a Codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu standardele în această materie ale Comisiei de la Veneţia.

Liviu Dragnea rămâne la conducerea PSD

„Utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor şi procedurilor legale şi parlamentare pentru denunţarea abuzurilor din Justiţie, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale; utilizarea cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român”, sunt alte decizii luate de CExN, potrivit documentului oficial.

Între argumentele CExN se află faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este garantul politic al realizării programului de guvernare şi principalul factor de stabilitate al guvernării şi al majorităţii parlamentare, precum şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi dispoziţiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO şi ale Curţii Constituţionale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democraţiei şi ale statului de drept.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top