Soția medicului Cătălin Denciu a făcut primele declarații: „Era îngrozit “

15.11.2020
Soția medicului Cătălin Denciu a făcut primele declarații: „Era îngrozit “

Soția medicului Cătălin Denciu a făcut primele declarații după tragedia în urma căreia soțul ei s-a ales cu arsuri pe 40% din suprafața corporală. Medicul erou, așa cum îl numește o țară întreagă, a intrat în flăcări pentru a-și salva pacienții și acum se află în Belgia pentru a primi îngrijirea necesară.

Soția medicului Cătălin Denciu: „Era îngrozit “

Femeia a povestit că tot ce își dorește este ca soțul ei să se întoarcă sănătos acasă și să își poată face meseria în continuare cu dedicare, deși deseori această dedicare este mult prea mare pentru ceea ce oferă sistemul sanitar românesc. Soția lui Denciu, și ea medic de profesie, a precizat că toată lumea se interesează de starea soțului ei , însă nu se lasă impresionată de aceste lucruri, ci vrea doar îngrijirea medicală de care bărbatul are mare nevoie în aceste clipe.

Soția medicului care era de gardă pe secția de ATI Piatra Neamț a povestit coșmarul prin care au trecut toți cei care se aflau la etajul 2 al Spitalului Județean Neamț în seara de sâmbătă, 14 noiembrie. Soțul ei era pur și simplu îngrozit de ceea ce s-a întâmplat și repeta încontinuu că este bine, dar că oamenii ardeau în secția sa. În acest moment el se află în Belgia, unde a fost transferat duminică dimineață pentru a primi cele mai bune îngrijiri.

„Se interesează toţi de el, şi doamna ambasador, şi toată lumea. Pe mine nu mă interesează astea, vreau să primească atenţia medicală pe care cu siguranţă o va primi acolo şi să se întoarcă acasă viu şi sănătos cât se poate. Colegii se mobilizaseră şi începuseră să caute soluţii în străinătate, ştiind exact care sunt condiţiile şi şansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi în ţara noastră şi atunci soluţia domnului ministru a venit să ne ajute, să nu mai căutăm noi disperaţi soluţii în afară. Pentru mine nu contează, exact asta i-am spus înainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un soţ, un tată.

Ştiu că şi-a făcut meseria asta şi sper să şi-o facă în continuare cu dedicaţie, prea multă dedicare uneori pentru ce oferă sistemul medical din ţara noastră. Era încrezător, el era îngrozit de ceea ce a putut să vadă acolo, îmi spunea încontinuu: Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalți ardeau, ardeau. Are mâinile arse, era înfăşurat în folie protectoare. A fost o chestiune de secunde, de groază, carnagiu ce a fost acolo.”, a povestit soţia medicului-erou, pentru Observator.

Articolul continua dupa publicitate