Bebeluș trântit de pământ de mama sa, într-un hotel din Timișoara, într-o criză de gelozie

25.05.2020
Bebeluș trântit de pământ de mama sa, într-un hotel din Timișoara, într-o criză de gelozie

Un bebeluș a fost trântit de pământ chiar d epropria sa mamă, într-un hotel din Timișoara. Imaginile sunt pur și simplu halucinante. Femeia are o criză de gelozie și se ceartă cu tatăl copilului, iar la un moment dat pur și simplu izbește bebelușul de pământ, ca și cum ar fi un obiect.

Bebeluș trântit de pământ de mama sa, într-un hotel din Timișoara, într-o criză de gelozie

O italiancă de 21 de ani a fost reținută de procurori după ce și-a trântit copilul de pământ și imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere dintr-un hotel din Timișoara, notează Opinia Timișoarei. 

Femeia însărcinată venise în România să își viziteze iubitul român. La câteva zile a venit momentul să nască, așa că a fost dusă la maternitatea Bega unde a născut prematur. După externare ea a stat într-un hotel din Timișoara, cheltuielile fiind plătite de familia sa. În mod evident, din pricina pandemiei de coronavirus, ea nu s-a mai putut întoarce în Italia, la familia ei, unde mai are un copil de 3 ani.

Sursa citată menționează că tatăl copilului care este cu 17 ani mai în vârstă decât ea a vizitat-o în mod constant, însă au mai existat certuri pe parcursul vizitelor. Se pare că femeia era foarte geloasă, iar la ultima criză de gelozie ea s-a răzbunat pe copil, trântindu-l efectiv de pământ ca pe un obiect.

După evenimentul nefericit, bebelușul a ramas internat la Spitalul Louis Turcanu, impreuna cu tatăl lui. Medicii au descoperit că micuțul în vârstă de numai două luni are un traumatism cranio cerebral care îi poate pune viața în pericol.

Tânăra italiancă va fi prezentată judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Ar putea fi cercetată fie pentru tentativă de omor, fie pentru violență în familie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *