Vremea

Avertisment de la ANM: de vineri seara încep ninsorile puternice în toată țara

Vremea se schimbă radical în toată țara din această seară. Meteorologii ANM au emis un avertisment de lapoviță și ninsori care este valabil din această seară până mâine, 30 ianuarie. Sunt vizate aprope toate zonele țării, însă probleme ar putea apărea în special în sud, est și centrul mai ales din cauza depunerilor de polei.

Meteorologii avertizează: vin ninsori puternice în aproape toată țara

Conform informării ANM de vineri de la ora 18:00 până sâmbătă la ora 10:00 vor fi lapoviță, vânt și ninsori. În anumite zone apar ploile și lapovița și astfel se va depune polei, în special în centrul, sudul și estul teritoriului, dar și la munte la altitudini mai mici de 1400 m. Stratul de zăpadă existent se va topi.

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15 – 20 l/mp, în special în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m va ninge. Vântul va sufla cu putere înregistrând la rafală 60 – 70 km/h și spulberând zăpada.

Fenomene precum cele menționate mai sus vor apărea și în seara de duminică 31 ianuarie, da rși în itmpul nopții de duminică spre luni, în special în estul, centrul și sud-estul țării. În prima parte a zilei de luni acestea se vor semnala în nord estul teritoriului.

În momentul de față sunt valabile cinci coduri galbene . Două dintre acestea vor expira în jurul orelor 20.00. Fenomenele care vor apărea sunt: vânt puternic cu rafale de peste 90, 100 km/h, care va spulbera zăpada, dar și depunerile de polei. Avertizările meteo sunt valabile pentru județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Alba, Brașov, Sibiu, județul Gorj, județul Vâlcea și județul Caraș-Severin.

După aceeastă perioadă vremea se va încălzi treptate și vom ajunge la temperaturi chiar neobișnuite pentru perioada în care ne aflăm.

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More