Un produs loteristic foarte apreciat revine la Loteria Română. Compania lansează o nouă ediție Lozul Mirilor cu premii mari pe care le pot obține cei care-și încearcă norocul jucând la loz. De asemenea, tot pentru iubitorii de lozuri răzuibile, compania a lansat recent trei noi serii de astfel de produse loteristice care pun la bătaie premii importante.
Lozul Mirilor este unul dintre cele mai apreciate produse loteristice. Ocupă un loc important în preferințele românilor, motiv pentru care a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Pentru ediția din 2021 a Lozului Mirilor, Loteria Română pune la bătaie 630.208 premii în valoare totală de 3. 720.000 de lei.
Lozul Mirilor, după cum îi spune și denumirea, este destinat celor care se căsătoresc, s-au căsătorit, ori urmează să se căsătorească, dar nu numai. Mirii își pot încerca norocul, iar dacă vor câștiga, vor avea încă un motiv să nu uite anul în care s-au căsătorit.
Dacă sunteți interesați, trebuie să știți că cele mai mari premii care pot fi câștigate cu Lozul Mirilor sunt de 20.000 de lei fiecare.
Lozul Mirilor costă 3 lei și poate fi achiziționat din agențiile loto din toată țara. Premiile care pot fi obținute cu un singur loz sunt în valoare de: 3 lei, 6 lei, 10 lei, 100 de lei, 500 de lei, 5.000 de lei. Cele mai mari premii pe care le poți câștiga la Lozul Mirilor sunt în valoare de 20.000 de lei.
O altă veste pentru cei care obișnuiesc să joace la loz este apariția a trei noi serii de lozuri răzuibile. Este vorba despre Lozul Fortuna, X și O cu norocel și Zodiac X 3 care au un design atractiv și o tematică ce poate fi adaptată în funcție de preferințele jucătorilor.
Cei care se simt norocoși pot opta pentru Lozul Fortuna, cei care sunt nostalgici și își amintesc cu drag de jocurile copilăriei, pot opta pentru X și O cu norocel, iar cei care cred în puterea astrelor au la dispoziție lozul Zodiac X3.
Împreună, cele trei lozuri pun la bătaie peste 2,75 de milioane de premii, în valoare totală de 20.680.000 lei.
Acest site foloseste cookies.
Read More