Temperaturile se mențin foarte scăzute și joi, 1 martie. Maximele sunt de -2 grade, atinse prin regiunile de sud-vest.
În această zonă se așteaptă ninsori slabe la orele serii, care urmează să se extindă în toată partea de sud a României.
Chiar dacă azi expiră atenționările de ger emise la începutul săptămânii, temperaturile continuă să fie deosebit de scăzute și mai mici decât cele normale pentru această perioadă.
Vineri și sâmbătă noaptea, în nord-est, se așteaptă temperaturi de până la minus 20 de grade. În schimb, în nord-vest, în weekend, termometrele vor indica și 5-6 grade cu plus.
Înnorările vor deveni persistente şi vor cădea ploi, lapoviţă şi ninsori în majoritatea zonelor, slabe cantitativ şi care vor favoriza apariţia poleiului, transmite Digi24.
Locuitorii Capitalei vor avea de suportat o noapte foarte geroasă, cu minime de până la minus 20 de grade, iar peste zi, soarele va reuşi să urce mercurul în termometre numai până la minus 6 grade Celsius.
În cursul nopţii de joi spre vineri, va fi din nou extrem de frig şi va începe să ningă slab.
Vineri, urmează să se depunp un strat nou de zăpadă de până la 5 centimetri. Gerul nu se va opri, dar de sâmbătă, temperaturile vor începe să urce, chiar dacă vremea va fi închisă. Vor fi condiții de precipitații slabe, sub formă de lapoviță și ninsoare.
Există riscul de a se depune polei.
Având în vedere faptul că meteorologii susțin că în următoarele zile temperaturile de afară vor coborî chiar și până la -30 de grade Celsius, primul lucru pe care trebuie să îl facem atunci când ne pregătim să ieșim din casă, fie că mergem la birou sau doar traversăm strada pentru a merge la cumpărături, este să ne îmbrăcăm cu haine care să ne protejeze de ger.
De Asemenea, este recomandat să evităm deplasările inutile.
Citește și: Cea mai geroasă noapte. Ce temperaturi extreme s-au înregistrat
Acest articol a fost actualizat la: 2018-03-01T11:13:05+02:00 11:13
Acest site foloseste cookies.
Read More