Un bărbat a murit în fața spitalului Floreasca, după ce a zăcut ore în șir pe asfalt

28.06.2020
Un bărbat a murit în fața spitalului Floreasca, după ce a zăcut ore în șir pe asfalt

O anchetă este în desfășurare la spitalul Floreasca din Capitală, după ce un bărbat a decedat chiar în fața unității. Acesta a zăcut pe asfalt ore în șir, potrivit martorilor. Imagini șocante au fost surpinse de trecătorii care susțin că medicii nu l-au ajutat cu nimic pe bărbat.

Un bărbat a murit în fața spitalului Floreasca, după ce a zăcut ore în șir pe asfalt

În imaginile surprinse de un simplu trecător în curte la spitalul Floreasca se poate observa cum bărbatul stă întins pe asfalt, lângă un gard, fără suflare. Oamenii din jur au presupus, probabil, că doarme sau că este în stare de ebrietate, însă el era decedat.

Un cadru medical se apropie la nici doi metri de bărbat, pentru a vorbi cu aparținătorii persoanelor internate, însă nu îi acordă atenție omului întins pe jos. Practic, toată lumea din jur se comportă ca și cum bărbatul nu ar exista. Toate acestea se întâmplă în curtea unui spital universitar de urgențe. Martorii susțin că omul a zăcut acolo ore în șir și că s-ar fi aflat în stare de ebrietate. Nici medicul de gardă care a ieșit din unitatea spitalicească, dar nici paznicii din curte nu i-au acordat vreun ajutor bărbatului.

Într-un final, un asistent de pe o ambulanță care tocmai adusese un pacient a decis să vadă ce se întâmplă cu acel bărbat care sera întins pe jos fără vreo urmă de viață și i-a luat pulsul. În acel moment a fot declarat decesul.

Potrivit Digi24 reprezentanții de la spitalul Floreasca au început o anchetă, iar din primele declarații ale personalului care a fost de gardă se pare că bărbatul s-ar fi aflat în stare de ebrietate și ar fi devenit agresiv, refuzând ajutorul medicilor. Cadrele medicale susțin că au chemat și poliția la fața locului în noaptea de vineri spre sâmbătă, când a avut loc evenimentul nefericit.

Barbatul cazut in curtea spitalului Floreasca. sursa foto: antena3.ro
Barbatul cazut in curtea spitalului Floreasca. sursa foto: antena3.ro