Vremea

Avertisment de vreme rea, zăpadă și polei. Recomandările Poliției pentru șoferi

Zăpezile au pus stăpânire pe România. Încă de luni, ninge în majoritatea regiunilor din țară și s-a așternut un strat mare de zăpadă. Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea, valabilă și marți. Având în vedere că ploile au format și polei pe drumuri, polițiștii le-au transmis șoferilor câteva sfaturi pentru a evita evenimentele neplăcute, care au loc mai mereu în timpul iernii.

Cum să fim atenți la polei

Vremea s-a schimbat radical în România în ultima perioadă. Dacă în urmă cu doar câteva zile ne bucuram de soare și temperaturi mult mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, se pare că zăpezile au pus acum stăpânire pe țara noastră.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă de luni, de la ora 14.00, până marţi, la ora 10.00.

Zonele vizate sunt în Oltenia, sudul Banatului şi Muntenia, precum şi Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură. În Oltenia şi sud-vestul Munteniei, zăpada se va așeza în strat mare și va depăşi pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. La munte, vântul va sufla cu putere și va viscoli zăpada.

Tot seara trecută a fost emisă de meteorologi o avertizare de ploi, în urma cărora se va forma polei. Astfel, Poliția a intervenit și a oferit șoferilor mai multe sfaturi pentru a evita o situație neplăcută, având în vedere că drumul este alunecos din cauza fenomenelor speciale:

 – să circule cu prudență;

– să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere;

– să nu depăşească autovehicule oprite în coloană la semafor;

– să nu oprească ori să staţioneze în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;

– să asigure o bună vizibilitate curățând parbrizul, luneta şi geamurile laterale și să verifice ca funcționează sistemul de climatizare şi dezaburire funcționează corespunzător;

– să nu circule la culoarea roşie a semaforului electric;

– să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă;

– să își păstreze calmul în trafic;

– să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More