Vremea

Alertă meteo! Vin ploi, vânt și grindină în mai multe județe din țară

Meteorologii au emis o avertizare valabilă de azi, 25 mai, ora 12:00 până la data de 27 mai, ora 23:00. În mai multe județe din țară temperaturile vor scădea drastic și își vor face simțită prezența ploile, vântul putrnic și grindina.

Alertă meteo! Vin ploi, vânt și grindină în mai multe județe din țară

ANM a emis o atenționare de ploi, vânt și grindină. „În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină”, a anunțat ANM.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp.

Vremea este instabilă pe durata întregii săptămâni, în majoritatea zonelor țării. Temperaturile sunt mult scăzute față de normalul acestei perioade.

Meteorologii au anunțat deja că luna mai va fi foarte instabilă și temperaturile vor trece de la o extremă la alta. Astfel, vor fi înregistrate temperaturi ridicate, caniculare, care vor corela cu zile reci și ploioase. Luna în desfășurare este foarte schimbătoare, detaliu ce se observă și în țara noastră în ultimele zile. După o perioadă în care românii s-au bucurat de zile ca de vară, vremea s-a schimbat radical.

De asemenea, meteorologii au mai tras un semnal de alarmă cu privire la fenomenele meteo extreme care încep să se intensifice în România. Sezonul tornadelor a început, iar următoarea perioadă este foarte predispusă la asemenea fenomene. Totuși, până acum nu a fost raportat niciun caz de tornadă, însă nu este exclus în perioada următoare să avem parte de un asemenea fenomen extrem. Deși nu am avut parte de o tornadă de gradul 3 sau 4 în țara noastră, și tornada de gradul 1 de la Călărași de anul trecut a provocat pagube substanțiale. Amintim că atunci, un autocar cu 39 de pasageri s-a răsturnat după ce șoferul a mers către tornadă și aproape 20 de locuințe au fost devastate în proporție de 100%.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-25T10:34:48+03:00 10:34

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More