Vremea

Cod galben de ceață și vizibilitate redusă. Meteorologii avertizează

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenționări Cod galben de ceață. Vizibilitatea este redusă în mai multe județe din țară și se circulă greu pe autostrăzile A2, A4, A3 și A10. În ultima perioadă, au fost emise mai multe avertizări de ceață, deoarece această perioadă este caracterizată de astfel de fenomene.

Cod galben de ceață pentru 23 de județe

Vremea este capricioasă în ultima vremea, având în vedere că ne apropiem de sezonul rece. Deși mai este doar o lună până la iarnă, avem temperaturi destul de ridicate pe timpul zilei, însă seara și dimineața ne confruntăm cu ceața și temperaturi scăzute.

Potrivit unei avertizări emise de meteorologi, în județele Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita, Sibiu, Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Buzău, Călăraşi, Botoşani, Neamţ, Vrancea, Vaslui, Caraş-Severin, Arad, Timiş, Hunedoara, Sălaj, Cluj și Bistriţa-Năsăud se semnalează, până la ora 10.00, ceață. Din această cauză, vizibilitatea va scădea local sub 200 m și izolat sub 50 m. În plus, în județele Sălaj, Cluj și Bistriţa-Năsăud se semnalează și burniță.

Pe mai multe drumuri din județe din zone central-vestice, estice și sudice, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române avertizează că vizibilitatea este redusă  sub 200 metri și izolat sub 50 metri din cauza ceții.

Și pe autostrăzi se circulă destul de greu, în special pe A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 105 – 212, între localitățile Dragalina și Constanța, și pe A4 Ovidiu-Agigea, unde vizibilitatea este redusă la 100-150 de metri.

Vizibilitatea este drastic redusă și pe A3-Turda-Borș, A10 Sebeș-Turda și A3 Ungheni-Chețani cu vizibilitate redusă sub 100 de metri.

Tot din cauza ceții, toate cele patru porturi maritime de la Marea Neagră și-au stopat activitatea în această dimineață.

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More