Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri după-amiaza atenţionări Cod galben de inundaţii pentru râruri mici din bazine hidrologice de pe raza judeţelor Constanţa, Prahova şi Buzău.
Potrivit hidrologilor, până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor lichide înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din judeţul Constanţa.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din vestul judeţului Constanţa.
De asemenea, până la ora 22:00, sunt posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Teleajen – bazin mijlociu, Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu – amonte S.H. Măgura, judeţele Prahova şi Buzău.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Bâsca Chiojdului – bazin mijlociu.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri după-amiaza mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de furtună pentru localităţi din opt judeţe, valabile pe parcursul următoarei ore.
Potrivit meteorologilor, până la 17:00, în judeţul Constanţa, în Cobadin, Negru Vodă, 23 August, Limanu, Chirnogeni, Albeşti, Independenţa, Amzacea, Pecineaga, Costineşti, Comana, Cerchezu, Mangalia, în judeţul Tulcea, în Murighiol, Crişan, Sfântu Gheorghe,
şi până la 16:40 în judeţul Vrancea, în Gugeşti, Dumitreşti, Sihlea, Coteşti, Slobozia Bradului, Dumbrăveni, Popeşti, Gura Caliţei, Poiana Cristei, Tâmboeşti, Cârligele, Urecheşti, Băleşti, Bordeşti, Obrejiţa, se vor semnala, local, averse torenţiale ce vor cumula 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Citește și: AVERTIZARE meteo! Cod portocaliu și cod galben de furtuni și vijelii
Fenomene similare se vor semnala, până la 16:45, în localităţi din judeţele Braşov, Alba, Harghita, Mureş şi Sibiu.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM
Acest articol a fost actualizat la: 18 iulie 2018 17:04