Oficial: Purtarea obligatorie a măștii de protecție din 23 mai! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

23.05.2020
Oficial: Purtarea obligatorie a măștii de protecție din 23 mai! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Din data de 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă. Astfel, mai multe restricții au fost ridicate sau relaxate, în timp ce alte măsuri au fost impuse. Pe lângă deplasarea fără declarație pe propria răspundere în localitatea de proveniență sau reluarea mai multor afaceri, a fost impusă și purtarea obligatorie a măștilor de protecție în spațiile publice închise sau transportul în comun. Ordinul privind purtarea obligatorie a măștii de protecție a fost publicat azi, 23 mai, în Monitorul Oficial. Începând de azi, oamenii vor putea fi sancționați dacă nu respectă această măsură.

Oficial: Purtarea obligatorie a măștii de protecție din 23 mai! Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Pe 23 mai, ordinul privind purtarea obligatorie a măștii de protecție a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că legea este valabilă exclusiv. Oamenii vor putea primi sancțiuni începând de azi. Amenzile vor fi cuprinse între 500 și 2500 de lei.

În varianta inițială a documentului erau prevăzute anumite excepții, însă unele dintre acestea au fost modificate. Așadar, dacă inițial, angajații din birouri erau scutiți de purtarea măștii dacă păstrau distanța de doi metri, iar sala de lucru era aerisită constant, această categorie a fost înlăturată. Reprezintă o excepție doar cei care lucrează singuri în birou.

De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public. Aceștia nu trebuie să poarte mască în timpul unui discurs dacă se află la o distanță de 3 metri față de public, iar publicul este format din cel mult 16 persoane.

O altă categorie a fost scoasă din rândul excepțiilor. Drept urmare, elevii vor fi obligați să-și acopere nasul și gura atât la pregătirea pentru examene, cât și la examenele propriu zise, deși legislația prevedea până acum că sunt scutiți dacă se respectă distanța de 3 metri.

Restul categoriilor au rămas neschimbate. Cei care lucrează în condiții de muncă solicitante sau în medii neprielnice, cu temperaturi ridicate sau umiditate scăzută intră în rândul celor care nu trebuie să poate masca de protecție, alături de prezentatorii TV și invitații lor, respectând condiția distanțării sociale de 3 metri. Această regulă se aplică și la persoanele cu afecțiuni care afectează capacitatea de oxigenare și la copiii de până la 5 ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *