Categorii Vremea

Avertizare cod portocaliu de vijelii pentru nouă județe ale țării

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate de apă. Avertizarea este valabilă în intervalul 4 septembrie – ora 02.00 – 5 septembrie – ora 23.00 și vizează nouă județe din țară.

Avertizare cod portocaliu de vijelii pentru nouă județe ale țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate accentuată și cantități însemnate de apă. Sunt vizate județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, zona de munte a județelor Vrancea, Prahova, Brașov, Covasna și Dâmbovița. În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantitățile de apă vor depăși 50-70 litri/mp.

Avertizare cod galben

Pe lângă codul portocaliu, există și o avertizare de cod galben valabilă astăzi, 4 septembrie, până la ora 23.00, care vizează jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea, Muntenia și sud-estul Transilvaniei. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii.

Conform ANM, în intervale scurte de timp, sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 25-35 l/mp, și pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Dacă astăzi va ploua în aproape toată țara, de mâine vremea se schimbă radical. Se încălzește din nou! Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 și 20 de grade.

Abia de duminică vremea se va încălzi și în zona de vest și sud a țării, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

Cu alte cuvinte, în afară de ziua de azi, care este o zi de toamnă autentică, următoarele ne vor aminti de vară. De altfel, toamna aceasta este una călduroasă, cu temperaturi mai mari față de cele obișnuite pentru această perioadă.

Pentru cine are planuri pentru mare și munte, nu vă descurajați și nu le anulați! De mâine se încălzește!

 

Acest articol a fost actualizat la: 2020-09-04T09:21:04+03:00 9:21

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More