Caz șocant la Cluj. Și-a ucis copilul și l-a abandonat în mașină

29.07.2020
Caz șocant la Cluj. Și-a ucis copilul și l-a abandonat în mașină

Un caz cutremurător s-a petrecut la Cluj, acolo unde un tată și-a ucis copilul și l-a abandonat în mașină. Copilul fusese dat dispărut de trei zile, din momentul în care mama lui a alertat Poliția. Este vorba despre un băiețel de doar 8 ani.

Caz cutremurător la Cluj

Pe 25 iulie, IPJ Cluj a anunțat că un copil în vârstă de 8 ani, din Cluj-Napoca, a plecat de acasă cu tatăl său şi nu s-a mai întors. Nici tatăl băiatului nu s-a mai întors la domiciliu, astfel că mama copilului a sesizat Poliția. Din păcate, băiețelul a fost descoperit fără viață pe bancheta din spate a unei mașini. Părinții lui Takacs Gyorgy sunt divorțați de un an, iar copilul era crescut de mamă, însă mergea periodic la tatăl sau, în Ungaria.

Băiatul era la tatăl lui de la începutul lunii iulie, iar sâmbătă seara, când femeia l-a cerut înapoi, fostul soț i-a spus că este mult prea târziu. Ieri trupul neînsuflețit al copilului a fost găsit pe bancheta din spate a maşinii tatălui.

A încercat să se sinucidă

La câteva ore distanță de descoperirea macabră, a fost găsit și tatăl băiatului. Bărbatul a fost capturat în satul Filea de Jos, la aproximativ 3 km de locul unde abandonase mașina în care era fiul lui mort. Fugea de oamenii legii, iar la vederea lor a încercat să se sinucidă.

El s-a înjunghiat de trei ori în stern, una singură dintre răni fiind mai adâncă. Preluat de o ambulanță, bărbatul a fost audiat preliminar chiar în drum spre spital și surse din anchetă au dezvăluit că i-a spus procurorului că a vrut să se omoare, dar n-a avut curaj. Înainte de a fi capturat, a încercat să-și taie și venele.

Bărbatul a fost prins și i s-au acordat îngrijri medicale.