Connect with us
Mesajul criminalului în serie care a incendiat o tânără de 17 ani: "Vă iubesc, adio!"

Locale

Mesajul criminalului în serie care a incendiat o tânără de 17 ani: „Vă iubesc, adio!”

Tragicul eveniment a avut loc în comuna Dârvari, din județul Mehedinți. O tânără de 17 ani a cunoscut pe o rețea de socializare un bărbat de 45 de ani. După ce au comunicat ceva timp în mediul online, cei doi s-au întâlnit. Reacția sa, care avea să-i fie fatală adolescentei a fost urmarea plângerii depuse în urmă cu 4 zile de aceasta împotriva lui, pentru viol și agresiune. Pentru a se răzbuna, acesta a mers acasă la tânără, unde a stropit-o cu benzină și apoi i-a dat foc. Înainte de a comite gestul extrem, bărbatul a transmis un mesaj video misterios, care părea fi unul de adio.

Mesajul criminalului în serie care a incendiat o tânără de 17 ani: „Vă iubesc, adio!”

Din mesajul său de pe o rețea de socializare, reiese că acesta ar fi vrut să se sinucidă. Chiar cu o zi înainte de a fi protagonistul evenimentului tragic, acesta a postat o filmare prin care le transmitea prietenilor și apropiaților săi că îi iubește și că le mulțumește că i-au fost alături. În plus, a mărturisit că Dumnezeu ar trebui să le dea tuturor după inima și sufletul lor, după care a încheiat filmulețul cu un adio.

Tânăra locuia cu bunica și fratele. Acesta a stins flăcările și a sunat la 112.  Adolescenta a fost dusă de urgență la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin şi ulterior transferată la un spital din București. Ea se află acum în stare gravă, prezentând arsuri grave și profunde pe 90% din suprafața corpului. Șansele de supraviețuire sunt foarte mici, fiind arsă în zona capului și a feței, precum și a căilor respiratorii.

„Are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, iar şansele de supravieţuire sunt minime, pentru că arsura este foarte profundă. Starea este foarte gravă. Este totul ars profund. Este foarte arsă în zona capului şi a feţei. Sunt arse şi căile respiratorii.”, a declarat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală.

Cel care a produs teribilul eveniment este un bărbat de 45 de ani, Ion Turnagiu. Acesta fusese eliberat după 25 de ani pentru bună purtare anul trecut, după ce fusese condamnat la 90 de ani de închisoare. El are 5 crime la activ, printre acestea și o femeie însărcinată în luna a șaptea și doi bătrăni, pe care i-a ucis după ce i-a jefuit. După ce a incendiat-o pe tânără, a dispărut, însă a fost găsit de autorități și reținut. Este cercetat sub acuzația de tentativă de omor.

 

Continue Reading
You may also like...

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top