Primul oraș din România în care purtarea măștilor devine obligatorie. Cum au reacționat cetățenii

04.04.2020
Primul oraș din România în care purtarea măștilor devine obligatorie. Cum au reacționat cetățenii

Gălățenii au primit în mod diferit informația conform căreia, începând de luni, 6 aprilie, vor fi obligați să poarte măști când ies din casă. Cei mai mulți aprobă ideea autorităților gălățene, însă spun că nu găsesc măști și că sunt nevoiți să improvizeze, informează corespondentul MEDIAFAX.

Mai sunt și cetățeni care consideră că regula impusă de autorități este prostească.

Unii gălățeni se pregătesc să respecte noua regulă cu măști pe care le utilizau în timp ce zugrăveau. „Mi se pare normal. Mai multe măști, mai puține contaminări. Totuși, de unde facem rost de acele măști? Ce facem, sunăm, unde sunăm, cine ne aduce nouă măști? De unde facem rost?.În momentul în care sunt obligat să merg cu mască până la cel mai apropiat magazine, îmi dă și mască? Pot să cumpăr de acolo?Pe asta o am din vechi, de când făceam zugrăveală, din greșeală”, a spus un cetățean.

Alții sunt nevoiți să improvizeze, utilizând eșarfe și fulare.n„Este o decizie foarte bună. Sper să o respecte toată lumea. Numai să și dispunem aceste măști, folosim, improvizăm , totul pentru siguranța noastră”, a declarat o gălățeancă.

Numeroși cetățeni caută pe internet măști care pot fi utilizate de mai multe ori. „E un demers bun. Tot am căutat pe internet măști și se vând măști care se pot refolosi, spălat, călcat. Mă gândesc să-mi comand și eu câteva. Sunt prețuri variabile, nu știu de care, mă uit la review-uri”.

Sunt, însă, și gălățeni care consideră că măsura este prostească, în condițiile în care acest produs nu se mai găsește e piață. „De unde măști și ce o să pățim dacă nu avem măști? Rămânem în prizonieriat. Stăm în casă. Cum facem, ieșim cu fularul? Mi se pare o măsură prostească. Da nu știu cum darcu nu am medicii măști și toată lumea pe stradă trebuie să poarte măși. Asta nu înțeleg …și la farmacie nu se găsesc”, spune un gălățean revoltat.

În premieră națională, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați a decis să introducă obligativitatea purtării măștilor în spațiile publice. Acestea trebuie purtate peste nas și gură. Autoritățile nu au impus utilizarea măștilor medicale, fiind acceptate și cele de pânză, dar și eșarfele, fularele sau alte accesorii vestimentare.

„De luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice precum spațiile comerciale, piețe, instituții publice, șantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecție să fie măști medicale. Se pot folosi eșarfe, măști din pânză sau orice alte tipui de protecție care să acopere nasul și gura”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Galați.

Articolul continua dupa publicitate

Persoanele care nu respectă regula pot fi sancționate. Măsura se aplică tututor persoanelor aflate în spații publice, vizitatori și salariați, deopotrivă. Reprezentanții Prefecturii Galați mai spun că au luat decizia după modelul unor măsuri luate în țarile Cehia, Bulgaria și Austria și în metropolele Hong Kong, Seul și Tokyo.