Vremea
Cum va fi vremea de Revelion 2017. Prognoza meteo pentru 1 și 2 ianuarie
VREMEA de Revelion 2017. ANM a făcut publică prognoza meteo pentru noaptea de Revelion și pentru primele două zile ale lui 2017.
Vremea va fi rece în noaptea dintre ani, însă în prima zi a anului viitor se va măsura o ușoară încălzire. În noapte trecerii dintre ani se pot atinge și temperaturi minime de -20 de grade în estul Transilvaniei. În Bucureşti, nu sunt şanse de precipitaţii sub formă de ninsoare în noaptea de Revelion.
Vremea în țară
„În noaptea de vineri spre sâmbătă, în special în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, vor fi intensificări ale vântului, iar ninsoarea va fi densă. Astfel, se va crea fenomenul de viscol care va duce la reducerea substanţială a vizibilităţii.
Pe litoral, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, cu formare de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -21 de grade, în estul Transilvaniei şi -2 grade în zona litoralului”, a precizat meteorologul Romica Jurca pentru News.ro.
Cum va fi vremea pe 31 decembrie
Ninsori slabe vor apărea în sud-estul țării, în prima parte a zilei de sâmbătă. În restul țării vor fi înnorări iar vântul va sufla slab și moderat. Viteza vântului va prezenta intensificări pe crestele montane înalte.
În zona litoralului, în zona Moldovei, în Banat şi Crişana, temperaturile maxime vor ajunge la 1 grad. Se vor înregistra temperaturi de 4 grade în zona Olteniei. Vremea va fi mai rece în Transilvania şi Maramureş, cu temperaturi maxime sub 0 grade.
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion
În noaptea de Anul Nou, vremea se va menține rece, geroasă în majoritatea zonelor. Temperaturile minime se vor situa între -13 și -3 grade. În interiorul arcului Carpatic și în estul Transilvaniei, mercurul din termometre poate ajunge și la -20 de grade. Izolat va fi ceaţă asociată cu chiciură.
Cum va fi vremea pe 1 ianuarie
În prima zi din an cerul va fi în general variabil, cu înnorări pe parcursul zilei. Se poate înregistra ninsoare slabă. Temperaturile vor crește în estul Transilvaniei, unde se vor înregistra maxime de -6 grade. În Moldova mercurul din termometre poate urca până la 8-9 grade.
Cum va fi vremea pe 2 ianuarie
În partea de sud a țării, maximele vor ajunge luni și la 10 grade. În estul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi de -4 grade.
Vremea în București
Vineri, vremea va fi rece în Capitală. Cerul va fi mai mult noros și se vor înregistra ninsori slabe. Temperatura minimă va fi de -7 – -5 grade, iar maxima va ajunge la 2 grade.
Cum va fi vremea de Revelion
Pe 31 decembrie vremea se va menține rece, mai ales noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, iar cerul va fi înnorat. Temperatura maximă va fi de 4 grade Celsius.
Noaptea de Revelion va fi geroasă, cu temperaturi de -10 grade. Nu se vor înregistra precipitații.
Cum va fi vremea pe 1 ianuarie
Temperatura în prima zi a Noului An va fi în creștere față de ziua de sâmbătă. Valorile din termometre se vor situa în jurul a 5 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat . temperatura minimă va fi în jur de -7 grade.
Cum va fi vremea pe 2 ianuarie
Pentru ziua de luni, meteorologii au anunțat o vreme frumoasă, cu cer senin și temperaturi de 6-7 grade.
Știri pe aceeași tema
Vremea de Revelion 2017 și Anul Nou 31 decembrie și 1 ianuarie 2017
Revelion 2017 Tările trec în anul nou FOTO VIDEO LIVE