Connect with us
Ultimă oră! Procurorii DIICOT își suspendă activitatea. Grevă

Știri

Ultimă oră! Procurorii DIICOT își suspendă activitatea. Grevă

Protestul din cauza OUG 7 aduce o premieră în România. Procurorii DIICOT își suspendă activitatea între orele 8:00 – 12:00 până pe 8 martie, informează DIGI24.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) anunță că-și suspendă activitatea între orele 08-12 în fiecare zi, în intervalul 2 -8 martie, timp în care vor fi soluționate doar urgențele. Măsura este ca semn de protest față de modificările legislative, scrie Mediafax.

Procurorii DIICOT protestează astfel față de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, a înțeles să adopte a patra modificare legislativă într-un interval de 6 luni, prin ordonanță de urgență, a „legilor justiției”, acte normative organice de a căror claritate și predictibilitate depinde însăși normala funcționare a sistemului judiciar. Aceste serii de modificări substanțiale inițiate în decursul a câtorva luni sunt de natură să afecteze grav atât activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cât și buna funcționare și stabilitatea sistemului de justiție în ansamblu, cu consecințe asupra modului de înfăptuire a actului de justiție, arată procurorii DIICOT.

Parchete și instanțe din mai multe județe ale țării au protestat încă de spătămâna trecută și au anunțat că vor suspenda activitatea săptămâna aceasta, în semn de protest față de OUG 7. Ei cer abrograrea ordonanței.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat astăzi că Guvernul nu va renunța la OUG 7, dar că pot fi făcute modificări.

„Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune din dorinţa onora de a face acest lucru. Mai vreau să spun un lucru legat de acest aspect: poate unele lucruri nemulţumesc. Argumentate, ele pot fi schimbate şi cred că dialogul este foarte important”, a spus Viorica Dăncilă după ședința PSD.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top